Nichita Stănescu şi Nicolae Breban – trecut şi prezent
Ca orice aspirant, în tinereţile lui, la coperţi de succes care să-i poarte numele, am şi eu idolii mei literari. Printre aceştia, Nichita Stănescu şi Nicolae Breban.
M-a provocat la această evocare comentarea în presa ultimelor zile a dosarului “Socrate” de urmărire informativă, de către Securitatea comunistă, a lui Nichita Stănescu.
Pe Nichita l-am întâlnit o singură dată, pe o strădută din zona Pieţei Amzei. Eram câţiva paşi în spatele lui şi l-am recunoscut după cum îi fluturau părul lung blond şi trenciul desfăcut la toţi nasturii. Mi-am încetinit mersul ca să nu-l depăşesc. La prima intersecţie el a cotit la dreapta, eu am continuat înainte. I-am văzut o clipă profilul arhivat imediat în memoria mea pe termen lung, aproape i-am atins umărul şi asta a fost tot. N-am îndrăznit mai mult.
Tocmai publicase Laus Ptolemaei. De câteva zile o citeam şi reciteam, visând îndrăzneţ în patul meu studenţesc din căminul de la Orizont la “pământul plat, asemeni unei scânduri groase”.
Pe vremea aceea nu-mi trecea prin cap ce şerpărie colcăia în Uniunea Scriitorilor, câtă invidie şi turnătorie puseseră stăpânire pe marea familie literară din România.
Sânziana Pop, un fel de trezorier al Uniunii, declara unui informator că este “foarte tulburată şi mâhnită” de favoritismele de care se bucurau Fănuş Neagu, Gheorghe Tomozei, Nicolae Breban: “Tu ştii că Nichita ia câte 5000 de la Fulga (vicepreş. U. Scriitorilor) în fiecare lună, dintre care jumătate ajutor de boală, deşi mai are 4500 de lei leafă de red. şef adj. la România literară? Nici nu trece pe la comitet. Nicolae Breban are peste 250 de mii, (primiţi de la Uniune n.a.) oricum, el este campionul. Apoi Nichita!”
Iată-I pe cei doi idoli literari pomeniţi de mine la început alăturaţi într-o mărturie peste decenii şoptită la ureche de blonda şi ingenua Sânziana Pop care, la vremea aceea, îmi atrăsese atenţia doar prin declaraţia de iubire tainică făcută la TV lui Ion Ţiriac.
Şi astfel ajung la fascinantul Nicolae Breban, acest Eminescu (sau Nichita) al romanului românesc.
Nicolae Breban trăieşte. Are 92 de ani (LA MULŢI ANI!) şi mi-e dor de el.
Este directorul lunarului Contemporanul care are ca motto:
“Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia”. – Friedrich Nietzsche
Aş vrea să-l văd mai prezent şi mai onorat pe acest “monstru sacru” aflat, încă, printre noi. Pe vremea regimului comunist a fost atacat crâncen de instrumentele propagandistice ale epocii (vârf de lance Eugen Barbu – Săptămâna); pe vremea democraţiei noastre originale a fost de repetate ori ţinta “intelectualilor lui Băsescu” care, în diatribe oribile, şi-au exprimat intoleranţa şi invidia. Caractere mici cu gura mare.
Mă întreb de ce uriaşul romancier (şi academician pe deasupra) Nicolae Breban nu apare în interviuri sau în emisiuni TV de largă audienţă. De ce entităţile româneşti îndreptăţite nu îl propun drept candidat (după modelul Cărtărescu) la premiul Nobel pentru literatură? Să fie vorba doar despre vestitele coterii din branşă sau, pur şi simplu, de moştenitele “contradicţii” maioresciene?
https://www.conteledesaintgermain.ro/nichita-stanescu-si-nicolae-breban-trecut-si-prezent/07-10-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/10/Nichita-si-Breban-500x342.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/10/Nichita-si-Breban-150x150.pngEditorialeContemporanul,intelectualii lui Basesc,Nichita Stanescu,Nicolae BrebaCa orice aspirant, în tinereţile lui, la coperţi de succes care să-i poarte numele, am şi eu idolii mei literari. Printre aceştia, Nichita Stănescu şi Nicolae Breban. M-a provocat la această evocare comentarea în presa ultimelor zile a dosarului “Socrate” de urmărire informativă, de către Securitatea comunistă, a lui Nichita...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:



astea sunt tactici securiste. cand vezi ca nu prea mai ai ce sa scrii, postezi chestii nostalgico-lacrimogene. spune-le alora care iti trimit subiectele ca pe asta ai mai spus-o.
mai rasfirati, baieti !
