Să privim, să observăm, să deducem
Înainte de vizita lui Victor Ponta la Washington, Traian Băsescu declanșase împotriva premierului atacuri furibunde. Făcea aproape zilnic, la ora 18:30, conferințe de presă la Cotroceni pentru a-și dializa rărunchii de toxinele pe care i le provoca „il dottore”.
După ce vizita la Washington s-a terminat, s-au terminat și atacurile președintelui. Ca prin minune. Mai apărea pe ici pe colo câte o mârâială pe la oficine (cu „libertatea presei” nu te joci, parol) dar de la pupitrul cu steaguri în spate, tăcere.
Eu am dedus de aici că, în schimbul promisiunilor făcute la Casa Albă , premierul a cerut ca acasă să fie lăsat să lucreze. Domnul Biden i-a telefonat lui Traian Băsescu pentru a-i spune cât de mult îl prețuiește și … s-a așternut liniștea. Interese de parteneriat strategic, fără îndoială. Să vedem însă cât îl vor ține nervii pe (po)sedat.
***
Crin Antonescu îl pișcă tot mai des pe colegul său, co-președinte al USL. Găsesc asta o strategie excelentă. Mai ales că este aplicată cu relaxare, cu zâmbetul pe buze, fără încrâncenarea jocului pe „totul sau nimic”. Unii s-ar fi așteptat (dintre care foarte mulți și-ar fi dorit cu ardoare) ca mișcările de trupe dinspre PPDD către PSD sau declarațiile otrăvite ale „socrului – trompetă” Ilie Sârbu privind atingerea de către partidul său a majorității in Parlament să-l irite intr-atât pe domnul Antonescu încât acesta să-și piardă cumpătul și să gafeze. Observăm că nu este deloc așa. Președintele PNL nu închide ochii la anumite tendințe de excedare a mandatului de premier pe care Victor Ponta le mai manifestă uneori din prea mult elan seductiv față de unii parteneri externi (cum a fost promisiunea făcută lui Joe Biden referitoare la Kosovo, promisiune hazardată nu doar prin formă dar și prin fond).
Din agresivitatea relaxată a lui Crin Antonescu la adresa lui Victor Ponta și a unor voci belicoase din PSD eu deduc două lucruri:
a) Crin Antonescu nu e dispus să plătească „orice preț” (să se lase, adică, șantajat) pentru a primi susținerea la prezidențiale din partea PSD;
b) Crin Antonescu nu se teme în acest moment că „fortificarea parlamentară” a PSD l-ar putea împinge pe Victor Ponta spre ruperea USL. Chiar dacă, aritmetic, PSD + PPDD + UDMR ar putea încropi o majoritate simplă, această construcție ar fi extrem de greu să reziste pe termen mediu. Fără suportul consistent (totuși) al PNL, fără aportul de credibilitate al acestui partid (în jurul căruia, la o adică, chiar s-ar putea strânge toate forțele autointitulate „de dreapta” pentru a constitui o opoziție de temut) trupele lui Ponta ar deveni foarte vulnerabile iar candidatul (sau candidatura) acestuia la prezidențialele de la anul și-ar pierde mult din procentele date azi de sondaje. Cu alte cuvinte, cine ar avea cel mai mult de pierdut din destrămarea USL ar fi PSD și nu PNL.
***
În ultimele zile, Sorin Roșca Stănescu a făcut niște dezvăluiri „atomice” la adresa lui Traian Băsescu. Comisioane primite de acesta în conturi din Seychelles, bani spălați de acesta în timpul campaniei electorale din 2004, milioane și milioane de euro negrii, bani evidențiați în documente oficiale bancare, toți având ca numitor comun trasee intersectate decisiv cu Traian Băsescu, înpotmolite prin buzunarele secrete ale acestuia. La toată avalanșa fără precedent de acuze devastatoare declanșată de SRS, ce observăm din partea celui mai scandalagiu, mai contondent și mai mistificator personaj politic român de după 1989 (la concurență cu Vadim Tudor)? Pasivitate, șovăială, declarații (directe sau prin purtătorul de cuvânt) suspect de generale și nepolemice.
