Samuel Beckett ne propune așteptarea lui Godot. Este o așteptare generoasă, pentru că Godot reprezintă iluzie, speranță, schimbare, o posibilitate mereu deschisă de "a mi se întâmpla și mie ceva bun" , atâta vreme cât Godot nu apare. În contrast, EVZ în coproducție cu ICR și Universal Studios Cotroceni, ne propune așteptarea, în fiecare luni, a lui Mircea Mihăieș. Așteptare chinuitoare, pentru că Mihăieș reprezintă kitsch, mânie și ură, pentru că nu te poți aștepta niciodată la ceva bun de la el și pentru că, inevitabil, apare. Eu aștept editorialul de luni al lui Mihăieș ca pe inundația hebdomadară a vecinului de deasupra. Ca pe o jalnică fatalitate de la care nu poți întoarce privirea dacă nu vrei ca igrasia și mucegaiul să te năpădească. Mă mai consolez cu citate din clasici, dar asta ține până mâine când, Mihăieș "“ bomba cu biogas (așa am apucat să-l alint), va lovi…
continuare...