Scorul acestui articol
[Total: 448 voturi. Media: 4.9]

 

Am o natură dramatică. Sunt un spectator coparticipant. Îmi plac emoția, misterul, aventura neprevăzutului, promisiunea ieÈ™irii din labirint.

Am fost câteva zile la Stocholm. Oameni calmi, viață aÈ™ezată, lipsa grijii zilei de mâine, totul asigurat ca pentru exponatele unei grădini zoologice. O plictiseală de moarte.

Când pe cerul îndeobÈ™te înnorat iese o clipă soarele, È™oferii îÈ™i trag maÈ™inile pe dreapta, deschid È™ezlonguri dinadins purtate în portbagaj pentru astfel de momente È™i se aÈ™ează la plajă. Urgențele, câte or fi ele, trec pe planul doi, în favoarea acestei mici gratuități, de neratat pentru ei.

AÈ™ înnebuni de spleen într-o lume atât de aseptică. Fără germenii patogeni ai politicului dâmbovițean, fără nesfârÈ™ita gâlceavă socială, fără cine-verite-ul nocturn al televiziunilor de È™tiri, m-aÈ™ simți completamente legumizat. Trecut pe regimul dietetic nemilos, fără pic de sare, alcool È™i palpit, al muribunzilor târâți omagial de rude pe la nunți È™i botezuri.

Unii se refugiază în lectură. Din ce în ce mai puțini. Alții în seriale. SeduÈ™i de ficțiunea victoriei finale a binelui, întreținută cu grijă (dar È™i rafinament) de marile case de producție.

Eu prefer presa electronică È™i ecranul televizorului cu breaking-news – urile sale în galben È™i negru introduse prin explozii sonore. Fără vreun scenariu prestabilit, evenimente dintre cele mai surprinzătoare dau buzna pentru a deschide noi subiecte sau pentru a le continua spectaculos pe cele vechi. Uneori anumite teme mă incită să reacționez. Și atunci scriu, provocat de ele. Ca acum.

Vă explic imediat!

Nu mă omor cu politica externă. O consider mai greu de pătruns È™i analizat pentru că acolo e vorba de alte limbi, alte culturi, alți vectori de forță È™i interes decât cei cu care suntem obiÈ™nuiți să operăm în România. Sunt situații, însă, când fenomene ce se manifestă pe scena internațională reverberează în spațiul românesc într-un mod dacă nu premonitoriu cel puțin aluziv.

O astfel de situație am găsit-o descrisă remarcabil în ultimul articol al lui Traian Ungureanu publicat de Adevărul. Acest articol se intitulează „žElitari din toate țările, uniți-vă!„ È™i vizează nesocotirea crasă a democrației, în numele democrației. Unde? Exact în țara mamă a democrației. De către cine? De către grupuri de elitiÈ™ti (politici È™i nu numai) din Marea Britanie.

Iată un fragment de reținut din articolul menționat:

„žRecapitulând, autorii unei legi abuzive (parlamentarii britanici – n.a.) denunță nerespectarea legii abuzive. Mai departe, apărătorii democrației fug de votul popular și blochează organizarea de alegeri. În sfîrșit, Mama Parlamentelor decide să își lase națiunea orfană și distruge votul de la referendum. Cel puțin 17,4 milioane de alegători au fost înștiințați că sînt cretini. În mod stupefiant, asta se cheamă democrație, iar cei ce se opun acestei bijuterii sînt simpatizanți ai tiraniei. Parlamentul și, mai larg, establishmentul și-au afirmat întîietatea absolută. În spatele acestei pretenții stridente nu poate sta decît ideea după care elita știe mai bine. Iar în adîncimea morală sinistră a acestei pseudo-gnoze stă ceva nespus de egoist și meschin: elitele își exprimă furia și dezgustul la simpla bănuială că votul lor ar putea fi egal cu votul celor pe care îi consideră inferiori. Lumea bună se simte insultată de acest tip de egalitate. De democrație„.

Iar una dintre concluziile dramatice ale articolului este asta:

„žAflăm astfel că dușmanii cei mai înverșunați și fățarnici ai democrației sînt de găsit în grupurile sociale și politice ultra-educate sau, mai curînd, reeducate nemilos de ideologia stîngii liberal progresiste. UE e cadrul perfect de manifestare și dominație al acestor grupuri. Căci numai UE le poate satisface nevoia de statut și le livrează alibiul moral„.

Nu vi se pare că, parcă, Traian Ungureanu s-ar fi inspirat din realitatea românească recentă? Nu, la noi, o minoritate gălăgioasă, revendicându-se de la elite, a vrut să-È™i impună, fără legitimitatea necesară,  dominația cinică față de o majoritate considerată de idioți? Iar tribuna acestor beligeranți, batjocorind democrația în numele democrației, nu a fost chiar UE prin terminațiile sale decizionale Parlamentul È™i Consiliul Europei?

Știu! O să mi se reproÈ™eze că am ajuns să citez din Traian Ungureanu, exponentul unor forțe politice des criticate pe acest blog. ReproÈ™ neproductiv dacă ne gândim că acest domn, care, trebuie să recunoaÈ™tem, scrie bine, pare a fi ajuns dânsul la opiniile noastre È™i nu invers.

Până la urmă aÈ™ recomanda să acceptăm, È™i ironic dar È™i critic, faptul că articolul lui Traian Ungureanu ne ofera emoția palpabilă a unei revelații (doar de aici am pornit, că preferăm emoțiile neprevăzutului plictisitoarei moțăieli stocholmiene): România ca Marea Britanie!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/09/BREXIT.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/09/BREXIT-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeBREXIT,democratie,elite ipocrite,minoritate galagioasa,stanga liberal progresista,Traian Ungureanu  Am o natură dramatică. Sunt un spectator coparticipant. Îmi plac emoția, misterul, aventura neprevăzutului, promisiunea ieÈ™irii din labirint. Am fost câteva zile la Stocholm. Oameni calmi, viață aÈ™ezată, lipsa grijii zilei de mâine, totul asigurat ca pentru exponatele unei grădini zoologice. O plictiseală de moarte. Când pe cerul îndeobÈ™te înnorat iese...Blog politic si polemic