Scorul acestui articol
[Total: 5 voturi. Media: 4]

Nostalgia după Ceauşescu… Nostalgia după ruşi… Un val care se înfoaie pe zi ce trece. Te uiţi în jur şi vezi tzunamiul cum se rostogoleşte furios spre tine, cum întunecă orizontul.

“Era mai bine taică, atunci” – spun tot mai multe voci din rândul celor care au trăit acele vremuri şi pot compara.

Faţă de moleşeala de-altădată, acum sunt nedreptăţi care te strivesc la tot pasul, ameninţări care îţi iau maul de dimineaţă până seară. De care atunci, pe vremurile acelea, se râdea cum că ar fi, chipurile, propagandă comunistă. “Racilele capitalismului: corupţie, mafie, crime, şomaj, exploatare, inechităţi”. Chestii de care iată, acum, televiziunile de ştiri dau pe-afară. Şi care chiar sunt pe bune, nu că le-ar inventa cineva.

Dar, culmea, acest alean după trecutul apropiat nu vine, în principal, din sărăcie. Vine din nedreptăţile care zgândăresc o latură umană extrem de sensibilă la formarea sentimentelor profunde. Vine din neîncredere, din lipsa speranţei, din neputinţa de a lupta cu ticăloşia.

Privesc în ultima vreme la lupta aiuritoare a bunului simţ cu pensiile sfidătoare ale magistraţilor. Suntem în situaţia paradoxală în care o forţă a statului este şi jucător şi arbitru. Iar arbitrul, singurul cu fluier, face el ce vrea şi cum vrea, ţinând partea jucătorului (adică tot a lui) într-o manieră scandaloasă.

Farsa asta cu CCR-ul care amână prin toate golăniile posibile o pronunţare la care e obligată prin fişa postului e de o neruşinare care te lasă mut. Un cot la lingurică dat cetăţeanului neajutorat. Simţi în coşul pieptului nedreptatea sfidătoare, junghiul tiflei celor 9 “cardinali” atotputernici pe care nimeni nu-i poate întoarce la rostul lor.

Chiar să nu existe nicio cale justă de a-i obliga să-şi facă datoria? Dar infailibilul “sistem”, care face şi desface orice în ţara asta, ce păzeşte? El, care a reuşit inimaginabilul de a anula nişte alegeri în plină desfăşurare, tot prin intermediul CCR, acum nu mai are “pârghii”? Ba bine că nu! Dar de ce le-ar folosi când şi ai lui beneficiază de pensii speciale care ar putea intra la… analiză în pasul 2?

Morometele de azi stă pe băncuţa din faţa porţii, la ”şusea”, şi întreabă nostalgic pe cine are urechi să-l audă: “Păi Ceauşescu ar fi stat la vorbe cu ăştia? Aşa  ne trebuie! Democraţie am vrut, democraţie am primit. Să ne iasă pe nas!”

Farmecul discret al dictaturii face cuceriri pe zi ce trece. Iar când această nouă şi pauperă majoritate democratică va stabili că mai binele a fost duşmanul binelui, atunci să te ţii pensii speciale.

Căci e din ce în ce mai evident: dictatura are resurse nebănuite de farmec.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/02/democratie.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/02/democratie-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeCCR,Ceausescu,democratie,dictatura,nostalgie dupa comunism,pensiile speciale ale magistratilorNostalgia după Ceauşescu… Nostalgia după ruşi… Un val care se înfoaie pe zi ce trece. Te uiţi în jur şi vezi tzunamiul cum se rostogoleşte furios spre tine, cum întunecă orizontul. “Era mai bine taică, atunci” – spun tot mai multe voci din rândul celor care au trăit acele vremuri...Blog politic si polemic