Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Din 2011 Siria este în război civil. Marile puteri străine s-au poziționat astfel: SUA, Marea Britanie și Franța sunt împotriva președintelui Bashar al-Assad, Rusia, China și Iranul de partea acestuia.
România are o situație aparte: după ce aliații ei din NATO și UE și-au închis ambasadele de la Damasc, România a rămas într-o poziție relativ neutră, menținându-și consulatul deschis și jucând un rol de comunicator intermediar între regimul al-Assad și structurile euroatlantice.
Desigur că soluția adoptată de România în relația cu Siria a primit acordul SUA și, chiar mai mult, fiecare pas întreprins de București in cadrul acestei soluții se face cu înștiințarea prealabilă și cu binecuvântarea Washingtonului.
Tocmai din acest motiv mi se pare că versiunea cea mai vehiculată în aceste zile în dezbaterea publică privind aducerea lui Omar Hayssam în România acceptă, cu prea multă superficialitate,  niște explicații cel puțin îndoielnice.
Această versiune susține în esență că ” … după toate aparențele, [operațiunea de extragere a lui Omar Hayssam din Siria, n.a.] a fost una făcută de comun acord cu autoritățile de la Damasc, dar în semiclandestinitate, deoarece Siria nu a ratificat acordul de extrădare semnat cu România. Ambele țări aveau, de fapt, tot interesul ca detaliile operațiunii să rămână învăluite în mister, iar informațiile vehiculate să poată fi respinse ca pure speculații”. Am preluat întocmai textul lui Dan Cristian Turturică din RL deoarece este de notorietate faptul că acest jurnalist, cu epoleții intorși spre piele, este unul dintre comunicatorii lui Traian Băsescu infiltrați în presă sub deghizamentul de analist independent.
Exact aceeași teorie este susținută, în același ziar, în aceeași zi, și de către un alt „editorialist independent”, Gabriel Bejan. Coincidență, nu?
Că fumigenele diversioniste lansate în beneficiul lui Traian Băsescu de ofițeri cu pixul ai serviciilor secrete sunt îmbrățișate și transpuse în cel mai înecăcios limbaj de lemn de „îndosariați de serviciu” precum Ion Cristoiu, este o realitate care a încetat de mult să mai mire. Ea, doar, scârbește.
M-a surprins însă să constat că această explicație, cu multe lacune logice și urmând clar sugestii cotroceniste, a fost înghițită oarecum pe nemestecate și de minți în general agere și vigilente când vine vorba de onestitatea lui Traian Băsescu și a aparatului său de propagandă. Mugur Ciuvică, Emil Hurezeanu, Liviu Harnagea, Radu Tudor sunt numai câțiva dintre cei care par a fi luat de bună varianta „extragerii” lui Omar Hayssam din Siria în urma unei ințelegeri de taină între regimul Assad și regimul Băsescu.
Să acceptăm câteva clipe, de dragul analizei, această variantă.
Prima nelămurire majoră care decurge de-aici este următoarea: chiar avea Traian Băsescu interesul de a-l repatria pe OH? Convingerea mea, pe care am argumentat-o cu alte prilejuri, este că NU. Traian Băsescu se mulțumea să-l monitorizeze de la distanță, cu oamenii lui de încredere din servicii, pe OH. Câtă vreme teroristul nr. 1 al României, pe care îl scosese din țară cu atâtea costuri de imagine tocmai ca să tacă, stătea la cutie și-și ținea gura, totul era perfect. Nu mi se pare plauzibil ca TB să-l fi presat pe Assad pentru un astfel de târg.
Dar poate că Victor Ponta o fi declanșat negocieri pe această temă cu Assad?! El o fi insistat pentru această mișcare. VP da, avea interes să-l repatrieze pe OH. Își procura astfel o armă de temut împotriva lui TB. Nu cred însă că putea să țină ascuns un asemenea demers față de TB. Și nu cred nici că ar fi putut să înlăture din teatrul de operațiuni de la Bagdad oamenii din servicii fideli lui TB pentru a-i înlocui cu oameni de-ai săi. SRI și SIE sunt încă în mâna lui TB și acesta ține de ele cu disperare, ca de ultimul pai de salvare. Atâta vreme cât succesul / insuccesul extragerii lui OH din Siria, pe această cale, depindea de TB și de servicii, acesta ar fi știut și ar fi putut să blocheze totul dacă așa i-ar fi dictat interesele personale. Astfel ne intoarcem la prima parte a raționamentului.
