Scorul acestui articol
[Total: 52 voturi. Media: 4.7]

 

Poate sunt eu prea incrâncenat. Poate ororile comunismului, la care am fost martor în primii mei 40 de ani de viaţă, dimpreună cu familia mea, m-au înrăit până la punctul în care, atunci când vine vorba de Securitate, de SRI, mi se întunecă raţiunea. Poate toate analizele mele de pe acest blog, pe care le doresc lucide şi folositoare, sunt subminate în esenţa lor de nişte experienţe personale pe care n-ar trebui să le generalizez.

De aceea îmi propun şi vă propun, pentru câteva clipe, un exerciţiu de obiectivare.

Încă de pe vremea lui Ceauşescu se spunea că Securitatea are şi jumătatea ei bună. Pe lângă falanga Pleşiţă, responsabilă cu reducerea la tăcere a dizidenţei şi menţinerea unei terori sociale care să nu perturbe unanimitatea de partid şi de stat, mai exista (repet, se spunea) şi gruparea securiştilor patrioţi, care ferea ţara de spioni şi îi dorea, cu adevărat, binele.

Pe vremea aceea, recunosc, acordam un anume credit acestei teorii, a existenţei securiştilor patrioţi.

Doar că a venit schimbarea din decembrie 1989 şi, cum ne-a arătat istoria, ea a adus la conducerea ţării exact pe acei securişti patrioţi, care să ne demonstreze cum văd ei binele ţării.

Şi ne-au demonstrat.

Întâi prin Ion Iliescu, mai timid, pentru că spiritul revoluţionar al românilor încă nu adormise la loc după împuşcarea lui Ceauşescu. Timid, timid, dar când, la un moment dat, s-a îngroşat gluma şi a trebuit “rezolvată” în regim de urgenţă Piaţa Universităţii, aparenţele au fost lăsate deoparte şi s-a apelat la mineri, în cel mai pur spirit al luptei de clasă, pentru ca aceştia să facă ordine exact cu metodele folosite “pe vremuri” de securiştii răi.

Apoi prin experimentul de emancipare Emil Constantinescu. Unul eşuat, din punctul lor de vedere, al “securiştilor patrioţi”, pentru că geologul nu dovedea disciplina necesară şi înţelegerea profundă a mecanismului marilor decizii care, musai, trebuiau să treacă prin filtrul intereselor lor.

După acea fază de relaxare şi concesii de parcurs, a urmat lecţia durităţii regăsite: Traian Băsescu. Restauraţia totală a securismului impertinent, fără scrupule, a glorioasei sale atotputernicii din vremea lui Nicolae Ceauşescu. Ungerea şi apoi susţinerea totală a lui Traian Băsescu pe jilţul de la Cotroceni a reprezentat, pentru aşa zisa “securitate bună”, momentul adevărului. Momentul autodemascării compromiţătoare. Aceşti aşa zis patrioţi se închinau nu interesului naţional, cum ar fi fost firesc, ci unui nou tătuc profund dictatorial, ce reprezenta chintesenţa valorilor lor: minciună, poliţie politică, putere absolută pusă în slujba unei găşti mafiote şi nicidecum în slujba poporului.

Să rămânem însă în continuare pozitivi în gândire şi să evidenţiem ce fapte bune au mai făcut, şi după ieşirea din scenă a lui Traian Băsescu, “securiştii patrioţi”.

În primul rând s-au rebrenduit în raport cu vremurile, devenind “sereişti patrioţi”. După care au făcut portretul robot al noului preşedinte al României care să îi reprezinte: un obscur primar de provincie, îndeajuns de vulnerabil şi fricos pentru a le mânca din palmă.

După care le-a venit marea idee: să nu mai stea, ca până atunci, la remorca preşedintelui ci să preia  ei, direct, frâiele ţării, retrogradându-l  pe preşedinte la condiţia de remorcă docilă a lor.

Am ajuns, astfel, la momentul înfăptuirii marii comuniuni SRI – DNA, încununată prin lansarea cuplului de mare succes represiv Coldea – Kovesi.

Abia acum foştii “securişti patrioţi”, deveniţi “sereişti patrioţi”,  puteau să ne demonstreze cu adevărat superioritatea viziunii lor de profesionişti în ale făcutului de bine naţiunii în raport cu orbul găinilor de care suferă ignorantul popor votant.

Şi ne-au demonstrat! Cu vârf şi îndesat!

