Justiţia română şi-a pierdut din nou balanţa. Vai, vai, vai…
Nu-mi plac grobienii. Nici fariseii. Mi se par caractere defecte. Companii de evitat. Să ai nevoie de un interpret dacă vrei să comunici autentic cu ei devine un impediment major. Cu grobienii trebuie să stăpâneşti vocabularul golăniei şi al proastei creşteri, cu fariseii dedublările făţărniciei. Altfel, în orice interacţiune cu aceştia, devii victimă sigură.
M-au indignat două cazuri recente.
Primul caz: arestarea preventivă a Stegarului Dac. Nu măsura arestării, în sine, m-a supărat. Simplul fapt că şi-a tăiat brăţara de urmărire montată de procurori mi se pare suficient de grav pentru justificarea unei astfel de pedepse. Dar m-a supărat dubla măsură. Să vedeţi dece.
Acest personaj excentric, Stegarul Dac (pe numele său adevărat Vlad Avrămuţă), a urmat şi a absolvit pe bune patru facultăți cât se poate de serioase: matematică, informatică, drept administrativ, finanțe bănci. Gândeşte logic, vorbeşte bine şi dovedeşte o cosecvenţă de nestăvilit în “nebunia” lui de a protesta paşnic dar vizibil, fluturând un tricolor imens de pe înălţimile de tot felul pe care le escaladează. Nu insist asupra descrierii sale pentru că îl ştiţi foarte bine. O persoană bizară sub multe aspecte, dar educată, cu limbaj civilizat şi comportament, repet, paşnic.
Avrămuţă este acum în arest, în greva foamei şi, aşa cum ne descria extrem de impresionant şi articulat partenera lui de viaţă într-un interviu recent, în pericol chiar de a muri tocmai din cauza încăpăţânării sale de a-şi urma cu orice preţ calea aleasă.
Respectiva doamnă, profesoara Viorica Petrescu, se adresa zilele trecute jandarmeriei într-un mod emoţionant, dar deloc strident, cu următoarele cuvinte:
„Sunteti multumiti acum, cand moare in tacere, dupa luni de hartuire, izolare, tratamente degradante? L-ati incatusat pe strada fara motiv, L-ati amendat sistematic doar pentru ca flutura un steag. A luptat si pentru drepturile voastre, pentru copiii vostri, pentru viitorul acestei tari”.
Aici aş mai remarca un aspect: dacă Avrămuţă ar fi cu adevărat un iresponsabil şi un periculos (cum încearcă să-l prezinte autorităţile) ar accepta o persoană de calitatea doamnei Petrescu să-şi împartă viaţa cu el asumându-şi atâtea consecinţe dureroase care decurg din această alegere?
În contrast, pentru că vorbeam la început de dubla măsură, îl avem pe Marian Moroşanu, zis “Ceauşescu”. Tot protestatar ca şi Stegarul Dac însă de cu totul altă factură. Vorbeam la început de grobieni. El este unul dintre aceştia. Agresiv, hărţuitor, cu un vocabular de 30 de cuvinte şi cu o educaţie şcolară până la genunchiul broaştei în raport cu cea a lui Avrămuţă, el este lăsat de autorităţi (aceleaşi care îl arestează pe Stegar) să zburde nestingherit cu golăniile lui violente prin preajma celor pe care i se pune pata.
Aşa se împarte dreptatea la noi: patru facultăţi contra 12 clase (oare şi acestea?), la bulău facultăţile.
Protest paşnic contra protest agresiv, cămaşa de forţă trasă pe cel paşnic.
Al doilea caz revoltător, tot legat oarecum de categoria “grobieni şi farisei”, este recentul caz Piedone. Piedone, în percepţia mea, este şi grobian şi fariseu. Toate motivele, deci, să nu figureze deloc printre personajele pe care le simpatizez.
Totuşi… Porcăria pe care i-a făcut-o DNA prin publicarea stenogramelor înregistrărilor certurilor dintre el şi consoartă depăşeşte orice linie roşie a practicilor politico – judiciare considerate a fi la limita legii. Nicio legătură nu există între conţinutul acestor înregistrări, chintesenţă a neam-prostismului care caracterizează familia Piedone, şi faptele de corupţie de care este acuzat fostul şef al ANPC. Dacă mi se permite să personific DNA-ul (şi să-l înfrăţesc cu procurorul de caz) atunci voi spune că ambii s-au dovedit, în acest dosar, a fi nişte farisei de uz politic deci, din punctul meu de vedere, ambii ar merita să fie retrogradaţi în categoria “junk” a justiţiei române, adică nerecomandaţi celor cu respect faţă de lege.
