Scorul acestui articol
[Total: 65 voturi. Media: 4.7]

 

Este uluitor cum, uneori, realități evidente, cu explicații imediate și inatacabile, sunt percepute și interpretate complet deformat de mase largi de cetățeni.  Iată, de exemplu, ruptura de la noi, dintre „tinerii frumoși și liberi” (sintagmă profund mistificatoare și manipulatorie) și restul populației, net majoritară la vot.

Ea în sine, această ruptura, conține ceva urât în mecanica ei: intoleranță, ură, accente extremiste, dorința de a-l vedea pe celălalt, cu orice chip, la pământ. Nu arată ca o deșirare de uzură ci ca o sfâșiere de mușcătură spasmodică, ce nu lasă loc de remaieri ori poduri.

Dar nu numai geometria rupturii denotă sălbăticie și o rațiune deturnată, ci și modul în care este construită, de unii, explicația acestei rupturi. Cică ar fi vorba de firescul și repetitivul conflict între generații.

E prea cusut totul cu ață albă, dacă îmi este permis ca, în fața unei asemenea sfârtecări, să mă joc cu verbul „a coase”.

Conflict între generații a existat mereu și există peste tot. El, însă, în locuri și vremuri normale, se consumă în forme relativ constructive, cu grija societății, în ansamblul ei, de a face pașii spre mâine fără a-și afecta drepturile fundamentale, cucerite cu greu,  în secole întregi de civilizare.

La noi însă, azi, observăm ceva stupefiant: tânăra generație, în loc să prețuiască și să respecte sacrificiile de ieri ale vârstnicilor săi părinți, le refuză complet, acestora, nu doar recunoașterea unor experiențe traumatizante la care i-a condamnat istoria, ci și dreptul de a transmite învățăminte de pe urma lor, pentru a evita eventuale recidive.

Nu cunosc cazuri, în zonele nebarbare ale lumii, ca după decenii de teroare instituțională (vezi România comunistă, cu ciocanul ei pneumatic de zdrobit destine, care a fost Securitatea), să apară o generație nouă, neatinsă de ororile acelei epoci, care să țină parte tocmai instituțiilor represive ale statului și să rămână complet inertă, dacă nu chiar complice, față de abuzurile incalificabile ale acestora. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului par a fi decăzut, pentru aceasta, la rangul de mâna a doua al luxurilor teoretice.

Sprijinul, fără cel mai mic spirit critic, pe care tefeliștii îl acordă Laurei Kovesi și mașinii infernale pe care aceasta o conduce fără discernământ peste vieți de vinovați și nevinovați, la grămadă, (este vorba despre șenilata DNA), nu reprezintă o formă de normalitate și nici de gândire liberă. El, acest sprijin necondiționat și nenuanțat, este  una dintre probele majore de manipulare, de către oculții care conduc azi România, a acestor oameni tineri  pentru care grozăviile făcute în trecut de Securitate sunt doar ingrediente epice din categoria legendelor cu Dracula.

Mai devreme sau mai târziu, însă, istoria îi pedepsește prin dădăceala ei repetitivă și usturătoare pe cei care îi nesocotesc lecțiile.

O mostră din această dădăceală ne este oferită chiar în prezent de evenimentele din USR.

S-a văzut de la început că USR este o construcție artificială. Că se încearcă, de către cineva cu patima grandorii, umflarea cu pompa a fragilei broscuțe USB și transformarea acesteia într-un soi de aerostat a cărui umbră să atingă întreaga țară. La vremea la care ideea transformării USB într-un partid național părea doar o ipoteză fantezistă, am atras atenția că aparatul de propagandă pus la dispoziția promovării ei mi se pare pe cât de suspect pe atât de grăitor. Faptul că tot arsenalul media recunoscut ca aparținând binomului SRI – DNA era angajat în acel efort de recomandare a unui NGO local drept o mare speranță națională, mi s-a părut unul dintre argumentele principale ale teoriei că eprubeta cu embrionul noului partid provenea din incubatoarele serviciilor secrete.

