Scorul acestui articol
[Total: 17 voturi. Media: 4.2]

 

Nu ştiu alţii ce-au simţit, dar eu, când l-am văzut aseară pe Dan Diaconescu la Anca Alexandrescu, am căzut aşa, într-un soi de beatitudine bahică, într-o muţenie zglobie care m-a lipit de fotoliu şi de acel canal TV pe toată durata emisiunii.

S-ar putea să fie o deformare a mea (de fapt sigur este), de a exagera cu preţul pus pe stilurile de exprimare, dar am simţit, ascultându-l pe Dănuţ, că mă aflu în prezenţa unui orator de geniu.

Vor râde unii de afirmaţia asta dar, credeţi-mă, ştiu ce vorbesc! Iar dacă nu mă credeţi, priviţi înregistrarea emisiunii şi mai vorbim după aceea.

Cum? Aşa repezit şi bâlbâit şi cu fraze neterminate şi cu ţopăiri între vorbe fără niciun fel de semne de punctuaţie? Ai înnebunit, fratello?

Chiar aşa!

De cele mai multe ori fascinaţia nu e rezultatul unei sume de perfecţiuni ci, mai degrabă, stupoarea în faţa unor imperfecţiuni care ating corzi sensibile. Picasso, Dali… se grăbesc să-mi dea dreptate.

Am mai afirmat şi altă dată că Dan Diaconescu are geniu comunicaţional. De obicei mă feresc de vorbe mari, dar, uneori, ele trebuie rostite. Pentru că, la câtă spoială vedem în jur, la câtă lipsă de har şi mediocritate ne oferă persoanele scoase în faţă ca reprezentative pentru acest popor, parcă te apucă năduful şi-ţi vine să ridici statui harului epic românesc. Şi, prin ele, băscăliei practicate cu geniu la adresa imposturii generalizate.

Păcală şi Tândală, nea Mărin şi Sucă, Dandanache si Cetateanul Turmentat  s-au născut din talentul unor povestitori desăvârşiţi, ca să ne reprezinte, peste timp, cu bunele şi relele noastre naţionale. Acum, prin reapariţia plină de talent şi de umor a lui Dan Diaconescu în spaţiul public, după ce a fost arestat şi interzis de la comunicare 11 ani (!!!), putem să ne bucurăm că aceşti originali ani ai noştri de istorie nu vor rămâne fără un cronicar pe măsură.

Să încercăm, pentru o clipă, să nu devenim gravi şi moralişti doar de dragul de a polemiza. Să nu ne năpustim cu critici (multe întemeiate, desigur) asupra celui lăudat în acest text.

Cred că merită şi merităm să ne mai lăsăm din când în când pradă pornirilor pozitive din noi.

Vedem foarte clar, în campania asta electorală, că nimeni nu e perfect (sau că oricui i se pot agăţa tinichele de coadă, meritat sau nu).

Nici Dan Diaconescu nu e perfect. Dar ce, Ion Creangă, Amza Pellea, I. L. Caragiale au fost? Cu toate acestea ne bucurăm de ce ne-au lăsat peste timp, iar bucuria asta ne face bine.

Aseară emisiunea cu Dan Diaconescu mie mi-a făcut bine. M-aş bucura să vi se întâmple şi vouă acelaşi lucru.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/10/Dan-Diaconescu.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/10/Dan-Diaconescu-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeAmza Pellea,Caragiale,Creanga,Dan Diaconescu,povestitori de geniu  Nu ştiu alţii ce-au simţit, dar eu, când l-am văzut aseară pe Dan Diaconescu la Anca Alexandrescu, am căzut aşa, într-un soi de beatitudine bahică, într-o muţenie zglobie care m-a lipit de fotoliu şi de acel canal TV pe toată durata emisiunii. S-ar putea să fie o deformare a mea...Blog politic si polemic