Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Ca orice aspirant, în tinereţile lui, la coperţi de succes care să-i poarte numele, am şi eu idolii mei literari.   Printre aceştia, Nichita Stănescu şi Nicolae Breban.

M-a provocat la această evocare comentarea în presa ultimelor zile a dosarului “Socrate” de urmărire informativă, de către Securitatea comunistă, a lui Nichita Stănescu.

Pe Nichita l-am întâlnit o singură dată, pe o strădută din zona Pieţei Amzei. Eram câţiva paşi în spatele lui şi l-am recunoscut după cum îi fluturau părul lung blond şi trenciul desfăcut la toţi nasturii. Mi-am încetinit mersul ca să nu-l depăşesc. La prima intersecţie el a cotit la dreapta, eu am continuat înainte. I-am văzut o clipă profilul arhivat imediat în memoria mea pe termen lung, aproape i-am atins umărul şi asta a fost tot. N-am îndrăznit mai mult.

Tocmai publicase Laus Ptolemaei. De câteva zile o citeam şi reciteam, visând îndrăzneţ în patul meu  studenţesc din căminul de la Orizont la “pământul plat, asemeni unei scânduri groase”.

Pe vremea aceea nu-mi trecea prin cap ce şerpărie colcăia în Uniunea Scriitorilor, câtă invidie şi turnătorie puseseră stăpânire pe marea familie literară din România.

Sânziana Pop, un fel de trezorier al Uniunii, declara unui informator că este “foarte tulburată şi mâhnită” de favoritismele de care se bucurau Fănuş Neagu, Gheorghe Tomozei, Nicolae Breban: “Tu ştii că Nichita ia câte 5000 de la Fulga (vicepreş. U. Scriitorilor) în fiecare lună, dintre care jumătate ajutor de boală, deşi mai are 4500 de lei leafă de red. şef adj. la România literară? Nici nu trece pe la comitet. Nicolae Breban are peste 250 de mii, (primiţi de la Uniune n.a.) oricum, el este campionul. Apoi Nichita!”

Iată-I pe cei doi idoli literari pomeniţi de mine la început alăturaţi într-o mărturie peste decenii şoptită la ureche de blonda şi ingenua Sânziana Pop care, la vremea aceea, îmi atrăsese atenţia doar prin declaraţia de iubire tainică făcută la TV lui Ion Ţiriac.

Şi astfel ajung la fascinantul Nicolae Breban, acest Eminescu (sau Nichita) al romanului românesc.

Nicolae Breban trăieşte. Are 92 de ani (LA MULŢI ANI!) şi mi-e dor de el.

Este directorul lunarului Contemporanul care are ca motto:

“Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia”. – Friedrich Nietzsche

Aş vrea să-l văd mai prezent şi mai onorat pe acest “monstru sacru” aflat, încă, printre noi. Pe vremea regimului comunist a fost atacat crâncen de instrumentele propagandistice ale epocii (vârf de lance Eugen Barbu – Săptămâna); pe vremea democraţiei noastre originale a fost de repetate ori ţinta “intelectualilor lui Băsescu” care, în diatribe oribile, şi-au exprimat intoleranţa şi invidia. Caractere mici cu gura mare.

Mă întreb de ce uriaşul romancier (şi academician pe deasupra) Nicolae Breban nu apare în interviuri sau în emisiuni TV de largă audienţă. De ce entităţile româneşti îndreptăţite nu îl propun drept candidat (după modelul Cărtărescu) la premiul Nobel pentru literatură? Să fie vorba doar despre vestitele coterii din branşă sau, pur şi simplu, de moştenitele “contradicţii” maioresciene?

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/10/Nichita-si-Breban-500x342.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/10/Nichita-si-Breban-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeContemporanul,intelectualii lui Basesc,Nichita Stanescu,Nicolae BrebaCa orice aspirant, în tinereţile lui, la coperţi de succes care să-i poarte numele, am şi eu idolii mei literari.   Printre aceştia, Nichita Stănescu şi Nicolae Breban. M-a provocat la această evocare comentarea în presa ultimelor zile a dosarului “Socrate” de urmărire informativă, de către Securitatea comunistă, a lui Nichita...Blog politic si polemic