Întâi de toate au institui teroarea kovesistă, ca să nu mai mişte nimeni in front. Consecinţă: au compromis total adevărata luptă anticorupţie, prăbuşind încrederea românilor în justiţie sub 20%.

După care au înlocuit un guvern legitim, rezultat din votul popular, cu guvernul lor, format din progenituri de foşti securişti nevotate de nimeni, guvern condus de creatura de laborator cu numele de cod (congelat) Dacian Cioloş. Consecinţă: acest guvern, prin contraperformanţele sale, a fost considerat ca fiind cel mai slab de după 1989 până acum.

Cu gândul la viitor şi-au constituit (mascat, evident, că doar SRI nu face politică) şi un partid: USR. Mort înainte de a se maturiza, dovadă că încrucişările nefireşti şi cu gestaţie grăbită crează avortoni şi nicidecum soluţii pentru viitor. Consecinţă: mulţi oameni de bună credinţă şi-au irosit votul, crezând în himera, propovăduită de “sereiştii patrioţi”, a unei generaţii spontanee de politicieni model.

Dar cea mai remarcabilă contraperformanţă a acestor “sereişti patrioţi”, dispuşi să ne facă binele chiar şi cu forţa dacă suntem atât de idioţi încât nu înţelegem din prima ideile lor luminoase, s-a materializat în plan de politică externă: ne-au închis microfonul de limbă română de la tribuna internaţională a marilor mesaje păstrând doar căştile, în urechi, pentru a recepta ordinele altora, transmise în limba engleză. Consecinţă: au reuşit astfel să ne transforme, începând cam după prima suspendare a lui Traian Băsescu şi desăvârşind miracolul acum, sub Klaus Iohannis, din partener strategic al SUA, în colonie a SUA.

Mă opresc aici cu exerciţiul meu de obiectivare. Am trecut în revistă, cred, cele mai cunoscute şi resimţite de popor binefaceri ale securiştilor / sereiştilor patrioţi transformaţi în decidenţi unici şi abuzivi. Sunt, toate, nişte fiascouri.

Morala este că fiecare ar trebui să-şi vadă, strict, de zona sa de competenţă şi de autoritate.

Chiar dacă aş admite, prin absurd, că Florian Coldea şi Laura Kovesi au fost însufleţiţi de cele mai înălţătoare sentimente patriotice atunci când au înfăptuit cele mai grosolane abuzuri din “palmaresurile”  lor, tot nu i-aş putea absolvi de vină pentru acestea. De ce? Pentru că mă uit la rezultate iar acestea merg, prin gravitatea lor, până la nivelul trădării de ţară.

Experimentul Cioloş  este, poate, cel mai pilduitor pentru demonstraţia mea. El arată că sfidarea voinţei majorităţii, cât de primitivă ar fi gândirea acestei majorităţi (deşi nu este nicidecum atât de primitivă pe cât o cred unii), este mai nefastă pentru ţară decât oricâte bune intenţii s-ar ascunde în spatele ei.

Ceea ce nu înţeleg unii, care se cred mai deştepţi decât poporul, este că o ţară înseamnă, statistic şi ca vector de influenţă în lume, poporul său, aşa cum este acesta. Ea trebuie să se îmbrace, cu legi şi atitudini publice, pe măsura poporului său. Mică sau mare.

Dacă o femeie este ieşită din canoanele frumuseţii ideale, ea va câştiga prin naturaleţe şi lipsă de complexe mai mult decât dacă şi-ar suplini sânii prea mici cu sutiene uriaşe or talia dreaptă printr-un corset sufocant.

Aşa că voi, prea infatuaţi “sereişti patrioţi”, vedeţi-vă de fişa postului vostru, de apărarea ţării de terorişti şi spioni, şi lăsaţi desemnarea guvernului celor aleşi de popor.

Cum la fel voi, prea infatuaţi procurori DNA, lăsaţi implicarea voastră abuzivă în lupta politică şi dedicaţi-vă exclusiv dovedirii şi trimiterii in judecată a corupţilor.

Contele de Saint GermainEditorialebinomul Coldea - Kovesi,Emil Constantinescu,experimentul Ciolos,Ion Iliescu,Nicolae Ceauşescu,ororile comunismului,Piata Universitatii,securisti patrioti,sereisti patrioti  Poate sunt eu prea incrâncenat. Poate ororile comunismului, la care am fost martor în primii mei 40 de ani de viaţă, dimpreună cu familia mea, m-au înrăit până la punctul în care, atunci când vine vorba de Securitate, de SRI, mi se întunecă raţiunea. Poate toate analizele mele de...Blog politic si polemic