1 – octombrie 12
Cum bine zicea cetateanu’ Matei, 7, 6: „Nolite mittere margaritas ante porcos”
sorry, nu vad similitudinea de valoare..unul a fost poet genial, altul, imo, cineva care ascris mult .Nu stiu din ce motiv 9poate disidenta?) literatutra lui e considerat valoroasa.Am citit Bunavestire si mi s-a parut un Cartarescu avant la lettre.
1.N-am sa reiau povestea intalnirii mele cu Nichita si Tomozei, prietenul sau nedespartit, relatata in’2003, tot aici, la o aniversare. S-a-ntamplat prin “minunatzii” ani ’80, pe cand m-am transformat – pentru un sfert de ora- intr-un taximetrist fericit. Esentza ei era ca, incercand sa-i explic lui Nichita, mandru eu nevoie mare, cum suntem noi cumva rude mai pe departe (adica: nashu meu de botez, Th. Stanescu, ginerele surorii bunicii mele, var primar cu tatal poetului, ambii ploiesteni…hai, ca v-atzi prins!), si de la care tocmai plecasem cu masina, el mi-a zis, cu vocea sa graseiata, cam asa: domnule, ce-mi spui dumneata dovedeste ca unitatea poporului roman vine din faptu’ ca toata lumea f… pe toata lumea.
2. Spre deosebire de altzii, am avut curajul sa-i citesc, la vremea aparitiei romanele lui Breban de dinainte de ’89 ( mai putzin Francisca- eram prea necopt si Drumul la zid, cand deja autorul devenise “vetust” pentru mine, care cochetam, deja, cu optezecistii -un fel de progresisti avant la lettre-, influentat si de prietenia injghebata cu libraru’ de la editura “C.R” de pe Nuferilor, pe numele sau Mircea Nedelciu. Am citit si o buna parte din poeziile lui Nichita. Ce era frapant la ambii era ca depasisera, printr-un salt urias, tiparul nu numai al literaturii proletcultiste a anilor ’50, ci si pe cel al literaturii tratand “obsedantul deceniu” din anii usoarei liberalizari a anilor ’70 si iesite, doar partial, de sub satarul cenzurii ( “Cel mai iubit dintre pamnateni”, gen). Era frapant ca , in operele lor, nu mai exista “societatea comunista multilateral dezvoltata”, “Partidul comunist-farul calauzitor la nostru, al tutulor”, “To’ashu si To’asha” nici macar metaforizati. Era o literatura cu aer universal. Ambii au fost varfuri de lance in strapungerea , irevocabila, chiar daca limitata, a “realismului socialist’, de sorginte sovietica, din literatura.Esteticu’ invingea, pentru prima oara, “eticu'” comunist.
3. In afara creatiei lor de nivel superior , ambii erau si oameni, care traiau, desigur cu privilegii, ca noi toti in acelasi “lagar socialist”. Au avut si ei cedarile lor, minore, in fatza presiunii dictaturii, caci si privilegiile aveau un pret: Nichita a scris un elogiu jenant pentru To’ashu, si o poezie, doua “cu tema”. Breban a fost membru al CC al PCR pana la plecarea sa in Franta de unde a atacat tezele din iulie ’71 ale To’ashului, fiind exclus la intoarcerea sa -curajoasa- in tara si pus la index.
P.S. Stimate Conte, nu te necaji ca, la o postare despre niste literati, si nu chiar ultimii, principalele discutii sunt despre “capsunica”. Ia ia matale si scrie despre adevaratele fenomene ale culturii contemporane, gen uragane, vijelii, salamuri si alte minuni, sau trapperi gen Ian ( sa-ti mai povestesc de el si de incontinentza sa scenica ?!) & Azteca, Killa Fonic, Aerozen, etc., ca sa nu mai pomenesc luuungu’ sir de influenceri/itze. Sa vezi atunci cum se revarsa puhoiu’ de comments. La obect. Daca-tzi mai amintesti, de curand si dl. Badea M. era sa-si falimenteze emisiunea de noapte de la Antena incercand sa faca “culturalizare” la mase. Prends garde!
