Destructurarea unei majorități periculoase

Pentru SUA, majoritatea zdrobitoare inslalată în România după alegerile din 2012 a reprezentat o amenințare mai gravă decât pericolele ce începuseră deja să se prefigureze, la vremea aceea, în Ukraina. Iar adăugată acelor pericole, compunea tabloul preocupant al unei vulnerabilități inacceptabile pe termen mediu și lung la granița imperiului lor de influență.  O întreagă strategie americană de securitate la distanță, minuțios elaborată, bazată pe consolidarea unui zid de protecție față de amenințările Rusiei  cât mai departe de propriul teritoriu și de centrele vitale ale diviziilor europene ale NATO, era pusă sub semnul ineficienței de un eveniment straniu, neluat în calcul de marii săi geostrategi, de răscularea intempestivă a poporului roman împotriva regimului Traian Băsescu. Scutul de la Deveselu, complicități strict secrete, de luptă murdară pe  fronturile capcană din Orient, complicități care sub Traian Băsescu funcționau robotic pentru că omul executa orbește orice pentru a fi menținut la putere, o întreagă…
continuare...

Crin Antonescu și imperialismul pesedist

Sunt surprins și incitat de modul în care persoane ale căror opinii îmi stârnesc adesea interesul explică gesturile lui Crin Antonescu din ultima vreme. Cristian Tudor Popescu, de exemplu, practică un reducționism deformant: "Am avut Ponta È™i Antonescu împotriva lui Traian Băsescu, am avut Ponta È™i Traian Băsescu, fiind lăsat pe dinafară Crin Antonescu, acum se poate contura o formulă Crin Antonescu - Traian Băsescu cu Ponta lăsat pe dinafară, deci aceÈ™ti trei oameni politici care sunt lipsiți de scrupule, fără onoare È™i fără cuvânt, pot să cadă la pace fiecare cu fiecare". (mai mult…)
continuare...