Scorul acestui articol
[Total: 24 voturi. Media: 4.8]

 

Suntem o țară paralizată de inerții. De inerții statice, nu dinamice. Adică nu ne putem urni din mentalitățile comunistoide de a trata națiunea ca pe o turmă de imbecili.

De la revoluție încoace nu ni se vorbește decât despre nevoia de reformă. Schimbare, înnoire cu orice preț. Și am văzut ce înseamnă, adesea, acest „cu orice preț”: un preț exagerat, care, de multe ori, nu merită.

Să-i înlocuim pe ceaușiști și securiști! Perfect! Orice om normal la cap È™i-ar fi dorit asta. Dar cu cine?

Și aici a intrat în funcțiune, pentru prima oară  după revoluție,  „žschema”. Erau primele luni ale înnoitorului an 1990. Pe străzi se striga „žPunctul 8 de la TimiÈ™oara”, „žfără nomenclaturiÈ™ti”, „žlustrație”. Dar de undeva, din grotele unde se chirciseră de furia poporului, au ieÈ™it la treabă manipulatorii de profesie È™i au început să È™uiere, fără chip, ca vocea unui sfat al înțelepților:

„žNu contează cu cine îi înlocuim! Important e să-i înlocuim. Oricine ar veni în locul lor nu poate fi mai rău decât înainte”. Astfel, sub pretextul nevoii de urgență, au reuÈ™it să impună renunțarea la criterii.

Așa i-am acceptat pe Iliescu, Bârlădeanu, Marțian, Brucan, Băsescu. Eșalonul doi al răului de care încercasem să ne descotorosim.

Spre ce au condus aceștia țara? Cumva spre meritocrație? Cumva spre onoare, patriotism, bunăstare? Spre recâÈ™tigarea demnității naționale?

Unde suntem azi, în anul de grație 2016?

Să privim o clipă fructele arborelui nostru conducător, aflate pe una dintre cele mai viguroase ramuri ale puterii actuale din România: justiția.

Laura Kovesi „“ fiica celui mai longeviv procuror șef comunist, Ioan Lascu;

Livia Stanciu „“ fost procuror ceaușist;

Monica Macovei „“ fost procuror ceaușist, fiica nomenclaturistului comunist Vasile Gherghescu, decorat de Nicolae Ceaușescu în decembrie 1971 cu Ordinul Steaua RSR, alături de marii securiști Iulian Vlad și Nicolae Pleșiță;

Raluca Prună „“ Minstrul Justiției, fiica fostului ofițer MAE  ceaușist, Vasile Prună, demascat de Mircea Răceanu ca securist ce a făcut poliție politică.

Să continui?

Au trecut 8 luni de la tragedia de la Colectiv. În fața unei lovituri atât de brutale È™i nedrepte bucureÈ™tenii au ieÈ™it în stradă în primul rând dintr-o solidaritate generică. Aveau nevoia să-È™i demonstreze că nu sunt chiar atât de neputincioÈ™i în fața sorții. Un vinovat trebuia să existe È™i, după două zile de protest curat, acesta a fost identificat È™i numit: clasa politică, peste măsură de coruptă. S-a cerut primenirea ei din temelii.

Excelent prilej pentru oculții din subterane de a recidiva. De a murdări È™i confisca, prin aceleaÈ™i manipulări ca în 1990, protestul popular spontan. De a scoate din nou la produs „žschema”. Cu cele două caracteristici câÈ™tigătoare ale ei, decurgând una din cealaltă: urgența schimbării È™i lipsa timpului de a impune criterii. A apărut astfel, peste noapte, „žguvernul de tehnocrați”.  Ca È™i când ar fi fost o emanație a străzii, o întruchipare a voinței populare.

În realitate, nimic din ceea ce ar fi însemnat o selecție riguroasă, întru binele comun al țării, nu s-a produs. Diverse grupuri de interese, pilotate de servicii secrete sau de ONG-uri dubioase cu comandă prin satelit, È™i-au propus clientela. Cu singurul scop de a avea reprezentanți cât mai obedienți (nicidecum valoroÈ™i, dacă ne gândim la dărăpănata doamnă Guseth înlocuită în extremis de revărsata doamnă Prună) la masa raptului național.

Voința poporului? Pretext!

Interesul național? Marotă!

Chiar să fie întâmplător faptul că fosta rețea de procurori È™i nomenclaturiÈ™ti ceauÈ™iÈ™ti îÈ™i dă întâlnire azi, la vârful țării, prin aceste progenituri cinice care par mai degrabă a îndeplini misiuni cazone, de comando, decât planuri de guvernare competentă?

Èšara asta, din păcate, nu a încetat după 1989 să fie terenul de joacă È™i de experimente antipopulare ale găÈ™tilor de oprimatori comuniÈ™ti È™i securiÈ™ti ce rezistă istoriei mai ceva decât buruienile la grindină.

Schimbare da, dar cu criterii! Nu la repezeală, nu cu orice preț È™i nu cu oricine. Mai ales nu cu vlăstare de „žfoÈ™ti”.

Pentru că altfel vom rămâne tot ruÈ™inea Europei, tot cobaiul Americii, tot  învinsa penibilă a Albaniei.

Apropo de meciul cu Albania: vă mai amintiți cum a fost „žales” actualul preÈ™edinte al FRF?

Încă un exemplu, dacă mai era nevoie, despre cum e înțeleasă È™i practicată „žschimbarea” în România.

Și unde duce, mai devreme sau mai târziu.

P.S. Amicilor care se vor grăbi să mă acuze că aÈ™ avea nostalgia unui Mircea Sandu sau Mitică Dragomir le spun doar atât: n-ați înțeles nimic!

Contele de Saint GermainEditorialeBarladeanu,Basescu,Brucan,Cristina Gusth,FRF,Iliescu,infrangerea cu Albania,Ioan Lascu,Laura Kovesi,Livia Stanciu,lustratie,Marțian,Mircea Raceanu,Mircea Sandu,Mitica DragomirPunctul 10 de la Timisoara,Monica Macovei,Nicolae CeauÅŸescu,Ordinul Steaua RSR,Raluca Pruna,tragedia de la Colectiv,Vasile Gherghescu,Vasile Pruna  Suntem o țară paralizată de inerții. De inerții statice, nu dinamice. Adică nu ne putem urni din mentalitățile comunistoide de a trata națiunea ca pe o turmă de imbecili. De la revoluție încoace nu ni se vorbește decât despre nevoia de reformă. Schimbare, înnoire cu orice preț. Și am văzut...Blog politic si polemic