Adrian … din anii ”întunecati”… Descoperire intersantă!
Felicitări!
PS1 Erau si atunci ”mici compromisuri” (Nichita)…
Mici compromisuri…ce frumos si romantic …anii 80 !
A avea mintea eliberată de Capitalism ( povara numărătorii permanente a banilor) înseamnă a trăi frumos și liber.
Unul din motivele nostalgiilor mele.
PS2 Cândva ne vei povesti mai multe…nu cred, nu pot sa cred că nu ai si tu nostagiile tale.
PS3 Acolo , in cele cateva randuri sincere se descopera Omul!
Numai bine!
Tagetes – octombrie 11 “PS1 Erau si atunci ”mici compromisuri” (Nichita)…
Mici compromisuri…ce frumos si romantic …anii 80 !”
Pare ca n-am fost destul de clar: erau “mici” ( ca si ale lui Buzura) fata de cele ale marii majoritati a scriitorilor talentati ( Paunescu, Barbu, DRP, etc.), care erau “mari”. Si de toata greatza. Iar cei ce nu faceau deloc, gen Goma, nu sufereau de prea mult talent.
Nu pot sa zic decat superbe amintiri si sa constat cu invidie ce bogati mai sunt unii…
Nichita e artistul dupa care poezia romaneasca se sparge. El inchide seria marilor poeti ce au o viziune integrala asupra lumii(Eminescu, Arghezi, Blaga) iar poezia trece la grupari de poeti care exploreaza mai in detaliu diverse filoane ale acestei lumi.(Sorescu, Blandiana)
Breban e un romancier care plateste pentru ca nu apartine timpului sau.
Multumesc pentru singurul comentariu pe tema culturala propusa. Cu incrancenarea asta politica literatura a trecut pe planul 10.
Figură controversată.
Dacă este atât de “nobil” de ce nu a fost niciodată propus măcar ca temă de bacalaureat?Atâtea opere,atâtea scrieri ultra lăudate
Nu am curaj să-l citesc.
Ca să ce ?
Să văd că e mai bun decât Crăcătescu la aluziile unui terț ?
Nu,merci !
Lasă-i pe amândoi să fie judecați de generațiile viitoare.
Concluzie:
Nu-i va citi nimeni,se vor pierde în neantul AI-ului dominat de ecrane și servere.
Cu toate astea îi urez maestrului Nicolae să bată suta (100).
Hmm!
Săpând în “pomântul” de sub unghii am găsit în altă parte chestia cu noblessul.
Mă miram eu să-i aparțină Contelui.
Nu vă închipuiți că-l admir pe Crăcătescu.
După freză, la mine se zice chică,pare un fel de Eminescu reloaded.
Poate știe Veronica mai multe.
Cât despre Nichita, marea inspirație vine când ești prieten cu Bachus.
Bravo lui că a fost conștient să găsească creionul și să-și exprime cele mai sublime trăiri euforice.
In vino veritas!
Azi am tescuit boasca…căpșunică.
Lichidul rubiniu avea ceva grade drept dovadă prostiile ce le-am scris mai sus.
Hîc !(cu i).
Grijă mare cu căpșunică! Mentanolul din el e periculoso sporgersi , adică îți sparge o vena pe capul creierului și pe urmă cine mai dă cu postări pe acilea?
Tembelul?
Sasul?
Managerul?
Grobianul?
Și restul ipochimenilor care plâng acum ca Nicsor le-a dat perversa din fundul( fără nici o aluzie la anumite derapaje ale unora) grădinii!
La mine în orașul cu multe avcuri și infarcturi , căpșunica se cheamă Isabel! Adică o unguroaică udămereu care te face cu capul!
Pericoloso sporgersi !
De obicei această atenționare o găseai în vagoanele trenurilor de călători la ferestre.
Pericoloso e clar ce înseamnă, nu-ți trebuie mult “mentanol”la cap să deduci.
Sporgersi înseamnă a te întinde în afară, în exterior etc.
Căpșunica e originară cică din America și într-adevăr conține mult metanol.
La noi este interzisă cultivarea pe arii extinse dar este permisă în gospodării.
boss cand dai cu Isabel esti intr-o calatorie a simturilor…mirosul,culoarea, gustul sunt ca niste mici locomotive care in loc sa te traga intr-o directie, te parcheaza pe o banca în gară și te uiți la trenuri… de acolo zicala italienească…