Scorul acestui articol
[Total: 30 voturi. Media: 4.7]

Față de conducătorii lor românii s-au dovedit, fără tăgadă, un popor adjectival: Ștefan cel Mare, Mihnea cel Rău, Radu cel Frumos, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Basarab cel Tânăr, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Dracul, Aron Tiranul, Mihnea Turcitul, Ștefan Surdul, Iuga Ologul, Petru Șchiopul…
Reușeau astfel, ei, românii, să sintetizeze printr-o simplă tușă pe care s-o priceapă și copiii, un personaj, o domnie, o epocă. Așa vor face, peste timp, și cu mai recenții lor capi: Regele Mihai, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Johannis.
Încercam zilele acestea să îmi închipui cum va fi supranumit Traian Băsescu , prin anul 2500, în cărțile noastre de istorie. Războaie nu a dus (altele decât cele cu Adrian Năstase, cu Dan Voiculescu, cu A3 și cu cei trei ai lui care i-au arestat pe ceilalți trei ai lui), fapte bune pentru popor nu îi sunt atribuite (ci doar pentru familia și clica lui de „preacucernici”), ctitorii nu a lăsat în urmă (decât, poate, moșia de la Nana și niște dane goale în care crescuse, odată, flota României).
Niște propuneri de supranume circulă deja prin târg. Nu le voi aminti pentru că se referă la defecte minore: fizice, bahice ori inspirate de lacunele celor 7 ani de-acasă. Sunt convins că nu acestea vor dura, nu ele îi vor marca efigia. Istoria va ști să cearnă. Ea va reține relele esențiale.
Trei dominante are trecerea acestui manelist politic prin vitrina cu voievozi ai nației: pumnul, șantajul și răzbunarea.
Cronologic vorbind, în conștiința publică primul pumn, continuat cu un cap în gură, a fost aplicat, de el, unui arab, într-o piață. După care Elena Udrea a conchis: „ăsta e Traian Băsescu pe care l-ați votat. Trebuie să-l acceptați așa cum este”. A urmat pălmuirea unui copil la un miting electoral (scuză: „o fi spus copilul ceva, o fi jignit-o pe femeie”) și lovirea în față a unui avocat care și-a permis să-i strige ceva neplăcut de pe marginea drumului. Deci, pumnul!
Arta șantajului și-a demonstrat-o în public încercând să o intimideze pe Gabriela Vrânceanu Firea. De câte ori, însă, s-o fi slujit de această artă pe ascuns, cum îi stă bine unui laș? Nu vom afla niciodată. În schimb am văzut cu toții schimbarea uimitoare de atitudine a judecătoarei CCR Aspazia Cojocaru , gest care l-a salvat pe Traian Băsescu de la demitere. „Ce vreți, am copii!” s-a scuzat judecătoarea ulterior, devenind atât de îndrăgită de îmblânzitorul prin șantaj de la cârma țării încât a fost invitată de acesta să stea de-a dreapta lui la prima defilare de 1 Decembrie.
Și, în fine, răzbunarea. Domeniul lui de virtuozitate. Arma finală, destinată celor care rezistă și pumnului și șantajului.
S-a răzbunat astfel pe Adrian Năstase și pe Victor Ponta. Pe Dan Voiculescu și pe Sorin Roșca Stănescu. Pe Omar Hayssam și pe Bercea Mondial. Folosindu-se de oameni aleși de el, după chipul și asemănarea lui. Fără principii, fără scrupule, fără Dumnezeu.
Acum, scopul tutelar al lui Traian Băsescu este să se răzbune pe A3. S-o distrugă. S-o închidă. Îi ia mințile, pur și simplu, neputința. Caută, în inepuizabilul său arsenal de netrebnicii, una, cât de nebunească, pentru a da lovitura decisivă. A încercat cu implanturile adormite din ANAF și din alte instituții de forță. Le-a trezit, le-a pus la treabă și a dat greș. Și evacuați, și cu povara mutării pe umeri, cei de la A3 rezistă. Și nu doar că rezistă dar ies și mai puternici din această încăierare.
Așa i-a venit ideea de a boicota produsele cărora li se face reclamă pe acest post.
Când am auzit de trăsnaie, întâi m-am amuzat. Această răzbunare, ca un bumerang, îl confirmă pe Juvenal: răzbunarea nu reprezintă altceva decât „plăcerea slabă a unei minți mici și inguste”. Apoi m-am îngrozit: omul ăsta, primitivul ăsta, a condus România 10 ani. Instinctiv, animalic, visceral.
Atâta a știut: să dea cu pumnul, să șantajeze și să se răzbune. Iar acum, ca țară, culegem roadele: securism, dezbinare, stagnare, diletantism.
Răzbunarea este un fel de justiție sălbatică” – spune Francis Bacon.
Răzbunarea este un semn al unei naturi sălbatice” – spune Epictet.
Numitorul comun al acestor două definiții: natura sălbatică a răzbunării! Iar exponentul acestei racile e tot ce au găsit unii mai bun de protejat în țara asta. Sub stindardul democrației și al patriotismului.
Auzi ce gogomănie i-a putut trece prin cap marelui exponent. Setea de răzbunare, clar, prostește. Și-a închipuit că o să-i lase pe cei de la A3 fără reclame. Când, de fapt, efectul va fi exact pe dos. Publicitatea pe care tot acest scandal, iscat de neghiob, a oferit-o pe gratis producătorilor vizați, îi va motiva suplimentar pe aceștia să continue și să amplifice colaborarea cu A3. Iată ce bonusuri grase le aduce. Poate vor pierde de clienți 100 000 de băsiști dar sigur vor câștiga, în schimbul lor, 1 milion de antibăsiști. Eu unul, de mâine, voi trece pe Zuzu, l’Oreal și Lacalut.
Repet: când te uiți cine a condus România ultimilor 10 ani, un mardeiaș, un șantajist, un răzbunător, până și Pilat din Pont ți se pare bun de citat pentru o caracterizare peste timp a personajului Traian Băsescu:
„Ecce homo” – zice Pilat din Pont. Pithecanthropus – aș adăuga eu.

Contele de Saint GermainEditorialeA3,Adrian Nastase,Alexandru cel Bun,Aron Tiranul,Aspazia Cojocaru,Basarab cel Tânăr,Bercea Mondial,Dan Voiculescu,Ecce homo,Elena Udrea,Emil Constantinescu,Epictet,Ștefan Surdul,flota Romaniei,Francis Bacon,Gabriela Vranceanu Firea,Ioan Vodă cel Cumplit,Ion Iliescu,Iuga Ologul,Juvenal,Klaus Johannis,L'Oreal,Lacalut,Mihai Viteazul,Mihnea cel Rău,Mihnea Turcitul,Mircea cel Bătrân,mosia Nana,Nicolae Ceauşescu,Omar Hayssam,Petru Șchiopul,Pilat din Pont,Radu cel Frumos,razbunare,regele Mihai,Sorin Rosca Stanescu,Stefan cel Mare,Traian Basescu,Victor Ponta,Vlad Dracul,ZuzuFață de conducătorii lor românii s-au dovedit, fără tăgadă, un popor adjectival: Ștefan cel Mare, Mihnea cel Rău, Radu cel Frumos, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Basarab cel Tânăr, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Dracul, Aron Tiranul, Mihnea Turcitul, Ștefan Surdul, Iuga Ologul, Petru Șchiopul... Reușeau astfel,...Blog politic si polemic