Scorul acestui articol
[Total: 29 voturi. Media: 4.6]

Doamna Alina Mungiu Pippidi se comportă ca un alien față de țara sa natală. Pătrunsă de destinul european la care bricolează de ani buni, a ajuns să-şi cedeze părți importante din prețioasele sale unicități ereditare în schimbul unor locuri comune, împrumutate de la modele de altă limbă și civilizație, pe care le crede mai folositoare.
Este știut că în marile țări, ce conduc UE către țeluri doar de ele stabilite, se investește metodic și consistent în structuri neguvernamentale dedicate unui anume tip de influență. Avem de a face, practic, cu o formă de propagandă pentru care se folosesc instrumente ale societății civile, ca să nu bată prea tare la ochi comanda politică și tendințele autoritariste ale proeminenților lideri demagogi, extrem de abili în clamarea, la vedere, a celor mai frumoase principii democratice în timp ce, pe dedesubt, impun celor mici soluțiile lor discreționare. Ce tip de influență este încredințată acestor instrumente? Una care să merite banii, evident!
Astfel, tot felul de ONG-uri, fundaţii, asociații, institute de cercetare, universităţi și academii private de nișă, cu denumiri și scopuri dintre cele mai ofertante (pe hârtie), nu fac altceva decât prozelitism pur, în accepțiunea nocivă a termenului. Având la dispoziţie fonduri generoase, lucrează mascat și cu tenacitate la înstrăinarea de origini, la alienarea, în raport cu țara lor, a celor slabi de înger ori predispuși condiției de venetici, aflați la periferia economică a Europei. Mai precis, încearcă să-i recruteze pentru marea turmă a executanților docili și care nu pun întrebări, pe cei cu spirit gregar, cu deficit de valori etice şi fără înţelegerea minimală a ceea ce înseamnă rădăcini de neam, istorie, cultură.
Doamna Mungiu a ales să-și construiască o carieră academică exact pe valul acestor tendințe globalizatoare ale marilor puteri, ale dulăilor ce fac jocurile. Scopul respectivelor tendințe? Erodarea sentimentelor de apartenență și solidaritate națională ale celor mici, ale cățeilor, sugrumarea oricăror tentative ale acestora de a-și păstra identitatea (pedigriul) și mândria unei apartenențe care să-i individualizeze. Pe principiul că aluatul imperialismului nu are nevoie de cocoloașele naționaliste ale vasalilor.
Doamna Mungiu a ales să încerce practicarea unui soi de modificare genetică, de activism civic moralizator până la demoralizare, pe cobai din România, contra unor stipendii americane, germane și, chiar mai larg, europene. Freedom House, Societatea Academică Română, Alianța pentru o Românie Curată, Hertie School of Governance reprezintă pentru domnia sa soluții de prosperitate personală, axate pe identificarea și înfierarea defectelor românilor, dar, deloc, pe empatizarea cu aceștia, pe rezolvarea problemelor lor reale, de nație umilită frecvent de către cei care o finanțează pe dânsa.
Două dintre cele mai recente articole publicate de doamna Pippidi în presa din România se intitulează “ Impotența administrativă la români” și “ De ce impostura e problemă mai mare la români decât terorismul?”
Măgulitoare titluri, nu?, despre conaționalii dânsei. Și, mai ales, de mare interes cetățenesc, dacă ne uităm pe statisticile acestor articole (1652 cititori, 1(+) și 17(-)).
Eu nu îi reproșez doamnei Pippidi spiritul critic față de români ci interesele alogene cărora îl subordonează. Transformându-l, astfel, din medicament în otravă.
În anul 2012, când poporul clocotea de voința de a-l vedea destituit pe Traian Băsescu, ce credeți că a făcut Alina Mungiu Pippidi cu banii de la Freedom House și de la Soros? Păi cam ceea ce i-au cerut aceștia. L-a susținut cu toate mijloacele României Curate pe misitul trimis în misiune mistificatoare (altfel spus antiromânească) la București, Philip Gordon. Nu a putut fi, liberă și obiectivă, alături de nația ei, batjocorită de chiar portdrapelul democrației, pentru că pixul îi fusese arvunit dinainte de experții în prozelitism ai acesteia.
Iar acum, când atenția societății românești este concentrată, cu îndreptățită emoție, spre barbaria de ev mediu demonstrată de norvegieni în cazul Bodnariu, cum credeți că alege doamna Pippidi să empatizeze cu cititorii săi pe acest subiect? Ironizându-l pe Mihai Gâdea că este ocupat să-i apere pe copiii români de… regele Norvegiei.
De-asta spun: solda străină grasă nu se acordă pentru ochi frumoși ci pentru servicii aduse cauzei. Iar pe un intelectual onest nu-l plătești ca să servească adevărul. Asta o face el, oricum, din lăuntrul onestității sale. Dacă îl plătești, îl plătești ca să facă ce-i ceri și cum ii ceri.
Alina Mungiu Pippidi nu este singulară, la noi, prin soluția aleasă pentru prosperitatea individuală. Monica Macovei, Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici sunt doar alte câteva exemple ce completează tabloul.
Oamenii ca aceștia sunt gata să dezvolte o vastă ipocrizie mercantilă în valorificarea competenţei lor de nişă. Se comportă ca nişte convertiţi ei fiind, de fapt, mai degrabă mercenari.

Contele de Saint GermainEditorialeactivism civic,Alianţa pentru o Românie Curată,alien,Alina Mungiu Pippidi,andrei plesu,bricolaj,cazul Bodnariu,cobai,convertit,Freedom House,Hertie School of Governance,Horia Roman Patapievici,mercenar,Mihai Gadea,modificari genetice,Monica Macovei,ONG,pedigri,Philip Gordon,prozelitism,regele Norvegiei,Societatea Academică Română,Soros,venetici
Doamna Alina Mungiu Pippidi se comportă ca un alien față de țara sa natală. Pătrunsă de destinul european la care bricolează de ani buni, a ajuns să-şi cedeze părți importante din prețioasele sale unicități ereditare în schimbul unor locuri comune, împrumutate de la modele de altă limbă și civilizație,...