Ce se poate deduce de aici? Cel puțin următoarele:
a) Că Traian Băsescu se simte cu musca pe căciulă. Dacă nu ar fi făcut nimic din ceea ce i se reproșează, ar fi ieșit din prima clipă, cu violența și aroganța caracteristice, să nege, să acuze de fals, să anunțe declanșarea în regim de urgență a efectuării de investigații specifice, de către instituții abilitate ale statului, privind împrejurările în care au putut să apară respectivele documente „contrafăcute”. Faptul că reacția președintelui se rezumă la anunțarea extrem de discretă a intentării unui proces împotriva lui S. R. Stănescu trădează prudență maximă, teama de consecințele amplificării acestui scandal, nesiguranță. Pentru a-și calibra cât mai convenabil replica, TB, om al sistemului, știe că trebuie mai întâi să afle cât a ajuns din toată povestea asta la urechile lui SRS și care sunt toate probele pe care SRS le deține.
b) Sorin Roșca Stănescu, deși ințialele numelui său par a veni de la „Sevicii Române Secrete”, nu putea obține singur informațiile și dovezile prezentate în acest scandal. Acestea i-au fost furnizate, evident, de „oameni de bine”. Audi-ul negru la care se referă SRS a fost filat de profesioniști în culegerea de informații; extrasele bancare făcute publice de SRS au fost sustrase, prin tehnici de spargere a barierelor de confidențialitate bancară, de același tip de profesioniști.
Gata, să fi început defectările? Intrarea în ultimul an de mandat al lui Traian Băsescu să fi declanșat reorientarea celor informați? Sau niște semnale luminoase, mesaje codificate Morse, să fi fost transmise de licuriciul care contează, după vizita lui Ponta la Casa Albă? Vom primi răspunsul în perioada următoare când, dacă se adeverește măcar una dintre ipotezele de mai sus, vom avea parte fie de o demisie anticipată fie de o hemoragie de informații și dovezi crescător compromițătoare la adresa lui Traian Băsescu.
Comentarii prin Facebook:
Nu vă mai faceți atâtea griji,soarta lui băSSecu este decisă chiar și de „licuriciul american”.Telefonul lui Biden,în logica negativă specifică serviciilor secrete,este un fel de condamnare la moarte.Băsescu o știe dar mai speră „să prostească proștii” adică pe români.Cine a mai văzut ca prim-ministrul unui stat să acuze public pe președintele statului în funcțiune că a văândut interesele țării unor puteri străine?Asta se numește trădare,iar Ponta nu a făcut-o neacoperit.Glonțul este deja pornit din țeavă….
Qhioru la vizita medicala pentru prelungirea mandatului (Ei da, asta se coace in laboratoarele de la Cotroceni… prelungirea cu prelungitorul. Si de ce nu? CCR e a lui, CSM asijderea, serviciile… nu mai vorbesc etc):
-Doctore, ai dreptate! Plamanul stang e numai gauri! (voce gajaita, cavernicola, de muribund) Dar la dreptul n-am nimic! (voce clara, de tenor)
hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis. ☺
Serenissime, ce spui despre PNL, PSD, Crin, e just.
Atentie, totusi. Daca era vreo problema cu basexu, nu-l suna pe firul scurt conu Baiden. Io zic ca n-o sa i se intample nimic chelului, din contra, va primi garantii in plus, ca un aliat de nadejde ce este.
Tocmai vazui ca sarbatoritul de la Cotro a amenintat ca SRS va merge pe urmele „preacinstitului Nastase”. Normal, cine se ia de chior si de statul de drept basist, merge la brutarie. Ai auzit, Dragnea? Crezi ca scapi de Luluta, Lidia Stanciu, Moni Macovei si seful tuturor, Filipica Gordon?
Umbla vorba prin PNL ca ar avea Crin nu stiu ce asi in maneca. O fi cacealmism, sau coace Niels ceva? Auzi, Crin, daca ne vinzi si tu licuriciului o sa votez si pentru suspendarea ta.
Omul nostru se pare ca se pregateste de campania…agricola. Chemarea pamantului a devenit irezistibila, iar marinarul din basescu ii face loc taranului adevarat din el. Piratul cel chior da marea pe ogor, infruntarea furtunii pe linistea tihnita a eternitatii de la sat.Semn de oboseala. Sau numai aparente, bune de luat adversarii prin surprindere…