Scorul acestui articol
[Total: 404 voturi. Media: 4.9]

 

Îndrăgesc expresiile înţelepciunii populare pentru tâlcul lor şi geniul conciziunii.

“Cum e turcul, şi pistolul” derivă din “cum e tocul şi pistolul”. Originalul pare a avea mai multă aplicaţie. Tocul se modelează după pistol şi nu invers. Pistolul este personajul principal între cele două. El ucide, nu tocul. Tocul e doar un auxiliar. Pe care însă, privindu-l, poţi pricepe cam ce tip de pistol ascunde.

Klaus Iohannis e foarte scump la vedere în ultima vreme. Parcă se fereşte să dea ochii cu poporul său. Nu acordă interviuri presei, iar comunicatele către ţară  au devenit corvezi care-i descleştează fălcile cu scrâşnituri. Când vreun eveniment îl obligă la apariţii publice (consultările cu partidele, depunerea jurământului de către miniştri, Ziua Naţională a României) e laconic, citeşte fără vlagă texte scrise dinadins pentru silabisirile sale poticnite, ascultă imnul cu mâna pe buzunarul de la piept şi îi îndepărtează pe cameramani cu superiorul “vă mulţumesc, băieţi”.

Între partide de golf, vizite la faraoni şi weekenduri conjugale i se mai strecoară în program, de ochii lumii, şi mici sarcini de serviciu (agasante, fireşte), cum ar fi întâlniri cu liderii de la Chişinău ori teleconferinţe cu omologii din G9.

Singura temă nerecreativă care pare a-l interesa peste pragul său genetic de apatie este legată de justiţie.

Să ne amintim că toată nebunia recentei crize politice de la noi a fost declanşată de demiterea intempestivă a ministrului justiţiei, Stelian Ion, în urma unui ordin furibund transmis de la Cotroceni. A fost exact reacţia pisicii îngrozite încolţită de un dulău. Ca electrocutat de planul micuţului boxist (“boxist” nu de la box ci de la boxele aduse in Parlament) de a-i întinde o capcană cu schimbarea procedurii de numire a şefilor marilor parchete, Klaus Iohannis s-a făcut arc, s-a zbârlit, şi-a scos ghearele şi a început să stuchească în direcţia useriştilor complotişti mai ceva ca Tom sub asediul lui Spike.

Sperietura preşedintelui a fost mare. Dovadă stă nu doar violenţa reacţiei sale imediate ci şi modificarea lui de după.

După ce i-a trecut glonţul justiţiei pe la ureche, Klaus Iohannis a devenit foarte defensiv. S-a debarasat de ustensila explozivă Cîţu, a întins o mână moale pesedeului, şi-a militarizat guvernul cu cel mai general dintre generali şi apoi s-a baricadat în tranşeele tăcerii.

De unde a ieşit din proprie iniţiativă zilele trecute ca să se ducă şi să grăiască, unde credeţi? Fix la şedinţa de bilanţ a CSM. Căci îl roade rău subiectul, dar rău de tot!

Cu binecunoscutu-i limbaj plin de clişee, şi-a reiterat obsesiile: modificarea legilor justiţiei şi desfiinţarea SIIJ.

A venit imediat replica dură a două judecătoare temerare.

Adriana Stoicescu, vicepreședinta Tribunalului Timiș, scrie:

În timp ce primul îngrijorat al țării dădea indicații prețioase magistraților, Înalta Curte consfințea concluziile Inspecției Judiciare cu privire la abuzurile DNA împotriva magistraților.

În timp ce primul îngrijorat al patriei ne explica că suntem chemați să păzim pacea socială, […] Înalta Curte confirma cele spuse de o mână de oameni, ani la rând: judecătorii si procurorii au fost hăituiți în numele unei fata morgana, numită pompos luptă anticorupție.

Nu l-am auzit niciodată pe primul îngrijorat al țării să declare că abuzurile dovedite și victimele colaterale ale mult stimatei lupte anticorupție sunt derapaje.

Nu l-am auzit niciodată să bată cu pumnul în masă și să ceară devoalarea tuturor mânăriilor menite să șantajeze judecătorii, să îi transforme în primitori de plicuri galbene.

[…] Nu, nu vom judeca așa cum vă doriți, ci așa cum spun legea și conștiința noastră.

Oricât de mult vă veți strădui să ne opriți!“

Madalina Afrasinie de la Tribunalul Bucuresti, s-a arătat la fel de indignată de poziţia preşedintelui:

Discursul de azi, din CSM, al celui care a fost ales de români să ii conducă vremelnic, mi-a demonstrat că cei aproape 32 de ani de la Revoluție au trecut degeaba iar dumneavoastră, domnule, nu ati înțeles NIMIC din ceea ce înseamnă separația puterilor în stat!

[…]

Misiunea mea, ca judecator, este și să atrag atenția asupra faptului că dictatura s-a instaurat pas cu pas, în ropote de aplauze! Și că tăcerea noastră naște „monștrii”! Care, din păcate, ajung sa ne stabilească viitorul…

Lăsați-mă să-mi duc Misiunea până la capăt!

Nu mai batjocoriți justitiabilii, nu mai batjocoriți actul de justiție și nu vă mai spălați pe mâini ca Pilat din Pont!

Nu de alta, dar groapa de gunoi a istoriei încă este adâncă! Și acolo veți sfârși! Ca mulți alți dictatori, ca mulți alți oameni mărunți…

O întrebare esenţială rămâne după acest episod: de ce este atât de preocupat Klaus Iohannis să controleze justiţia română şi de ce intervine, atât de brutal şi de ostentativ, să arate celor interesaţi că frâiele acesteia sunt la el şi nu în altă parte?

Pentru că îi vrea binele? Sau pentru că se simte ameninţat de ea?

Într-o lume normală tocul ar trebui să fie croit după geometria pistolului. La noi, tocul rigid Iohannis se străduieşte din răsputeri să descovoaie pistolul justiţiei după forma şi nevoile sale. E contraproductiv, chiar riscant. De atâtea manevre, să nu se împuşte singur în picior!

În final, nu trebuie pierdut din vedere un mic amănunt: un om care se simte ameninţat de justiţie este predispus şantajului. Iar dacă omul este preşedinte de ţară şi, pe deasupra, şantajabil, înseamnă că independenţa ţării se află în pericol.

De-asta au tot fost domnitorii noştri în războaie de independenţă cu turcii: pentru că spada lor dreaptă nu putea nicidecum intra în teaca rotunjită de iatagan.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/12/Toc-pistol.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/12/Toc-pistol-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeAdriana Stoicescu,desfiintarea SIIJ,Iohannis CSM,legile justitiei,Madalina Afrasinie,tocul si pistolul  Îndrăgesc expresiile înţelepciunii populare pentru tâlcul lor şi geniul conciziunii. “Cum e turcul, şi pistolul” derivă din “cum e tocul şi pistolul”. Originalul pare a avea mai multă aplicaţie. Tocul se modelează după pistol şi nu invers. Pistolul este personajul principal între cele două. El ucide, nu tocul. Tocul e...Blog politic si polemic