De la demnitate la capitulare
Probabil că fac eu prea mult caz de aberaţia botezată pompos şi scrisă cu gotice: “demnitate”. O văd, în orbirea mea, ca pe o preţioasă, rară, nobilă însuşire individuală care, prin acumulare socială peste un anumit prag critic, poate deveni bun şi marcă naţionale. Noi romanii suntem insa, se pare, departe de acest prag critic. (more…)