Am tot mai mult impresia că la nivelul instituţiilor de forţă din România se instalează un soi de panică a şoferului care simte că l-au lăsat frânele exact acum, la intrarea pe serpentine.
Eliberaţi-l pe Stegarul Dac, scoteţi-vă nasul din aşternuturile lui Piedone şi concentraţi-vă pe lucrurile cu adevărat importante pentru populaţie. Altfel ieşirea în decor va fi inevitabilă şi primi care vor lua contact cu duritatea “peisajului” veţi fi chiar voi, cei care acum trageţi, fără direcţie, de volan.
https://www.conteledesaintgermain.ro/justitia-romana-si-a-pierdut-din-nou-balanta-vai-vai-vai/25-07-2025https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/07/Stegarul-Dac.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/07/Stegarul-Dac-150x142.pngEditorialeDNA,greva foamei,Marian Ceausescu,Piedone,protest,Stegarul DacNu-mi plac grobienii. Nici fariseii. Mi se par caractere defecte. Companii de evitat. Să ai nevoie de un interpret dacă vrei să comunici autentic cu ei devine un impediment major. Cu grobienii trebuie să stăpâneşti vocabularul golăniei şi al proastei creşteri, cu fariseii dedublările făţărniciei. Altfel, în orice interacţiune...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:




Eu – iulie 27 – “Cam despre asta e vorba în propoziție.”
Poate in propozitia dlui. C.U.; nu si-ntr-a mea. Pen’ ca problema de fond nu e cum de-a ajuns un mituitor in asemenea post, ci cum de mituitoru’, dupa 8 ani de mituit, nu e in puscarie. Caci toata “activitatea” sa a avut loc cu mai multi ani inainte, audierile la Parchet idem, procesul mituitei, idem: 2018! Si ce-a rezultat: conf. DNA- care-i contrazice flagrant pe mituitor si pe sustinatoarea sa- printre multele sale nume de scena- dna. Ene Dogioiu :
„În dosarul la care faceți referire, cele două persoane menționate în solicitare au avut calitatea de martori denunțători, motiv pentru care la emiterea rechizitoriului la data de 17 mai 2018, procurorii anticorupție au dispus clasarea față de aceștia în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală raportat la art. 16 lit. d din Codul de Procedură Penală”, a transmis Direcția Națională Anticorupție,…”
De retinut ca DOAR ASA dl. mituitoru’ putea sa nu fie inculpat. Caci altfel, multi chemati in calitate de martori, au iesit de la DNA ca “invinuiti”.
Faptu’ ca si dl. mituitoru’, si dna. doisi-un sfertoiu’ o tzin langa cu “doar martor, nu denuntzator”- ceea ce baga in “squize” DNA ( dovada!) dar si pe mituitor, sa fie doar inca un ex. de prostie crasa( nu c-as avea f’o indoiala in cazu’ dnei. citate. Da’ a lu’ “omu’ nostru de bine,reintregit” in Germania – “aia rea” in 1982, pe vremea “toashului”, cand fiecare puteam bate Europa cand voiam, nu?) ?! Sau niscai “mustrari de constiintza”(sic) ce-l bantuie brusc si vor duce sigur si la plate impozitelor restante( cu dobanda aferenta) pentru banii trecuti ( “in falsh”!) pe cheltuieli de consultantza?!
iEuropa e cu noi!
Dar de tovarasu Anastasiu ce ne puteti spune ? Probabil, e lumea rea domne, nu-i lasa “estremistii” sa lucreze. Io zic ca incepe incalzirea(nu aia gloabala) pentru 1 august,treaba asta se stia si o stiau toti.
nelutu – iulie 25- ca bine zici! Sigur ca “se ezista si o esplicatie”, pe logica put(e/o)rii:
Citez, cat mai pe scurt din Flux 24, dintr-o postare a dlui.B.T.Iacob:
”Vicepremierul Dragoș Anastasiu, martor în dosarul de corupție …”
Ce aflăm de la Ioana Ene Dogioiu:
”Vicepremierul Dragoş Anastasiu nu a avut calitate de denunţător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluţionat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. ”.
Ce aflăm de la Dragoș Anastasiu, pe Facebook:
”… Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător.”
