Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Marile secrete, de la cele tehnice până la cele medicale şi culinare, ţin de proporţii. Să nu mai vorbim de reţetele de succes ale marilor artişti: proporţii surprinzătoare, unice, greu sau imposibil de reconstituit.
Natura a fost prima care ne-a ajutat să înţelegem magia proporţiilor. Echilibre perfecte, care aparent se autoîntreţin, îi asigură rezistenţa şi existenţa. De îndată ce exagerări umane tulbură aceste echilibre (vezi defrişări, poluări, sacrificări de ecosisteme pentru a face loc înnoirilor urbanistice) apar semne de boală planetară, uneori chiar dezastre.
Fenomenul se regăseşte şi la scara individului. Oameni până la un anumit moment normali, purtători de amestecuri ce le asigură o navigare armonioasă, se dezechilibrează brusc, sub efectul unor factori perturbatori: putere, celebritate, lăcomie, ură, gelozie, invidie etc. Devin urâţi, monstruoşi, de nerecunoscut. Îi observi animalizându-se într-un ritm galopant, ca atinşi de o boală eruptivă. Se umplu de furunculele propriei mizerii şi nici măcar nu-şi dau seama de asta. Pretind atenţie. Cer ascultare şi respect. Vor aliniere la aberaţiile pe care le susţin. Se cred deasupra.
Revin la Robert Turcescu, inspiratorul acestor gânduri.
L-am ascultat într-un interviu dat ieri ziarului Adevărul, în urma scandalului “Nadia Comăneci – margarina”. Omul nu doar că s-a acoperit de furuncule, a devenit el însuşi un buboi. Îl ascultam aberând despre “notorietatea” lui, despre respectul de sine ca ziarist, despre nobila povară de a fi devenit, prin onestitate şi perseverenţă, un formator de opinii care are datoria să îndrepte lumea chiar prin sacrificii personale şi mă gândeam în timpul ăsta la unul dintre cititorii mei de pe blog care, tot ieri, îl descria encomiastic.
Am ajuns astfel la o concluzie pe care o voi spune direct, fără cosmetizări eufemistice: lichelele, slugoii cu funcţii, sceleraţii, nu ar putea exista în conştiinţa publicului dacă nu s-ar găsi în jurul lor şi câteva buruieni vorbitoare care interesat, sau pur şi simplu din mimetism, să-i laude şi să le susţină abjecţia.
Chiar Turcescu recunoaşte: “poate că n-aş fi rezistat la toate criticile care mi se aduc în aceste zile dacă nu aş fi primit, în egală măsură, acordul şi suportul unor cititori, cel puţin la fel de numeroşi ca primii, care îmi împărtăşesc  punctul de vedere”.
Iată cum se manifestă pierderea simţului proporţiilor: ajungi să crezi că o mână de trepanaţi care îţi postează ţie pe Facebook sau pe mobil mesaje de susţinere (să fie 100, să fie, hai, 1000 – de fapt vorbim nu de susţinătorii lui Turcescu ci de susţinătorii lui Băsescu (Turcescu fiind pentru ei un nimeni în vânt, o unealtă mediatică ce va dispărea în neant tot aşa cum a dispărut şi “Naşul”, fără urme şi regrete)) este egală ca număr, importanţă şi glagorie cu sutele de mii de critici care te desfiinţează ca maniere şi caracter.
Şi ca să vedeţi că nici susţinătorii lui Turcescu nu sunt cu mult mai puţin “atinşi” decât el la capitolul “percepţie a realităţii”, citiţi-l pe cel la care am făcut referire mai sus (comentariu la articolul meu despre Turcescu) ca să vedeţi cu câtă deşanţată lipsă a adevărului îl elogiază.
L-aş întreba în încheiere pe martirizatul deontolog în ale ziaristicii care, pentru a-şi respecta profesiunea de credinţă, şi-a asumat chiar riscuri de imagine (cum însuşi declară), ce-o fi mai toxic şi mai damnabil: să faci reclamă la margarină sau  să faci reclamă la Băsescu?
Pentru că, până una – alta, să fi murit cineva de prea multă margarină în ţara asta, nu am auzit. În schimb de prea mult Băsescu, cu miile…

Contele de Saint GermainCrochiul de martiechilibre,margarina,Nadia Comăneci,proportii,Robert Turcescu,Traian BasescuMarile secrete, de la cele tehnice până la cele medicale şi culinare, ţin de proporţii. Să nu mai vorbim de reţetele de succes ale marilor artişti: proporţii surprinzătoare, unice, greu sau imposibil de reconstituit. Natura a fost prima care ne-a ajutat să înţelegem magia proporţiilor. Echilibre perfecte, care aparent...Blog politic si polemic