Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Andrei Marga nu s-a numărat niciodată printre favoriții mei. Prin urmare, nici nu m-am bucurat dar nici nu m-am întristat să-l văd oscilând ca un elastic de bungee jumping între numiri și demisii spectaculoase.
Ce pot să constat însă acum, după a doua renunțare brutală a lui Victor Ponta la serviciile sale în mai puțin de un an, este că domnul Marga are totuși o calitate rară: aceea de a ști să primească senin, fără zvârcoliri de cocoș decapitat și fără împroșcări cu mizerii spre cei apropiați, sentințele politice care-l pălesc la răstimpuri.
Din talk-show-urile de ieri despre demisia domnului Marga de la conducerea ICR am înțeles două lucruri, aproape unanim acceptate de vorbitorii informați:
primul, că motivația oficială a Comisiei de Cultură, cum că niște rapoarte nu ar fi fost depuse în termen la Parlament,  a fost doar un pretext încropit la repezeală, cusut cu ață albă, plin de dispreț la adresa oamenilor care totuși mai gândesc, drumul cel mai scurt găsit de călăuzitori grăbiți pentru punerea în aplicare a unei decizii luate cu consens, la cel mai înalt nivel politic;
al doilea, ca domnul Marga nu a înțeles, cum nici mulți dintre noi până aseară, că ICR, departe de a fi ceea ce-l recomandă numele, este o oficină de influență a serviciilor secrete, precum ambasadele și consulatele, în care procentul zdrobitor de angajați îl constituie ofițerii sub acoperire, racolerii și informatorii și nicidecum promotorii culturali și oamenii de artă.
Am aflat, grație acestui eveniment, cum sume uriașe din bugetul ICR erau sistematic drenate spre captarea bunăvoinței unor medii de informare occidentale, cum chiar ambasadori la București ai unor țări pe care noi le privim cu evlavie, mușcau din acadelele întinse prin gard de activiștii iceriști, bucurându-se să vadă direcționate spre bugetele propriilor firme câteva miuțe sau zeci de miuțe de eurouți sau dolărei.
Acum, că am înțeles din guri autorizate și cu exemple dintre cele mai ilariante cum stau lucrurile la ICR, s-a născut o nouă întrebare care nu-mi dă pace: cum de Horia Roman Patapievici s-a înțeles atât de bine cu adevărații șefi ai oficinei pe care, chipurile, el o conducea, cum de înstelații generali de la SIE (dar și SRI) l-au adoptat cu atâta căldură pe HRP și au avut încredere să-i dea pe mână secrete compromițătoare, cu vânzări și cumpărări de conștiințe?
Nu cumva ne aflăm în fața unui agent 009 autohton, spărgând tiparele cu figura lui de puber cărunt, cu fălcuțele sale efeminate, cu papioanele sale în picățele și cu ciuful căzut emo pe frunte?
Parcă-l și văd, mână în mână cu sex-simbolul Mihăieș pe post de fantasmă nocturnă,  ori cu, de câte ori îi permite misiunea și libidoul, mai fragedul eunuc Cărtărescu, bătând la porțile Academiei suedeze pentru a oferi prietenie, pentru a transmite că bugetul României e gata să sponsorizeze, via ICR, nu doar mult râvnitul premiu Nobel pentru Mircică dar și alte premii, undercover, pe persoană fizică, pentru respectabilii membri ai juriului.
Nu vi se pare totuși straniu că un intelectual dintre cei mai sclifosiți când vine vorba de comunism și ororile acestuia dă dovadă de atâta empatie în relația cu progeniturile și moștenitorii de azi ai securității de ieri? Mie, da.

Contele de Saint GermainCrochiul de martiAndrei Marga,Comisia de Cultura a Parlamentului,Horia Roman Patapievici,ICR,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Premiul Nobel,SIE,SRI,Victor PontaAndrei Marga nu s-a numărat niciodată printre favoriții mei. Prin urmare, nici nu m-am bucurat dar nici nu m-am întristat să-l văd oscilând ca un elastic de bungee jumping între numiri și demisii spectaculoase. Ce pot să constat însă acum, după a doua renunțare brutală a lui Victor Ponta la...Blog politic si polemic