Cum e sacul, și peticul
Ce mi-a atras atenția cel mai mult la știrea cu extrădarea lui Omar Hayssam a fost modul în care ea a fost anunțată. Consilierul prezidențial Iulian Chifu s-a grăbit dis de dimineață, cu ochii încă cârpiți de somn, să informeze primul poporul român asupra acestei mari victorii. Ca nu cumva s-o difuzeze inamicii de la guvern și să se creeze impresia că, vezi Doamne, președintele Băsescu ar fost surprins în ofsaid de această mișcare. Dimpotrivă – încearcă domnul Chifu să ne strecoare în subconștient – este meritul domnului președinte că acest mare infractor a fost recuperat pentru a-și ispăși pedeapsa în România și, prin urmare, „mulți nu vor mai dormi liniștiți”.
Această din urmă amenințare, rostită în pripă, odată cu transmiterea marii vești, mi se pare o mostră sclipitoare de prostie individuală, neprovocată, dintre cele de care Traian Băsescu a făcut cu ghiotura de-a lungul mandatului său pentru că, se știe, de mult nu-l mai țin supapele autocontrolului. Ea este din aceeași categorie cu „ghici ghicitoarea mea cine va pleca” sau cu „dottore”, categorie care s-ar putea caracteriza prin faptul că „eu cunosc deja ce se va întâmpla și nu mă pot abține să nu vă bag puțin mortul în casă, înainte chiar de constatarea decesului, că mult îmi mai place să vă văd zvârcolindu-vă”.
De fapt, respectiva formulare „mulți nu vor mai dormi liniștiți”, rostită de un petic al marelui sac, vine să precizeze două lucruri:
1. Nu vă faceți iluzii că OH îl va da în gât pe „profesorul” Băsescu, divulgând mânării comune și cum acesta, prin servicii, l-a ajutat să fugă din România cu secretele lui compromițătoare cu tot, și
2. Deal-ul autorităților române cu OH este să faulteze spectaculos la PSD, prin declarații compromițătoare la adresa unora precum Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Adrian Năstase, Ristea Priboi,Ovidiu Mușetescu, Nicolae Văcăroiu și alții.
De unde știu asta? Păi de la trompeta coclită a lui Traian Băsescu, de la EVZ, care azi, la nici 2 ore de la aflarea veștii că OH este în custodia autorităților române, a și publicat un articol intitulat „Omar Hayssam È™i legăturile cu PSD. Afaceri cu greii partidului È™i turnee în străinătate cu Ion Iliescu” . Evident că totul era pregătit din timp: și acest articol și ce va declara purtătorul de cuvânt al președinției înaintea oricui altcuiva.
Să ne așteptăm așadar la la un OH spășit, cu texte învățate după dictare, de-a lungul cine stie câtor interogatorii spăimoase, premergătoare acestei aduceri. După care, la o lungă tăcere, foarte atent monitorizată. Care, nu m-ar mira să devină într-un anumit moment definitivă, sub pretext de cancer sau sinucidere. Pentru că, se știe, firea omului e schimbătoare.
https://www.conteledesaintgermain.ro/cum-e-sacul-si-peticul/19-07-2013EditorialeAdrian Nastase,Dan Ioan Popescu,EVZ,Ion Iliescu,Iulian Chifu,Nicolae Văcăroiu,Omar Hayssam,Ovidiu MuÅŸetescu,profesorul,Ristea Priboi,Traian Basescu,Viorel HrebenciucCe mi-a atras atenția cel mai mult la știrea cu extrădarea lui Omar Hayssam a fost modul în care ea a fost anunțată. Consilierul prezidențial Iulian Chifu s-a grăbit dis de dimineață, cu ochii încă cârpiți de somn, să informeze primul poporul român asupra acestei mari victorii. Ca nu...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Constat înfricoÈ™at cum contractul popor-stat(popor) prin care democrația trebuia să asigure drepturile È™i libertățile cetățeneÈ™ti începe să-ți schimbe sensul,respectiv Statul nu mai ține seamă de popor.Adică democrația devine o formă fără fond,o vorbă goală È™i de tragere pe sfoară….
Aducerea surprinzătoare a lui Hayssam este parte a războiului politic declanÈ™at de băSSecu ȘI PD(PD È™i băSSecu sunt „pe mână”!) contra USL È™i împotriva poporului român.Dar ținta s-a schimbat,”inamicul public nr.1″ a devenit Ponta È™i PSD care s-au întărit peste măsură în plan extern iar pe plan intern au creÈ™tere economică de 2,4% a treia din UE.băSSecu&PD nu pot asista nepăsători cum balanța puterii se înclină încet dar sigur în favoarea USL È™i mai ales PSD È™i s-au năpustit să-l termine pe Ponta chiar dacă distrug statul româ.Ä‚È™tia sunt niÈ™te criminali,acționează contra statului È™i poporului român,nu se vor da înlături de a arunca România în haos numai pentru a nu pierde puterea È™i implicit libertatea.