A doua nelămurire este legată de interesul lui Bashar al-Assad de a susține, chiar în semiclandestinitate, o astfel de manevră. Acest interes ar fi fost, chipurile, să dea adversarilor săi externi (SUA, Marea Britanie, Franța) un semn de bunăvoință, o dovadă că încurajează lupta împotriva terorismului. Dar această explicație nu pare credibilă din cel puțin două motive:
– întâi că pentru toate aceste mari țări OH nu înseamnă nimic. Pentru ele OH nu este un adevărat terorist, un inamic periculos aparținând unor structuri de temut, ci doar un găinar de doi bani care a încercat să facă o șmecherie pentru a scoate niște bani în afara României și nu i-a ținut;
– apoi pentru că în lupta asta cu el, cu Bashar al-Assad, americanii au acceptat să se plaseze de partea rebelilor unde, ce să vezi, se află și importante grupări talibane. Prin urmare miza antiteroristă trece în planul doi, principalul țel al americanilor aici fiind acela de a-l îndepărta pe Assad.
Înteresul lui al-Assad pentru a se lipsi de OH pare însă justificat, capătă un contur mult mai clar, în ipoteza (pe care am dezvoltat-o deja într-un articol anterior) în care decide să îl predea pe acesta unui aliat, cum ar fi Rusia, care și-l dorește și care poate oferi în schimbul lui armament și speranță. Dar de ce și l-ar dori Rusia pe OH? Pentru că și ea, ca și poporul român, are un război cu Traian Băsescu și caută orice muniție cu care l-ar putea înfrânge. Iar OH poate reprezenta o astfel de muniție.
A treia nelămurire derivă din modul în care a fost luat în custodie OH de autoritățile de la București. El a fost adus în țară de instituțiile guvernului (fidele lui Ponta) și nu de cele ale serviciilor (fidele lui Băsescu). La aeroport a fost preluat de Poliția Română (Stroe – USL) și două zile a fost debrifat (cel mai probabil) de oameni ai Ministerului de Interne. Toată această desfășurare de evenimente sugerează mai degrabă ca la butoanele acțiunii a stat Ponta, nu Băsescu, ceea ce pare greu de acceptat dacă ne plasăm în ipoteza unei ințelegeri Assad – Băsescu. Dacă o astfel de ințelegere ar fi avut într-adevăr loc, Băsescu n-ar fi cedat controlul pentru nimic în lume.
Pare, din nou, mult mai plauzibil scenariul susținut de mine și anume că al-Assad l-a cedat pe OH Rusiei și că Rusia a putut impune părții române condițiile în care acceptă să-l predea pe Hayssam, adică prin intermediul guvernului și nu președinției.
Nici interpretarea pe care presa băsistă, plecând de la scenariul ei cu OH, o dă declarației lui TB privind caracterul neautorizat al acțiunii pe teritoriul altui stat nu rezistă prea mult logicii.
Unii susțin că prin această declarație Băsescu a vrut să mascheze față de aliații din NATO și UE relația sa nepermis de bună cu regimul criminal de la Damasc. Crede mutu”™ că acești aliați nu au știut exact ce s-a întâmplat și că TB ar fi atât de naiv încât să încerce să le vândă gogoși tocmai celor care-l țin în brațe.
Alții pretind că declarația lui TB cu acțiunea neautorizată pe teritoriul altui stat este menită să-l protejeze pe bunul Assad de acuze pe plan intern, privind încălcarea legilor siriene referitoare la protecția propriilor cetățeni. Păi aceste acuze, de complicitate la cedarea fără opoziție a unui cetățean sirian unei puteri străine, vor putea fi mult mai intense și justificate acum, după declarația lui TB, din moment ce, în plin război cu NATO, președintele Assad, iată, nu face niciun denunț public privind răpirea unui cetățean sirian, de pe teritoriul sirian, de o țară membră a NATO.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că, după ce vor accede la putere, actualii opozanți ai lui Assad vor putea oricând deschide o acțiune internațională împotriva României plecând de la autodenunțul lui Traian Băsescu.
Presimt că destul de curând vom avea declarații explozive din partea lui Omar Hayssam. De fapt, cred că aceste declarații au și fost deja făcute și înregistrate și că se așteaptă doar momentul prielnic (probabil după terminarea perioadei de vacanțe) pentru ca lansarea lor în spațiul public să producă efectele dorite.

Contele de Saint GermainEditorialul de joiBasescu,Bashar al-Assad,China,Damasc,Dan Cristian Turturica,Emil Hurezeanu,Franta,Gabriel Bejan,Ion Cristoiu,Iran,Liviu Harnagea,Marea Britanie,Mugur Ciuvica,NATO,Omar Hayssam,Ponta,Radu Tudor,razboi civil,Romania Libera,Rusia,SIE,Siria,SRI,SUA,UEDin 2011 Siria este în război civil. Marile puteri străine s-au poziționat astfel: SUA, Marea Britanie și Franța sunt împotriva președintelui Bashar al-Assad, Rusia, China și Iranul de partea acestuia. România are o situație aparte: după ce aliații ei din NATO și UE și-au închis ambasadele de la Damasc, România...Blog politic si polemic