Cartarescu adoptă modelul Basescu
Domnul Cărtărescu nu are dubii. Cel puţin in privinţa tendinţelor actuale din România. Se consideră aparţinând unei elite clarvăzătoare şi ne transcrie mesajele globului său de cristal. Fără să-şi dea seama că, prin distorsiunea lor uriaşă, aceste mesaje demonstrează oricărei minţi lucide că nu cu un glob de cristal operează autorul ci cu oglinzi curbe, prost argintate.
Când vrei să faci din alb negru, din plus minus, din slab gras, din vertical orizontal, abolind atât legile fizicii cât şi pe cele ale bunului simţ, cel mai simplu este să împrumuţi metodele bâlciurilor de odinioară: căptuşeşti pereţii şi tavanul plictisitoarei realităţi cu oglinzi supte, cu oglinzi burtoase, cu onduleuri de tablă ieftină dar lucitoare, cu orice poate reflecta strâmb dar spectaculos normalul, şi te-apuci să vinzi bilete amatorilor de senzaţii tari şi ieftine.
Spaima de a pierde privilegii l-a împins de-o vreme pe MC într-o panică dizgraţioasă. Scrie de parcă şi-ar smulge părul din cap, de parcă s-ar tăvăli prin noroi doar – doar o scăpa de scaunul electric, de parcă ar fi singurul dotat cu ochelari de întuneric într-o Românie pierdută in beznă şi ar vedea un tzunami de Pacific rusesc rostogolindu-se peste temperat – continentala noastră ţărişoară.
Nu se întreabă nici cum România o fi ajuns port la Pacificul rusesc, nici de ce atâţia intelectuali, cel puţin la fel de deştepţi ca el, nu zăresc prin binoclurile lor cu infraroşu nimic alarmant pândindu-ne, ba dimpotrivă, vorbesc încrezători de un posibil răsărit de soare, nici… nici… nici….
Mircea Cărtărescu şi-a pierdut, pur si simplu, capul. Când afirmi “Paradoxul României este că tocmai măsurile, corecte dar draconice, anti-austeritate luate de guvernul Boc au dus la dezastrul politic în care ne aflăm azi” înseamnă că sau nu înţelegi o iotă din realitatea în care exişti, sau nu te interesează deloc adevărul. Măsurile Boc – Băsescu au fost, într-adevăr, draconice. Dar cum să susţii că au fost corecte când ele au presupus, pe de o parte, un atentat direct la viaţa câtorva milioane de români cărora li s-au retras cu cinism resursele unei minime existenţe decente, pentru ca banii economisiţi astfel să-i permită doamnei Udrea îmbogăţirea nesimţită a clientelei portocalii uzând de trucurile numite patinoare, săli de sport, telecabine, parcuri? Cum să încerci să ne prosteşti în faţă că au fost corecte, când jumătate din banii de impozite ce ar fi trebuit colectaţi de Blejnar se scurgeau către destinaţii obscure, binecuvântate de tătuc?
De ce s-o crede Mircea Cărtărescu, în materie de ţară şi popor mai înţelept, mai vizionar, mai bine intenţionat decât istoricul Dinu C. Giurescu ori decât scriitorul Nicolae Breban (după părerea multora cel mai mare romancier in viaţă al românilor) ori decât realizatoarea TV Lucia Hossu Longin, ori decât Mircea Dinescu, Stelian Tănase, Florin Iaru, şi mulţi, mulţi alţii care văd lucrurile complet invers decât le vede el? Cum de-şi permite să adopte modelul de comunicare al liderului său iubit, să devină atât de necioplit şi să-i insulte peltic, umplându-le reverul de salivă, asimilându-i unui “popor sărăcit, disperat, manipulat, făcut să acţioneze contra intereselor sale vitale” pe toţi cei care nu-i îmbrăţişează idiosincrasiile?
O singură explicaţie pot găsi: şi-a pierdut (ori este pe cale de-a-şi pierde) nişte privilegii, nişte comodităţi, nişte ugere ce-i hrăneau din recunoştinţă lumea cea mică şi, odată cu ele, şi-a pierdut şi capul.
https://www.conteledesaintgermain.ro/cartarescu-adopta-modelul-basescu/30-11-2012EditorialeBlejnar,Boc,Dinu Giurescu,Florin Iaru,Lucia Hossu Longin,Mircea Cartarescu,Mircea Dinescu,Nicolae Breban,Stelian Tanase,Traian Basescu,UdreaDomnul Cărtărescu nu are dubii. Cel puţin in privinţa tendinţelor actuale din România. Se consideră aparţinând unei elite clarvăzătoare şi ne transcrie mesajele globului său de cristal. Fără să-şi dea seama că, prin distorsiunea lor uriaşă, aceste mesaje demonstrează oricărei minţi lucide că nu cu un glob de cristal...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Nefiind critic literar sau filozof nu sunt in masura sa judec opera dlui.Cartarescu sau Liiceanu precum si a celorlalti intelectuali basisti.Pot sa inteleg ca nu l-au placut pe Nastase si si-au pus speranta in Basescu.Dar ceea ce nu pot sa inteleg este obstinatia cu care l-au sustinut si il sustin inca desi au avut in acest rastimp un numar nesfarsit de motive ca sa-i intoarca spatele. Articolul dlui.Cartarescu este expresia frustrarii.Cum de indraznesc “pucistii” sa-i atace idolul? Bate campii in continuare cu lovitura de stat.Nu stiu daca frica de pierderea unor privilegii ii mana-n lupta.In fond sunt niste oameni realizati profesional.Refuz sa cred ca niste oameni inteligenti nu s-au convins timp de 8 ani ca “guvernatorul” nostru aproape a distrus tara.
Poate este un termen prea dur dar din punctul meu de vedere sunt “colaborationisti”.Si sunt curios cum se simt dimineata cand se uita-n oglinda.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
de Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
“De ce s-o crede Mircea Cărtărescu,… usw” Ei cum, de ce – doar un candidat perpetuu avem si noi la fondul, pardon premiul Nobel :))
Cartarascu a adoptam modelul basecu inca din 2004. Ele e cu inteleptii, nu cu pegra. Cand te scot in lumea mare prieteni dragi ca Gabi Liiceanu, Romi Katachevici si Volo Tismaneanu poti sa rezisti?