De ce morsă? E gras, lucios, cu buze răsfrânte şi pofticioase, ca ale hulpavului guzgan rozaliu. Cinetic vorbind este alunecos şi lent, parcă veşnic refugiat în voluptatea siestei. Maestru al imprecaţiei cu vorbă de plastilină jigneşte ca englezii, pe după perdea şi otrăvit. Un birjar, în fondul jignirilor pe care le proferează, dar nu expus gloatei în livrea, pe capra năclăită a birjei, ci ghemuit la pândă în cupeul acesteia tapetat cu sudalme metaforizate pentru a sări la beregată ori de câte ori un bâzâit din altă gamă îi perturbă confortul şi langoarea.
Cufurit, pentru că are momente de tresărire din amorţeala digestiei pentru a se grăbi să spârcâie moale, galben-verzui şi puturos (ah, fierea, fierea…) ofticile şi umorile nedigerate pe care mahalaua ineptă i le îndească pe gât.
Când amicul lui (de aceeaşi teapă) Gabriel Liiceanu se gudura coprofag pe lângă bucile lui Traian Băsescu limbuţind ode demne de pereţii unei vespasiene de homosexuali (“Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”), n-a protestat, n-a suspinat, n-a tresărit de repulsia trivialităţii.
A fost însă de ajuns ca marele actor Radu Beligan să-l sprijine pe Victor Ponta cu mult mai puţine cuvinte şi cu mult mai multă decenţă decât o făcuse Liiceanu cu Băsescu pentru ca morsa cufurită să sară ca arsă şi să-l împroaşte cu pântecăraia ei mai ceva decât o sepie încolţită.
Tabietliul Pleşu, care ne descria într-un editorial autobiografic cât de îndelung îşi cloceşte fiecare text, cum de mult nu mai scrie la ordinul emoţiilor triviale ale clipei, pe nerăsuflate, a slobozit de data asta, la nici 24 de ore de la mesajul lui Radu Beligan, o degradantă vomă pe hârtie întru pătarea imaginii maestrului. Totul în regim de urgenţă absolută, ca atunci când nu te mai poţi ţine şi intri chiar şi la dame ca să încerci să te salvezi de la o primeneală intempestivă.
Repede nişte pamperşi pentru Andrei Pleşu.
Cum nu i-o fi ruşine, tocmai lui, autor de memorii encomiastice adresate lui Ceauşescu, slugă umilă sub trei preşedinţi, stipendiat din greu, chiar in această perioadă de walpurgică imoralitate, de un dovedit traficant de copii (Cristian Burci) care-i cumpără partizanatul politic mufându-l la cei doi sâni mediatici ai săi (Dilema Veche şi Adevărul),
cum nu i-o fi ruşine, zic, să-l injure gros pe Radu Beligan cu încropeli de o şmecherească şi ipocrită politeţe precum:
“Spectrul “stadionului” de tip coreean a reaparut in biografia dvs. intr-un moment in care nimic nu-l mai poate justifica”.
sau
“Voiati, ca si acum, sa fiti mai curind pe scena stabilor, decit pe aceea a colegilor dvs”.
Acest fariseu, această morsă cufurită, se iluzionează în suficienţa sa că ar fi mai nobil, mai elevat, mai puţin ruşinos pentru sine, mai tolerabil de către pudibonzi ori intelectuali subţiri să arunce cuiva în obraz o frază fardată cu ostentaţie, ca aceea de mai ‘nainte, decât să-i spună verde în faţă “eşti un oportunist”.
Eu îi voi spune verde’n faţă lui Andrei Pleşu: eşti jalnic! Cu parada ta de pricipii înalte şi cu galeria ta de prieteni mici, cu poza ta de moralist impartial şi cu parti-pris-urile tale de mic burghez, cu înfumurarea ta de a crede că ai un statut care-ţi dă dreptul să umileşti valori/caractere (Radu Beligan, Doina Cornea, Paul Goma) şi să ridici în slăvi derbedei/lichele (Băsescu, Baconschi etc.).
Andrei Pleşu devine, la senectute, mai mult decât jalnic. Tristă alegere, ca epilog, a unei astfel de parafraze pentru plus que parfait!

Ptolemeu a fost un titan al gândirii antice. El avea certitudinea că pământul stă, nemişcat, în centrul universului iar toate celelalte planete, inclusiv soarele, se învârtesc in jurul lui. Citeste tot articolul »

Şi-a creat renume de invincibil. Răsturnător de cauze pierdute. Citeste tot articolul »

De data asta e gata! Prostia cu ofiţerul acoperit l-a terminat. Traian Băsescu a rămas fără muniţie. Ultima rafală, trasă de la B1TV, a fost cu gloanţe oarbe. Zgomot, fum, atât. Mai sperie pe cineva? Poate pe vreo păcătoasă cu nervii la pământ, ca procuroarea din dosarul “gala Bute”. În rest… Citeste tot articolul »

Paradoxal, această campanie prezidenţială, care se anunţa tumultuoasă, trece printr-o fază de moţăială ca o prevestire. Nu am despre ce scrie. Apropierea mult doritei rocade din jilţ mută orice alt subiect în derizoriu: Ukraina, summitul NATO, meciul cu Grecia – vax albina! Citeste tot articolul »

M-am extras pentru două săptămâni din tumultul luptelor politice de-acasă. Am vrut şi am reuşit să-mi ofer o debranşare de la tensiunea scenariilor, a dezvăluirilor, a loviturilor sub centură, a măcelului dintre instituţii, tensiune care mă luase în primire printr-un fenomen de rezonanţă de nestăvilit. Citeste tot articolul »