Scorul acestui articol
[Total: 18 voturi. Media: 4.8]

Uite că Spania îşi permite!

Uite că Italia îşi permite!

Până şi Ungaria şi-a permis şi poate îşi va permite şi în continuare, intenţiile lui Maghiar fiind încă în fază de definire.

Dar România, cu cine?

De la Traian Băsescu încoace criteriul nostru absolut de selecţie politică a fost obedienţa tâmpă. Lipsa, personalităţii, principiilor, spiritului critic, respectului de sine.

Lumea îl ironizează acum pe “arogantul” Adrian Năstase dar guvernele cu cei mai competenţi miniştri de după 1989  au funcţionat fix sub comanda lui. După care Traian Băsescu ne-a pricopsit cu marioneta Boc şi distrugătoarele de adversari politici Macovei şi Kovesi, apoi Iohannis i-a instalat la butoane pe alde Orban şi Câţu, protejându-şi strategic spatele cu Augustin Lazăr. Cât despre PSD, pe aceleaşi principii stricte de meritocraţie de partid şi de stat, e suficient să amintim de nepreţuiţii Oprea, Grindeanu şi Ciolacu pentru a completa galeria marilor lideri post-revoluţionari ai României.

Cam cu personalităţi de acest calibru ar trebui noi să ne construim un statut respectabil pe planetă.

De ce dispunem, la timpul prezent?

De o doamnă Ţoiu care ar trebui să-l secondeze pe preşedintele Nicuşor Dan în conturarea unei politici externe care să-i determine pe parteneri să ne asculte cu interes, nu să ne ignore; de un domn Miruţă, ministru al apărării fără stagiu militar efectuat, care ar trebui  ca, împreună tot cu preşedintele Nicuşor Dan, să negocieze la sânge programul Safe, în beneficiul României, nu să înghită pe nemestecate tot nutreţul care i se pune în farfurie de ospătari germani sau francezi specializati in meniuri pentru ovine si bovine.

Competenţă, curaj, iniţiative cu viziune şi filon patriotic iată ce ar trebui să îi caracterizeze pe aceşti înalţi demnitari care au pe mână ţara. Ei ar trebui să se certe pentru ţara lor, să se lupte, să bată cu pumnul în masă, să li se audă vocea la marile reuniuni internaţionale. Nu să facă plecăciuni şi să împartă zâmbete de complezenţă ca să nu se supere, cumva, cineva, pe ei.

Îi vedeţi pe respectivii, pe actualii, făcând aşa ceva?

Noi nu suntem în stare, la cât ajutor dăm Ukrainei, să obţinem în schimb măcar un statut onorabil pentru etnicii  noştri de acolo. La fel şi cu regimul canalului Bâstroe. Delta noastră este ameninţată de adâncirea şenalului acestui canal dar noi închidem ochii pentru că suntem “băieţi buni”.

Să nu-l supărăm pe Donald Trump că ne retrage vizele. Ni le-a retras oricum.

Să nu deranjăm UE făcând opoziţie la tratatul Mercosur că ne taie subvenţiile. Dar, măcar, nişte facilităţi pentru agricultura românească, nu s-ar putea negocia?

E greu! E riscant! Mai bine… capul în pământ.

Cam ăştia suntem în prezent. Vulnerabili şi fricoşi. Iar de plătit plătim oricum pentru că nu avem nişte lideri inteligenţi şi patrioţi care să ne apere interesele.

Primul semn că ceva s-ar putea schimba în bine va fi când vom începe şi noi să ridicăm vocea în public pentru interesele noastre naţionale. Să ieşim din cor. Să devenim galagiosi. Să facem, măcar puţin, pe nebunii.

Ce paradox, totuşi: la câţi dezaxaţi ne conduc, nu suntem în stare, la nevoie, să facem şi noi, măcar puţin, pe nebunii.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/05/Nebuni-2.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/05/Nebuni-2-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,canalul Bastroe,Mercosur,Miruta,razboi Ukraina,Ţoiu,Traian BasescuUite că Spania îşi permite! Uite că Italia îşi permite! Până şi Ungaria şi-a permis şi poate îşi va permite şi în continuare, intenţiile lui Maghiar fiind încă în fază de definire. Dar România, cu cine? De la Traian Băsescu încoace criteriul nostru absolut de selecţie politică a fost obedienţa tâmpă. Lipsa, personalităţii,...Blog politic si polemic