Scorul acestui articol
[Total: 116 voturi. Media: 4.9]

Despre recentul discurs al lui Victor Orban de la Tuşnad ştiam doar ce se comentase în presă. Analize nervoase, patriotismul nostru molatic trezit pentru o clipă din somnolenţă. Şi pe mine mă cuprinsese un soi de revoltă, pentru că mi se părea clar un lucru: Victor Orban a devenit un fel de cal troian al lui Putin pentru a destabiliza, din interior, atât NATO cât şi UE. Urmărind să primească drept răsplată, cândva, nişte teritorii îndelung râvnite.

Pentru o documentare mai solidă pentru cazul în speţă am căutat, însă, discursul integral al premierului maghiar.

Nu mică mi-a fost surprinderea să descopăr un text cu adevărat captivant. Excelent conceput şi scris, clar, cu ritm, uneori cu umor, fără urmă de limbă de lemn, cu explicaţii punctuale, cu cifre în spate, cu interludii de socializare, cu adevăruri dure spuse fără menajamente, cu apel insistent la cultura şi educaţia tradiţionale, cu afirmaţii acide însoţite imediat de aforisme cu priză la ascultători.

L-am citit pe nerăsuflate şi mi-a creat două sentimente contradictorii: unul de admiraţie pentru talentul celui care l-a scris şi altul de regret că doar la alţii se întâmplă.

Modestie şi ambiţie. Victor Orban îi îndeamnă pe maghiari la ambele:

Așadar, dacă priviți spre viitor, cel mai important sfat este modestia.

Voi enumera factorii care vor ajuta Ungaria să devină o excepție locală într-o recesiune globală:

Primul este că încă mai avem frontierele noastre. În al doilea rând, avem o societate bazată pe familie, ceea ce reprezintă un factor care garantează o mare cantitate de energie și motivație.

Cea de-a noua cheie a unei strategii de succes în materie de localism este baza intelectuală. Pentru că Ungaria are încă ideea sa națională, sentimentul său național, cultura sa, limba sa capabilă să descrie o lume maghiară completă.

Și, în cele din urmă, al zecelea lucru care ne oferă o șansă de succes este ceea ce eu numesc ambiție. Ungaria are ambiție.

Aş comenta (pozitiv sau negativ) aproape fiecare paragraf al discursului,  pentru că peste tot găseşti câte un miez incitant. Şi despre motivaţiile ruşilor de a declanşa războiul, şi despre apariţia post – Occidentului, şi despre cuvântul UE (insignifiant pentru ruşi) în negocierea păcii în Ucraina etc.

Da, am păreri (foarte multe intrând în coliziune cu cele exprimate de Victor Orban), dar oricât m-aş strădui să vi le transmit clar şi obiectiv, n-aş reuşi. Ce cred că pot face mai bine  este doar să vă invit, să vă rog, să vă provoc să citiţi acest discurs. Integral. Şi la sfârşit să spuneţi dacă a meritat efortul.

Trebuie să îmi exprim încă o dată dezamăgirea faţă de modul în care marii noştri ziarişti şi comentatori de politică externă trec fără reacţie pe lângă un document bine scris, plin de combustie. Bun, conţinutul este fascist. O fi! Mesajul profund este toxic! Să zicem! Dar nimic despre stil, despre valoarea scriiturii, despre o parte a argumentaţiei pe care cifrele din spate o susţin beton?

Chiar mă întreb dacă domnii Cristoiu, Nistorescu, Tucă, Chireac or fi avut stare, pe căldura asta, să citească integral traducerea discursului la care mă refer. Cred că, mai degrabă, nu! Au luat extrase de pe agenţiile de presă şi le-au comentat. Mai simplu! Pentru că, altfel, măcar unul dintre Cornel Nistorescu şi Marius Tucă (cei mai “beletristici” dintre cei amintiţi) ar fi trebuit să tresalte, apreciativ, în câteva fraze publice, la calitatea literară a discursului.

Mă întreb dezabuzat, atins succesiv de cele două sentimente contradictorii la care mă refeream la început: oare pe ai noştri o să îi înveţe cineva, în timpul vieţii noastre, să scrie un adevărat discurs politic?

Pentru că, să vă spun ceva: ştiu că politicienii importanţi au echipe de scriitori specializaţi pe astfel de texte. Ştiu că nu-şi scriu singuri discursurile, dar şi le verifică, modifică şi, în final, le acceptă. Ei le acceptă, nu scriitorii. Aşadar, devin ale lor.

Dacă politicianul e un molâu nu va accepta un discurs de vultur. Şi invers!

De-asta nu prea avem noi parte, în plan intern, de discursuri bune.

Plus că mai contează şi auditoriul. Dar… destul pentru azi. Să nu alunecăm în altele…

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/Victor-Orban.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/Victor-Orban-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialediscurs politic de calitate,discurs Victor Orban,Orban Putin,razboi Ucraina,TusnadDespre recentul discurs al lui Victor Orban de la Tuşnad ştiam doar ce se comentase în presă. Analize nervoase, patriotismul nostru molatic trezit pentru o clipă din somnolenţă. Şi pe mine mă cuprinsese un soi de revoltă, pentru că mi se părea clar un lucru: Victor Orban a devenit...Blog politic si polemic