Prăpastia dintre declaraţii şi realitate este revoltătoare. “I love you” spune înlăcrimata obeză soţului infidel care nu mai are ochi pentru ea. “I love you too” răspunde secat de imaginaţie şi plictisit de spectrul explicaţiilor care se profilează masculul Alfa. Gândul lui este deja la camera de hotel în care-l aşteaptă viaţa adevărată. Citeste tot articolul »

Se împlineşte în curând o lună de la alegerea lui Klaus Johannis drept preşedinte al României. O ţară ruptă în două încearcă să găsească puncte de confluenţă între curentul anti-Băsescu şi curentul pro-Johannis. Acest deziderat national întâmpină însă mari dificultăţi. Citeste tot articolul »

Presa din România are la această oră doi comentatori politici dominanţi şi credibili: Emil Hurezeanu şi Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios şi analitic, cu recurs frecvent la istorie şi modele, interpretând prezentul ca o consecinţă, cel de-al doilea mai direct şi factual, dând prezentului semnificaţie de premisă şi încercând să citească viitorul într-un mod determinist. Citeste tot articolul »

“Ai face bine să asculţi. Nu mă dezamăgi!”
Asemenea vorbe blajine, în gura unui Corleone, sunt echivalentul ameninţării cu moartea. Citeste tot articolul »

Asta e tot ce va rămâne din această stafie ce ne-a pângărit viaţa în ultimii 10 ani: santajul si razbunarea. Zgura şantajului dezumanizant, zestre de la zgripţuroaica securitate ce l-a hrănit la sânul ei delegându-l continuator sub acoperire în vremuri noi, de restrişte pentru ea şi animalica sete de răzbunare izvorâtă dintr-un primitivism lipsit de raţionalitate.
Câtor laşi le-a călcat în picioare şi fărâma de onoare şi demnitate pe care o mai aveau umilindu-i, precum pe Aspazia Cojocaru, după metoda sclavagistă împinsă la extrem: cu trupul tău nu mai am ce face, babo, spiritul tău, cârpo, îl vreau să mă vidanjeze de flegma oprobriului popular.
Se laudă că a reformat justiţia. Ce braşoavă de prostit idioţi. Cum să numeşti reformat un organism pe care l-ai transformat în arma ta de răzbunare, într-un instrument sinistru şi docil de schingiuire a celor ce nu ţi s-au supus. Nu zic, or fi arestat procurorii şi belferiţi din banul public dar asta pentru că prin aceia trecea drumul spre marile oftici ale împieliţatului, fie ele partide (predilect PSD şi PNL) sau politicieni (Năstase, Voiculescu), nu din mare vocaţie justiţiară. Se poate numi justiţie (şi reformată şi liberă pe deasupra) o institutie atât de chioară încât nu vede jaful făcut de “regina” Blejnar şi încrengătura din jurul ei sau ravagiile pirandei Udrea şi a consortului Cocoş cu terminaţii de influenţă şi conturi la chiar jupânul lor pleşuv?
Când un gangster primitiv conduce o turmă, să nu te miri că turma se degradează după el, împrumutându-i năravurile. Asta am fost, cu mici excepţii: o turmă păstorită de un resentimentar crud şi hoţ. Iar toate furtişagurile, “ïngineriile” incredibile care apar la lumină în ultima vreme, mafia pădurilor, mafia imobiliară îşi au modelul la vârf: moşia Nana, retrocedările lui Ginerică, penthausul Ioanei din cartierul Popoviciu, casa din Mihăileanu…
Am deschis azi o sticlă de şampanie: pentru speranţa că am scăpat, pentru a ruga divinitatea să dea success exorcizării de la Palatul Cotroceni la care am asistat. Diavolul a fost alungat. Fie să nu se mai întoarcă!
Mă gândeam apoi, euforizat şi de alcool, desigur, ce lovitură de maestru ar da DNA-ul dacă în seara asta, când satanicul cuplu Băsescu – Udrea ar ieşi de la berăria speranţei lor, i-ar umfla pe cei doi cu mascaţii şi i-ar duce, încătuşaţi, spre arestul preventiv al începutului lor de ispăşire.
E bine să mai şi visăm frumos din când în când. Mai ales că, din când în când, visele se mai şi împlinesc.
La bună trezire!

Nonconformistul Crin

Scris: 18/12/2014 de Contele de Saint Germain in Editoriale
Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

Încă de la apariţia sa in viaţa publică, Crin Antonescu dădea semne că parcă greşise uşa deschizând-o pe cea pe care scria “politică”: pletos, slăbănog, multicolor vestimentar, cu mâinile ascunse derobator în buzunare şi mereu pe fază cu replica.
Degaja un soi de jemanfişism faţă de ceea ce, pentru tagmă, reprezenta marea aspiraţie profesională: îmbogăţirea rapidă, cu orice preţ. Aşa se poate explica, în bună măsură, ascensiunea sa spectaculoasă: nu era perceput drept concurent, pericol, rival în cursa pentru parvenire. Citeste tot articolul »