Taberele. Toți ochii pe șobolani!
Îmi vin în minte următoarele imagini: mișcarea piliturii de fier în prezența unui magnet și formarea unei grămezi spontane la rugby. În ambele, o mulțime aparent haotică se organizează, ca la ordin, în două tabere.
Este ce s-a petrecut și cu „echipa de reformatori de țară” a lui Traian Băsescu. Dintr-un monolit s-a transformat într-un 3 contra 3. Ca la o miuță în sală.
Cum comentează antrenorul – jucător meciul? Trei răi au arestat trei buni. Pe cât de schematic, pe-atât de supărător!
Probabil că existase vreun pact de neagresiune între ei din moment ce o atare schismă este considerată în afara fairplayului și frige la moral.
Antrenorul empatizează cu cei pe care-i consideră victime. Și care, întâmplător, au de ceva săptămâni, statutul de pușcăriabili. Vrea chiar să-i viziteze acasă. Să-i îmbărbăteze, să-i asigure de solidaritatea sa, să pună, eventual, de-o echipă remaniată.
Marin Preda ne învață că, atunci când un țăran ajunge la oraș, primul lucru pe care îl face este să caute alți țărani. Tot așa, se pare, și Traian Băsescu: în anticiparea pușcăriei, caută compania altor pușcăriabili cu care să schimbe impresii. Sau, conform folclorului mai puțin cult, „cine se aseamănă se adună”!
Fostul președinte a suflat aseară în goarna replierii. Vrea să știe pe ce se mai poate baza. Afară de Udrea, Bica și Horia Georgescu mai există și alți kamikaze dispuși să-i apere reduta?
A amintit așa, ca din întâmplare, și de-o armă secretă: Rompetrol. Cine are urechi, să audă!
Primul care a sărit ca de pe Ceahlău, fără parașută, să răspundă favorabil apelului fostului președinte a fost Ion Cristoiu. Gata încins cu centura explozivă, a publicat încă de la prima oră, în EVZ, un editorial înflăcărat, anunțând parcă asasinarea în stil nou a lui I.G. Duca de Nicadori, rebotezați în cazul de față Kocolstan (de la Kovesi, Coldea, Stanciu): „O nouă Coaliție politico-mediatică împotriva lui Traian Băsescu. De astă dată militarizată!”
Să luăm aminte la spusele maestrului care, în vertijul căderii (de calciu), îl compară pe idolul lui cu, desigur, Iisus Christos:
„De o parte, Traian Băsescu, fără puterea de președinte, fără posibilitatea de a se apăra, fără imunitate, fără armata de maidanezi care-l lingeau sub coadă, de cealaltă parte, partide precum PSD și PNL, televiziuni de știri, precum Antena 3, România tv, Realitatea tv, site-uri cu acționari prea discreți ca să nu fie vorba de firme paravan ale Serviciilor secrete. Acestei Coaliții politico-mediatice din 2009 și din 2012 i s-a adăugat Binomul SRI-DNA. Și dacă ne gîndim la ștabii altor Structuri, îmbogățiți peste marginile bunei cuviințe în cei zece ani de mandat, dispuși acum să-l vîndă din nou pe Iisus Christos pentru a-și păstra funcțiile și privilegiul de a fura mai departe, la toate instituțiile Statului de forță creat și fortificat chiar de Traian Băsescu, vom avea imediat proporțiile de speriat ale Puterii cu care se confruntă cetățeanul Traian Băsescu.”
Elena Udrea va fi, desigur, geloasă pe Ion Cristoiu. Imaginația ei adulatorie nu a putut merge mai departe de compararea lui Traian Băsescu cu Traian, Împăratul Romanilor. Ce înseamnă, totuși, un ziarist hrănit cu metafora perfecțiunii ceaușiste. E capabil să se depășească neîncetat, să găsească oricând, la nevoie, superlative absolute proaspete.
Mișcările de trupe sunt în plină desfășurare. Presa consacrată în ultimii 10 ani ca băsistă caută febril noi tătuci și forme de coagulare stabile. Oportuniștii influenți sapă galerii spre zăcăminte încă neexploatate.
Polii sunt doi: tabăra lui Coldea – Kovesi și tabăra lui Băsescu – Udrea. Lupta nu este deloc atât de disproporționată cum o prezintă, cu inflexiuni de crainic de box sugrumat de emoție, Ion Cristoiu. Există, deocamdată, un avantaj de partea primilor. Avantajul instituțiilor în fața indivizilor. Balanța este însă sensibilă și poate fi suficientă o defecțiune, undeva, cumva, ca totul să se răstoarne.
Totul se reașează, toți ochii sunt pe șobolani. De unde fug și unde se duc.