Deci,băSSecu va declanÈ™a Jihadul portocaliu,un adevărat război civil ca în Siria.
Ponta are de ales:
-ori „intră la bătaie” pe viață È™i pe moarte,ori
-pleacă acasă È™i distruge PSD È™i USL.
„Coabitarea” a murit,lupta „care pe care” reîncepe!
Dumnezeu să ocrotească România!
Nu mai am speranțe decât de la Crin Antonescu.Oare,de ce o fi fost prin America?
notă:asta este varianta bună!
Constat înfricoÈ™at cum contractul popor-cetățean(popor) prin care democrația trebuia să asigure drepturile È™i libertățile cetățeneÈ™ti începe să-ți schimbe sensul,respectiv Statul nu mai ține seamă de popor.Adică democrația devine o formă fără fond,o vorbă goală È™i de tragere pe sfoară….
Aducerea surprinzătoare a lui Hayssam este parte a războiului politic declanÈ™at de băSSecu ȘI PD(PD È™i băSSecu sunt „pe mână”!) contra USL È™i împotriva poporului român.Dar ținta s-a schimbat,”inamicul public nr.1″ a devenit Ponta È™i PSD care s-au întărit peste măsură în plan extern iar pe plan intern au creÈ™tere economică de 2,4% a treia din UE.băSSecu&PD nu pot asista nepăsători cum balanța puterii se înclină încet dar sigur în favoarea USL È™i mai ales PSD È™i s-au năpustit să-l termine pe Ponta chiar dacă distrug statul româ.Ä‚È™tia sunt niÈ™te criminali,acționează contra statului È™i poporului român,nu se vor da înlături de a arunca România în haos numai pentru a nu pierde puterea È™i implicit libertatea.
Deci,băSSecu va declanÈ™a Jihadul portocaliu,un adevărat război civil ca în Siria.
Ponta are de ales:
-ori „intră la bătaie” pe viață È™i pe moarte,ori
-pleacă acasă È™i distruge PSD È™i USL.
„Coabitarea” a murit,lupta „care pe care” reîncepe!
Dumnezeu să ocrotească România!
Nu mai am speranțe decât de la Crin Antonescu.Oare,de ce o fi fost prin America?
Este de domeniul evidentei ca Securistul de la Anvers a planuit in amanunt DESFASURATORUL tuturor activitatilor incepand cu matinalul anunt al Administratiei cotroceniste. Nici un amanunt n-a fost lasat deoparte, textele ce urmau sa apara la cateva ore dupa ,,capturare”, voma scursa de la televiziunile basiste cu atacuri privind PSD si legaturi ale sirianului cu greii pesedisti de la acea vreme. Absolut totul a fost organizat dinainte si toti basistii din presa sunt perfect organizati, lucreaza ca dupa DICTARE! Asistam nu la o diversiune securista, cum multi au spus de la inceputul zilei de ieri, asistam la un ATAC DIRECT dus de securistii basescieni impotriva psd, y compris impotriva USL! Mira pe cineva?
Primul atac basist deja s-a lansat in presa basista: privatizarea IPRS Baneasa! Urmeaza tapajul securistilor din presa dus de diversi colonei precum tuciurescu, tristoiu, pora, fati, campeanu sau marian. Toti, dar absolut toti, vor recita aceeasi placa, insusita de la cursurile pregatite de securisti cu ceva timp inainte. Canonada poate sa inceapa! Ce va urma? Pasul doi: autosesizarea securistilor din procuratura, justitie in general, redeschiderea ,,dosarului” etc. etc. etc. Se stie procedura? Se stie mult prea bine!
Va afla opinia publica ceva despre modul in care securistii L-AU FACUT SCAPAT IN 2006? Nici vorba! Va afla lumea cum a ajuns averea sirianului in mana preacinstitului Yassin? Sa nu fim naivi. Va sufla vreo vorbulita hayssam despre rapirea ziaristilor din aprilie 2005? Ce gluma buna, n’asa? Va divulga hayssam ceva impotriva Profesorului, aka ba-secu? Never ever!
