Înverşunarea cu care preşedintele Iohannis se opune graţierii, oricărui fel de graţiere, depăşeşte limitele luptei politice. Seamănă, mai degrabă, cu patima pusă în consumarea până la capăt a unui viciu, atunci când ceva încearcă să i se opună. S-a năpustit peste şedinţa de guvern aşa cum un atins de sevraj sparge o farmacie ca să-şi ostoiască starea. Apoi, după nici două zile, deşi el însuşi ceruse dezbatere publică, edictează: “Proiectele de ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile! … Sunt suficiente argumente care sa determine Guvernul sa retraga aceste ordonante de urgenta”! O astfel  de luptă încrâncenată pentru ţinerea cu orice preţ a unor oameni în puşcărie, în condiţii de gulag, de lagăr de exterminare, de dezumanizare totală şi nicidecum de reeducare (cum ar trebui să fie),  are un motor pe care mi-e imposibil să-l justific raţional. Există un public în ţara asta care,…
continuare...