Ce aflăm din Codul penal:
” Articolul 290 -Darea de mită
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci cînd mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
În condițiile în care Anastasiu nu a fost denunțător, conform propriilor surse, rămîne o singură variantă care explică de ce a trecut prin scandal ca gîsca prin apă: inspectorii ANAF i-au ținut pistolul la tîmplă timp de opt ani și l-au forțat să-i șpăguiască, probabil la pachet cu formula din filmele americane: ”dacă implici Poliția ești un om mort!”. Așa că a fost încadrat la alineatul 2, constrîngere.Și pentru că Anastasiu e viu, înțelegem că nu a implicat Poliția timp de aproape un deceniu, nu-i așa?”
Ie ca e logica numirea “omului integru'” la Presedintie/Guvern? Se pare ca uitam ca si-n ’29-30′ o sa mai fie un rand…
Cătălin Urdoi
A picat Piedone, din barca lui Grindeanu, e musai să pice și cineva din barca lui Bolojan. Anastasiu. Cam despre asta e vorba în propoziție. Sistemul știe, întotdeauna, ce schelete zac în dulapul fiecăruia. Le ține bine, le păzește, le numără și, când e momentul potrivit, le deschide ușa și le scoate în fața opiniei publice, în toată splendoarea lor murdară.
Problema mare, în cazul de față, dacă mă întrebați pe mine, nu e la Anastasiu. Problema e la același sistem care, deși știa cine este și ce a făcut, nu a informat nici Președintele, nici Premierul, în opinia mea. Anastasiu nu avea ce să caute în cercul de apropiați al celor doi, iar asta nu mai e omisiune, ci modus operandi. Fix așa funcționează lucrurile în România de 35 de ani încoace. Se compromit funcții și posturi de încredere din proximitatea celor care decid în stat, ca să poți folosi oricând acea vulnerabilitate ca monedă de schimb. Când vrei să distrugi un om, nu-l ataci direct. Îi sabotezi echipa. Îi clatini încrederea. Îi compromiți oamenii de lângă el. Și, odată cu ei, îi faci pulbere imaginea. Asta se încearcă acum cu Președintele Nicușor Dan și cu Premierul Ilie Bolojan, motiv pentru care, indiferent de orice alt aspect, Anastasiu trebuie să facă un pas în spate!
Marea problemă este la cei care, știind exact cine este Anastasiu, trebuiau să informeze imediat. Nu după ce Premierul și Președintele îl girează public, în fața unui popor întreg. Deși nu au făcut-o nici atunci. Domnul Președinte Nicușor Dan nu a fost informat. Nici Bolojan nu a știut. Pot să bag mâna în foc. Iar dacă e așa, sună a intenție, nu a eroare. Intenția de a destabiliza încrederea populației în doi oameni care au început să construiască. Și asta sună a strategie.
Și mai grav este că această strategie pare să vină din partea unor instituții care, cel puțin pe hârtie, au exact misiunea opusă: să protejeze interesul național și liderii care și-l asumă.
Dincolo de perdeaua de fum pe care o suflă acum pesediștii cu mâinile frecate de bucurie, ar fi timpul să privim dincolo de lingura din farfurie. SRI-ul ori este complet incompetent, ori joacă Monopoly pe modul avion, în curtea Cotroceniului. În ambele variante, avem o problemă de securitate națională. Se impune o evaluare dură, la sânge, a acestor disfuncționalități și o reformă reală în sistemele care ar trebui să sprijine, nu să saboteze.
Domnule Președinte, domnule Premier, înainte să vă apucați de alte reforme, reformați sistemele care ar trebui să vă sprijine. Pentru că acolo este buba. În acele instituții care, puse în mâini greșite, pot deveni călăul democrației și libertăților statului român. Sub toate formele!
@ Eu
Din ce spui rămâne ceva nelămurit: după ce au făcut imposibilul incălcând legea ,sfidând alegătorii, totul ca Nicusor să câstige , de ce să-l compromită acum când încă nu i s-a uscat cerneala pe semnătura de presedinte?
Părerea mea pornind de la : ”Dezordinea atomică se referă la mișcările haotice ale atomilor care, prin interacțiuni complexe, contribuie la formarea structurilor”
Înlocuim Atomi cu Capitalism:
Dezordinea capitalistă se referă la mișcările Haotice ale Capitalistilor care, prin interacțiuni complexe, contribuie la formarea structurilor (m-a-f-i-o-t-e)!
Simplu si clar.