Ulterior, când proiectul acestui Făt – Frumos, care urma să crească în șase luni cât alții într-un întreg ciclu electoral, s-a pus în mișcare, am comentat ca fiind inevitabilă infiltrarea până la saturație a filialelor sale din țară cu acoperiți și descoperiți din toate structurile de intelligence ale țării.

Dilema mea nu era dacă USR va fi sau nu un partid al serviciilor secrete românești ci dacă șeful lui, Nicușor Dan, era sau nu omul acestor servicii.

Acum, după tot ce văd că i se întâmplă lui Nicușor Dan, înclin să cred că nu era.

Întâi de toate că, de îndată ce s-a pus problema organizării unui Congres al partidului, au început să apară în presă dezvăluiri despre finanțarea dubioasă a campaniei electorale, prin intermediul unor donații făcute în contul personal al lui Nicușor Dan. Mai mult decât atât, Parchetul General a început să investigheze cazul. Tot cu Nicușor Dan în prim plan. S-ar fi intâmplat aceste lucruri dacă Nicușor Dan ar fi fost sub protecția binomului? Puțin probabil.

Când i s-a sugerat să predea de bună voie partidul lui Dacian Cioloș, Nicușor Dan s-a făcut că nu înțelege. Supărare mare la pupitrul de comandă. Au fost demarate protestele din interiorul partidului. Cu vârf de lance Cristian Ghinea fost mare propagandist băsist la Dilema Veche, ministrul „zero” al fondurilor europene în guvernul Cioloș și, în prezent, deputat USR infiltrat cu talent în coasta lui Nicușor Dan înainte de alegerile parlamentare.

Iar în prezent la ce asistăm? La coalizarea epoleților din USR în jurul unui candidat surpriză la președinția partidului, necunoscutul deputat USR de Cluj, Emanuel Ungureanu. Totul pentru ca partidul să fie smuls din mâinile naivului și idealistului Nicușor Dan, spre a fi livrat părinților săi chimici, SRI – DNA.

Săracul Nicușor Dan! Cum mai sprijinea el guvernul Cioloș, pretinzând că nu știe sub ce firmă și auspicii fusese instalat și funcționa acel guvern.

Săracul Nicușor Dan! Cum sprijinea el justiția independentă din România, cea care acum îl strânge cu ușa să predea partidul în liniște, fără turbulențe.

Săracul Nicușor Dan. Cum s-a înconjurat el de oameni curați, neinfectați de virusul coruptei politici dâmbovițene. Și cum i-a făcut el deputați și senatori pe acești oportuniști de rit nou, nu doar cu afaceri, dar și cu uniforme ascunse.

Ce să-ți fac, dragă Nicușor, dacă te informezi numai de la Hotnews și ai televizorul blocat pe DIGI24?

În curând te vei trezi dizident în propriu tău partid. Apoi va trebui să constați că lupta cu sistemul nu o vei putea duce nici cu tefeliștii alături de care te-ai afișat, crezând că sunteți frați de idealuri, nici cu Clotilde sau alți habarniști cu care ai exasperat o țară întreagă.

În curând te vei trezi, dacă te vei mai trezi, într-o mare singurătate.

Săracul de tine!

Săracul Nicușor Dan!

Contele de Saint GermainEditorialebinomul SRI-DNA,conflict intre generatii,Cristian Ghinea,DIGI24tinerii frumosi si liberi,Dilema Veche,Fat - Frumos,guvernul Ciolos,Hotnews,legendele cu Dracula,Nicusor Dan,securitatea comunista,tefelisti,USB,USR  Este uluitor cum, uneori, realități evidente, cu explicații imediate și inatacabile, sunt percepute și interpretate complet deformat de mase largi de cetățeni.  Iată, de exemplu, ruptura de la noi, dintre „tinerii frumoși și liberi” (sintagmă profund mistificatoare și manipulatorie) și restul populației, net majoritară la vot. Ea în sine, această...Blog politic si polemic