Vom asista asadar la o lunga lupta surda dusa de banda de securisti basescieni cu cei care vor rosti cu voce tare ultimele intrebari amintite de mine. Un lucru este sigur: vom avea parte doar de circ. Si inca unul extrem de ieftin.
Se pune o intrebare extrem de simpla: de ce a fost adus hayssam in tara? Chiar avea nevoie ba-secu de circ? Gandindu-ma mai bine, cred ca am un raspuns: ce se intampla daca HAYSAM ERA PRINS SI CIRIPEA?!?!?! Ca sa fiu mai bine inteles: avand in vedere razboiul civil din Siria si ca se apropie sfoara de parul dictatorului sirian, nu era un risc prea mare pentru ba-secu ca hayssam sa fie prins de cine nu trebuie si sa ciripeasca? Evident ca da. Cred ca aducerea lui hayssam in tara a fost o mutare fortata a lui ba-secu, o asigurare pentru el ca hayssam va tacea pentru totdeauna. Iar daca va incepe sa vorbeasca neintrebat, va muri in secunda doi in inchisoare! Ar fi oare primul condamnat care moare in inchisoare??? Ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha (hahait basescian)!!!
Nu va faceti probleme! Maine va iesi si va spune: „Hai, ba, voi nu stiti de gluma? Eram sub influenta bauturilor alcoolice! HÄ‚HÄ‚HÄ‚!” Si mai are inca un an jumate sa-si bata joc de noi! Chiar nu pot sa faca nimic psihiatrii? he he he! G arfield, motanu de pe acoperis. ☺
Imi pun ingrozita urmatoarele intrebari:
1. Daca nu avem acord de extradare cu Siria, iar negocieri nu s-au purtat, basca faptul ca de asta le arde sirienilor acum, cum l-am recuperat pe OH?
2. Daca, asa cum ni se spune acum, a fost o „operatie secreta pe teritoriu strain”, cum de ne apucam a doua zi sa batem toba ca, iaca, tocmai am comis o flagranta ilegalitate internationala?
3. Daca tot am pornit un razboi particular cu Siria, oare cu care din cele doua jumatati, ambele negative, ne-am imbarligat, de am putut sa-l transportam cu un avion care, presupun, nu a decolat de pe o pista secreta aflata in custodia Romaniei?
4. Ce nevoie am avut noi acum de marele „terorist”?
5. De ce e oare OH „terorist”, ca doar cei trei idioti s-au cerut singuri in aventura din Irak?
6. Daca OH este asa o mare „captura”. de ce l-au bagat la bulau ca pe un infractor de doi bani, apoi l-au scos de acolo, apoi l-au declarat „inamicul public nr. 1”, apoi au uitat de el cativa ani, iar acum, in plin razboi civil, s.au trezit sa faca o „operatiune secreta pe teritoriu strain” ca sa-l aduca inapoi?
7. Oare nu cumva OH a stat in toti acesti ani intr-o vila pe malul Snagovului si s-a prajit la soare, asteptand sa mai aiba nevoie cineva de el?
8. Cat de prosti ne cred astia?
N-am citit decat titlul.
Cine-i sacu, cine-i peticu?
Basescu si Ponta?
Sau Basescu si Antonescu?
Sa coaebitati bine stralucitorilor!
În plus, de la început a fost subliniat faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice, se adaugă și acest dosar celor secretizate pentru 50 ani.
Există o altă cale pentru aflarea adevărului în dosarul Omar Hayssam după radiografia cazului celor trei jurnaliști români răpiți în Irak?
Pentru a nu abuza de linkuri, dacă sunteți o fire curioasă, vă sugerez să aruncați o privire în colțul dreapta sus, o imagine din 2010, eventual click 🙂
Ca de obicei văd că obțin cele mai multe „nu-mi place”, este de bine să fii în top 🙂
După comunicatul postat pe site ul Administrației Prezidențiale, acum și imaginea: Aducerea în România a domnului Omar Hayssam
Cred ca asta e inca una din sirul lung de greseli ale marinelului, din ultima vreme. Parca le face pe principiul „din ceva tot trebuie sa mi se traga!” Nu ma indoiesc ca vor aparea tot felul de „dezvaluiri” dar, de obicei e imposibil sa nu calci in strachini, sa te contrazici sau sa dai in dracu’ si sa tipe tat’su. E o gafa macar si pentru faptul ca abia se asternuse praful peste plecarea cusuta cu lina alba a teroristului, peste anumite vizite si intrevederi ale unor consilieri care inca n-au raspuns la toate intrebarile, peste „preacinstitul” si „preacuviosul” nustiucum etc. Si cind rascolesti cacatul …