Românii să ia aminte
Fiecare are de decis, după firea lui, dacă atunci când este călcat în picioare se aşterne cuminte ca un preş sau alunecă surpator ca o avalanşă. În curând va trebui să ne hotărâm: preş sau avalanşă!
Neputinţa în faţa forţei disproporţionate primeşte înţelegere şi naşte compasiune. Resemnarea în faţa nedreptăţii primeşte oprobriu şi naşte dispreţ. Acceptăm o astfel de încadrare? Între neputincioşi şi resemnaţi? Sau revendicăm privilegiul onoarei, fie aceasta, la limită, chiar şi o onoare de samurai?!
Dubla măsură este arma ipocriţilor. Atitudinea actuală a UE faţă de situaţia din România este ilustrarea perfectă a folosirii dublei măsuri. Minima demnitate ne obligă la un veto de onoare. Să spunem NU ipocriţilor!
Nicio sancţiune a UE, oricât de gravă, nu va face mai mult rău poporului român decât întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Să nu permitem, cu orice risc, aşa ceva. Altfel nu vom merita în veci lumânările copiilor noştri !
https://www.conteledesaintgermain.ro/romanii-sa-ia-aminte/17-07-2012Polemiceipocrita UE,Romania,samurai,Traian Basescu la cotroceniFiecare are de decis, după firea lui, dacă atunci când este călcat în picioare se aşterne cuminte ca un preş sau alunecă surpator ca o avalanşă. În curând va trebui să ne hotărâm: preş sau avalanşă! Neputinţa în faţa forţei disproporţionate primeşte înţelegere şi naşte compasiune. Resemnarea în faţa nedreptăţii...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Adevar graiesti, Conte.
Ma intreb daca o mai fi posibil ca Parlamentul sa adopte varianta cu 50% plus unu din numarul participantilor. Ar fi singurul mod in care, scotand basistii la vot, am avea si o participare de 50% plus unu din totalul celor inscrisi pe liste. Ar fi vital pentru supravietuirea noastra ca natiune suverana. Grecii deja au fost invinsi, au luat UE, iar ungurii au noroc ca Orban e in PPE, altfel si-o luau si ei.
Daca ramane cum a stabilit CCR-ul lui Zegrean si Motoc, o sa avem asa: Basescu si PD isi vor indemna, voalat, oamenii sa stea acasa. Matrozul se va intoarce la Cotroceni de unde il va popi pe Ponta (dupa ce va fi declarat oficial plagiator si in Parlament lucrurile vor bascula din nou in favoarea basescului), Antonescu se va retrage cum a promis, Voiculescu va fi arestat langa Nastase, Tismaneanu si Patapievici se vor intoarce pe cai mari si tot asa. Plus de asta, USL va fi acuzata de subminare a statului si liderii ei vor fi tarati in justitie de oamenii lui Macovei, ceea ce echivaleaza cu neutralizarea USL si cu spargerea ei previzibila. Cand acest scenariu de cosmar va fi devenit real, Romania va fi, oficial, o colonie sub protectorat amricano-german, cu un guvernator din partea PPE pe urmatorii 30 de ani, fie ca el se va numi Basescu, MRU, Neamtzu sau altcumva.
Inca o data spun, la vot, ghertoii nu se vor duce. Celor mai multi le-a trecut supararea pe “Base” al lor, iar pe altii nu-i intereseaza sau ii enerveaza mai rau “Tonta si Antenescu”. Plus de asta, e vara, soare, distractie frate.
CLAR … daca noi, in fata noastra nu avem demnitate si onoare, daca noi insine nu ne respectam si nu ne apreciem … atunci cum putem cere altcuiva, cum am putea sa cerem, ori sa impunem Uniunii Europene sa o faca, avand in vedere istoria recenta, imediata, dupa al doilea razboi mondial ?
DA, sunt de acord Conte …
“Nicio sancţiune a UE, oricât de gravă, nu va face mai mult rău poporului român decât întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Să nu permitem, cu orice risc, aşa ceva. Altfel nu vom merita în veci lumânările copiilor noştri !”
Da,să ne reamintim “Doina” lui Eminescu:
Mihai Eminescu – Doina
Doina
De la Nistru pân’ la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s’a,
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strainul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au facut dusmanii cale,
Din Satmar pân’ în Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul!
Îndarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna, toamna,
Nici e vara vara lui,
Si-i strain în tara lui.
De la Turnu ‘n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s’aseaza pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Îsi desbraca tara sinul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!
Stefane Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
În seama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s’a ‘ndura Dumnezeu,
Ca sa ‘ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt,
Sa te aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
Îti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara –
Îndragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
Asa te vreau, Conte! Incepi sa semeni cu un adevarat motan furios! Cu ghearele scoase la vedere, nu cu capul plecat, ascuns dupa interpretari discutabile! Ma cam bagasesi la idei (vezi comentariul de la articolul “Promulgarea – o lovitură năucitoare pentru Traian Băsescu”… oare?) Daca il vom da jos pe ba$$escu, INDIFERENT cum, va merita deranjul, si sunt sigur ca si madam UE va incepe s-o scalde! hehehe! Gm.
Diktatul de la Bruxelles
——————————————–
În anul 1940,un omolog al d-nei Merkel(zisă şi Frau StaSSi),pre numele lui Adolf HITLER,a considerat necesar să impună României prin DIKTAT,adică prin forţă,pierderea a 30% din Ardeal(vă mai amintiţi ardelenilor,care vă consideraţi acum foaaarte europeni,ce aţi suferit atunci?).Tot în 1940,acelaşi Hitler împreună cu Rusia,ne-au jecmănit de Basarabia.A trebuit ca părin jertfe de sânge să ne recâştigăm o parte din teritorii.
În anul 2012,aceeaşi Germanie cu un alt cancelar numit acum Merkel şi nu Hitler îşi permite să se amestece nepermis în treburile României pe motive de democraţie.Păi tocmai voi vorbiţi de democraţie nemţilor?!Voi,care aţi trecut prin foc şi sabie toată Europa ucigând 20 milionane de oameni din care 6 milioane de evrei,voi care veţi rămâne o ruşine între naţiunile lumii?
NU Frau Merkel,România nu va accepta un nou DIKTAT şi un nou Holocaust pe care îl pregătiţi.Vom muri pentru democraţie,aşa cum o înţelegem noi,nu după cum o predicaţi voi.
Achtung,achtung!Frau Merkel,ai sărit gardul şi asta te va costa!