Simpaticul Tudor Chirilă are trăiri intense. De când l-a cocoțat Crin Antonescu pe calul Ioanei d’Arc se simte obligat să salveze nația, ori de câte ori aceasta tușește. Chiar dacă e o tuse binefăcătoare, de dres glasul, chiar dacă nației i-ar fi mult mai util dacă respectivul s-ar ocupa de muzică și nu de produs gălăgie. Să mă ierte sfânta fecioară din Orleans de blasfemie dar așa cum pe la Bălăceanca apar periodic Napoleoni și Nostradamuși, de ce n-ar apărea și pe la balul travestiților care aud voci unii care s-o maimuțărească pe dânsa? (more…)
continuare...