Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Nimeni nu poate pretinde că este politician adevărat dacă nu a câștigat măcar o dată, pe bune, o bătălie electorală. Și spun „pe bune” pentru că am văzut destule situații în care pupili ai unor granguri, de partid sau de stat, au fost impuși, în urma unor scrutine de tot râsul, pe poziții victorioase. Alegerea Ebei ca europarlamentar ar trebui sa fie un exemplu suficient.
Ne trezim câteodată în fruntea bucatelor cu figuri absolut indigeste care, te întrebi, ce merite ascunse publicului or avea de răzbesc până în stratosfera puterii fără să fi făcut vreodată în viața lor măcar o faptă notorie de vitejie politică, socială, profesională care să le recomande.
„Grupul de la Cluj”, de exemplu, cu Vasile Dâncu și Ioan Rus. Nu doar că cei doi nu i-au determinat niciodată pe clujeni să-i prefere unor Funari sau Boci dar nici în plenarele propriului partid nu au dat peste cap cifrele în sensul de a-și convinge colegii că se pot ridica măcar la nivelul de popularitate al Marienilor de tip Vanghelie sau Oprișan. Ce observăm în legătură cu ei? Sunt mereu cap de listă ai PSD la demnități și vrăjeli reformatoare. Ioan Rus a deținut în repetate rânduri poziții de ministru iar Vasile Dâncu este pomenit in aceste zile ca favorit al multora, printre care și Klaus Iohannis, de a-l înlocui pe Ponta la Palatul Victoria.
Și Traian Băsescu a prezentat țării drept mari politicieni, demni de bastonul de mareșal, niște veleitari aroganți și antipatici care, la vremea promovării lor în prima linie, se bucurau de simpatia românilor cam ca Csibi Barna când rupea steagul românesc și dădea cu el de pământ. Mă refer la Elena Udrea, la Monica Macovei, la MRU și exemplele ar putea continua. Să fi fost lipsa de priză la populație un atu pentru avansare?
Prezentul este și el dominat de două astfel de personaje caragialești. Gonflate până la ridicol, nu se știe din ce motive, acestea nu doar că au capacitate zero de a declanșa empatie în mase dar nasc, pur și simplu, aversiune.
Doamna Alina Gorghiu îl întruchipează aproape perfect pe Brânzovenescu în travesti. Avocat, apropitar, fruntaș politic, membru în comitete și comiții prezidate de Trahanachele de la Cotroceni, alcătuind cu Vasile Blaga (Farfuridi) un instrument de bruiaj la două muștiuce, pe alocuri cacofonic, nu știe să facă altceva decât să cârcotească miorlăitor și graseiat despre Victor Ponta. De o vreme a început să se ia și de Gabriel Oprea pe care, până deunăzi, îl amușina curtenitor.
Și astfel, pe centură, am ajuns la Gabriel Oprea, cel mai gonflat dintre eroii prezentului. Prin performanțele sale „aerostatice”, acest multi-înstelat gângav și țanțoș este un exemplu de ascensiune politică sfidând orice lege a atracției, nu doar gravitaționale dar și umane. Din „șeful mafiei personale” a lui Adrian Năstase, a reușit, prin reevaluare, să ajungă în protipendada băsistă. Când aceasta a dat primele semne de derută centrifugală, s-a plasat degrabă pe orbita pesedistă, cu tot ce avea: cu gașca lui de asteroizi transpartinici și cu încruntătura lui feroce de general peste efecte.
Nu l-a ales nimeni, niciodată dar astăzi este aproape premier!
Nu s-a remarcat prin nicio faptă de arme dar astăzi este general cu trei stele!
Nu are verb, nu are carismă, nu are performanțe dar ne este impus peste tot, ca o fatalitate!
Să țină ticurile și limba de lemn, demagogia deșănțată și cameleonismul loc de virtuți?
Cui să folosească prezența în prima linie a unui astfel de Cațavenc, pentru care patriotismul, interesul național, poporul nu reprezintă altceva decât arsenal propagandistic?
Accept că niște genii la locul lor de muncă, niște tehnocrați, pot fi folosiți de guvernanți spre binele țării, în poziții cheie, chiar dacă sunt ciudați, antisociali, lipsiți de priză la oameni. De ce, însă, ca partid, să te încurci cu oportuniști de doi bani, cu demagogi libidinoși care emană falsitate prin toți porii, când știi că politica înseamnă voturi iar voturile se obțin prin încredere și simpatie? Masochism, inconștiență, cedare la șantaj?
Nu știu dacă, în cazul punctual al polițistului dus din groapă în groapă, Gabriel Oprea este vinovat sau nu. Știu doar că am aflat cu acest prilej despre trufia lui de a se deplasa doar escortat (chiar și la meciuri de fotbal ori botezuri) și că, pentru mine, flerul a fost confirmat: acest individ nu este nimic mai mult decât un grandoman, un arivist, o bășică mediocră, umplută în exces cu heliu, ca să poată ajunge cât mai sus.
Nu voi avea nici cel mai mic regret dacă Gabriel Oprea va fi debarcat din vârful cireșului în care a fost cocoțat. Prin corecte proceduri juridice ori prin tăierea crăcii. În ambele situații operațiunea mi s-ar părea una de igienizare.
Este o rușine și tinde să devină o pandemie ponderea, pe scena politică românească, a politicienilor de tip „moartea pasiunii” și de tip „gonflat”.
Iar când unii, precum Gabriel Oprea, aparțin ambelor tipologii, atunci chiar că ne paște pericolul unei societăți conduse de mutanți.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Alina Gorghiu,Branzovenescu,Catavencu,Csibi Barna,EBA,Elena Udrea,Emil Boc,Farfuridi,Gabriel Oprea,Gheorghe Funar,Grupul de la Cluj,Ioan Rus,Klaus Iohannis,Marian Oprisan,Marian Vanghelie,Monica Macovei,MRU,PSD,Trahanache,Vasile Blaga,Vasile Dancu,Victor PontaNimeni nu poate pretinde că este politician adevărat dacă nu a câștigat măcar o dată, pe bune, o bătălie electorală. Și spun „pe bune” pentru că am văzut destule situații în care pupili ai unor granguri, de partid sau de stat, au fost impuși, în urma unor scrutine de...Blog politic si polemic