Editoriale

SRI cocheteaza cu inalta tradare?

  Când lansez această gravă întrebare din titlu nu mă refer doar la oameni izolați din SRI ci la instituție în ansamblul ei, ca structură de putere. Precizarea de mai sus se impune în acest punct pentru că a devenit o modă printre „temerarii” critici ai sistemului subteran, ai statului paralel, ai abuzurilor comise sub pretextul apărării interesului național, să se acopere prin fraze de genul: „evident, nu mă refer la instituție în ansamblul ei. În instituție trebuie să avem încredere căci, în covârșitoare majoritate, ea este populată de profesioniști onești și patrioți. Mă refer la ciurucuri izolate, strecurate în interior de grupuri de interese lipsite de scrupule, ciurucuri care fac jocuri la comandă, trecând la „opționale” constituția și legile țării”. (more…)
continuare...
Editoriale

Germania declara razboi Israelului prin intermediul Romaniei

  Bolile grele recidivează. Cancerul, cu metastazele sale ce apar după perioade de aparentă însănătoșire, tinde să devină un fel de simbol al vremurilor pe care le trăim. Sau „ istoria se repetă”. Merge spus și-așa.  Doar că intervalul dintre repetițiile istoriei este ceva mai mare, iar acestea, spre deosebire de recidivele bolilor, pot fi și pozitive. (more…)
continuare...
Editoriale

Protocoalele hotilor de democratie

    E mult mai grav decât ne-am închipuit! Ne-am închipui că da, s-au mai făcut și unele abuzuri, dar într-un scop nobil: stârpirea corupților și a corupției. Acum vedem că, de fapt, scopul era cu totul altul și cât se poate de ignobil: fentarea democrației și înșfăcarea puterii absolute peste orice limite, legi și bune practici. (more…)
continuare...

Lasii nostri preşedinti

  Motto: „Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic s-o îndrept, sunt laş". Confucius "Absenţa fricii e prima cerinţă a moralităţii; laşii nu pot fi niciodată morali". Mahatma Gandhi   Nu există risc mai mare pentru o ţară decât să aibă un preşedinte laş. Unii ar numi asta nu risc, ci blestem. Eu, însă,  nu vreau să merg chiar atât de dreptate. Blestemul are în el ceva implacabil. Riscul, uneori, rămâne doar o posibilitate neîmplinită. Ţara poate avea şansa ca, laşului care o conduce, istoria să nu-i pună la încercare temeritatea şi onoarea chiar pe durata mandatului său. Şi atunci, ea, ţara, nu pătimeşte de pe urma laşităţii lui, a preşedintelui. (more…)
continuare...