Comentarii prin Facebook:
De binomul coabitarii Ponta-Basescu va faceti cu totii ca ati uitat.Fara ca Ponta sa fi tradat cele 7,4 mil de romani care cu o jumatate de an in urma votase plecarea dictatorului si cele 6 mil de voturi pt USL la parlamentare Basescu n-ar mai fi prins anul 2014 la Cotroceni.Dar i-a cazut Pontacului bine acea tradare,l-a luat de suflet pe Basescu,a spart USL prin sicanele marlanesti la adresa PNL ajutati si de Antena3 care vazusera in el salvatorul lui Voiculescu. Calcul gresit ! Lui Ponta i-a picat perfect bagarea la temnita a patronului unei televiziuni atat de importante din acel moment i-a jucat pe degete cum a vrut,acestia disperati i-au pus totul la dispozitie si azi situatia este neschimbata.Naivii nu realizeaza ca PSD i-au luat de fraieri si-i tine numai in promisiuni sforaitoare iar ei merg in continuare pe mana unui smecher cu figura de tocilar,cu atat mai bine ii prosteste.Visati frumos antenistilor,aberati in continuare poate intr-o zi va veti trezi din transa si va veti da seama in ce hal si-a batut acest partid-capusa joc de voi.Nu numai ca nu v-au ajutat cu nimic dar fara sa va dati seama au profitat cat au putut de pe urma voastra.Somn usor Gadea ! Somn usor Stoiceasco,Badea,Razvanel si Ciuvica !!! Ponta lucreaza intens pentru voi ! 🙂 ))))
Singurii jurnaliști de investigație din România care trăiesc din audiență chiar merită să fie criticați de pupinbăsiști și securiști. Cum spunea și Călugăru, asta e ocupația voastră, să murdăriți oamenii de caracter pentru a da o șansă ciobanilor securiști din tagma voastră.
Mai desteptule eu le iau partea antenistilor,nu imi convine sa-i vad cum PSD a facut din ei un instrument de care se foloseste cu nesimtire.Antena a fost mereu contra lui Basescu iar Ponta a devenit antibasist dupa ce PNL a plecat din USL,a fost impins sa iasa.Acum citesc,nu stiu daca e adevarat ca Ponta a dat o HG prin care vezi doamne sediul Antenei in caz ca va fi confiscat va trece la RAPPS iar acesta va decide o chirie mica adica i-a prins din nou cu o momeala.E smecher,pervers cum vrei sa o iei.Daca-ti pasa de Antena 3 lasa-i sa fie independenti asa cum ii sta bine unui post TV,sa iasa din lesa PSD-ului,sa renunte la statutul de trompeta de partid.
Ce le fac eu de nu sunt independenți?
Poate în logica ta logicar pupinbăsist Oana Stancu ar trebui să prezinte hoțiile mafiei securiste PDL pe numele lui Ponta.
E cam singura soluție prin care ați putea fi mulțumiți… cât de cât.
P.S. Alternativa la HG-ul lui Ponta care este? Sediul Intact sediu DNA? Completul de mercenari a dat o sentință, iar până la rejudecarea mârșăviei securiste, “instituțiile statului” operează din inerție. Peste 20 de ani se va face dreptate, voiculescu va fi oale și ulcele, securiștii torționari, la pensie, iar postacii… la fel de proști.
conte recunoaste esti tari domnule, fara sa vrei ai ajuns paravanul serviciilor secrete(nu conteaza care, pot sa fi si extraterestre) si faci parte din coalitia politico-mediatica menita sa-l distruga pe bas, pe care inventatorul gainii nascatoare de pui vii l-a ridicat la rang de Cristos, chit ca seamana mai mult cu Satana (daca-i pui coarne e leit), acum adulatia maestrului fata de bas si Nutzi stimulata la greu de argintii dati (gurile rele spun despre vreo 500 mii de euroi, desigur bani furati) e usor de inteles, desi maestrul a prestat si la Antena 3 contra basului, iar colegii de acolo l-au ajutat sa plateasca cei 60.000 de lei lui Adamesteanu , drept multumire maestrul i-a injurat la greu ulterior ca asa e el, se orienteaza imediat spre directia unde bate vantul cu euroi, totusi maestrul e ultimul ramas pe baricada basului, ceilalti sobolanilor au fugit, iar anticouptia a cam inchis robinetele cu bani evazionati si e jale, nu se mai poate iesi din insolvente si somajul -i paste pe multi fosti basisti, iar Klausica nu face nimic pe partea robinetului cu bani pentru adulatori, e ingrozitor , vom vedea sobolani morti de foame!!!