Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Traian Băsescu știe că Victor Ponta și USL joacă la trecerea timpului. Aceștia, după ce au reușit cât de cât să calmeze bufeurile isteroid – egoiste ale unor parteneri străini cinici dar, din păcate, de neînvins și de neignorat, își închipuie că dacă stau cuminți și lasă în pace tartorul cu zile numărate de la Cotroceni,  acesta se va mulțumi să se topească precum o lumânare, fără a mai putea face rău, să se consume mistuit de propriile-i flăcări tartarice.
După ultimele evenimente însă, se pare că echipa lui TB a optat, împotriva acestei tactici a așteptării și luatului în glumă, pentru ofensiva totală axată pe provocări și raiduri cu arme interzise.
Am prevăzut și anunțat o astfel de reacție. Cu un soldățoi de modă veche alături, belicos, agramat și fericit nevoie mare că a găsit un căprar care-i apreciază mirosul de bocanci ce-i iese din gură, mă refer la consilierul Fota, stimulat de imaginația putrido – halucinogeno – LSD-istă, a unui autor de scenarii suprarealiste de doi bani, care-i vinde ficțiuni cu Albă ca Zăpada venind să-l salveze de furia populară, l-ați recunoscut pe consilierul Lăzăroiu, TB a devenit mai mult decât previzibil în manevrele sale de guerilă politică.
Strategia lui e clară: nu doar că asmute la paroxism DNA-ul și CSM-ul împotriva adversarilor săi letali dar face acest lucru dublat și de o ostentativă expunere a abuzurilor acestor instituții, pentru a provoca o reacție critică la adresa justiției din partea celor vizați.
„Comemorarea” unui an de la referendum prin punerea sub acuzație a lui Dan Voiculescu și a lui Liviu Dragnea exact în ziua aniversară, reclamațiile abuzive și aiuritoare ale Oanei Hăineală la adresa unor organe de presă împotriva cărora cere, nici mai mult nici mai puțin, interzicerea abordării unor subiecte incomode, sunt doar primele episoade dintr-o serie de provocări grosolane ce se anunță devastatoare. Calculul lui TB e următorul: dacă, pentru a nu putea fi acuzați de imixtiune în treburile justiției, toți vor tăcea chitic, ca până acum, vom escalada abuzurile până la absurd. Până, de exemplu, la blocarea Antenei 3 prin arestarea managementului sau/și prin acțiunile de verificare și restricționare derulate de procurori. Până, de exemplu, la arestarea lui Liviu Dragnea bazată pe niște autodenunțuri obținute prin șantaj.
Până la urmă, evidența și brutalitatea abuzurilor vor fi atât de mari încât Victor Ponta si USL vor trebui să reacționeze. În acel moment se va trece la faza II: demascarea în plan internațional a agresării justiției de către inamicii lui TB și încercarea de provocare a unor reacții vehemente de condamnare a acestei „agresiuni”, după modelul celor de acum un an, ale prietenilor băsiști din PPE și ale SUA.
Unii vor spune că o astfel de reacție a comunității internaționale nu va mai fi posibilă în 2013 – 2014, că până și orbiții Reding ori Philip Gordon își vor fi dat seama între timp de manipulare. Eu insă cred că nu manipularea a jucat rolul principal în pozițiile din 2012 ale acestor demnitari ci interesele partizane. Care vor fi aceleași și in 2014.
Pe de altă parte, din cauza erodării la guvernare, USL nu se va mai bucura în 2014 de același suport popular ca în 2012. Prin urmare, și dac-ar dori, nu va mai putea contrabalansa ostilitatea externă prin simpatie internă. Aici se va înregistra, la acel moment, o diferență de ordin de mărime în defavoarea USL, care s-ar putea să basculeze alegerile europarlamentare, ca să nu mai vorbesc de prezidențiale, într-o zonă cu imense riscuri.
Ce se poate face în aceste condiții și sub presiunea perspectivelor descrise?
1. În primul rând să se conștientizeze faptul că spirala de abuzuri în justiție (și nu numai), pusă la cale de niște creiere de la Cotroceni inundate de adrenalina riscului de a juca totul pe o carte, nu va putea fi oprită, nici măcar frânată, de o atitudine pasivă. Iar dacă va fi lăsată fără replică, beneficiarul ei va fi unul singur, Traian Băsescu. Trebuie, deci, acționat.
2. Principalul rol în pregătirea și coordonarea ripostei îi va reveni premierului Victor Ponta. El este cel care s-a angajat în fața cancelariilor străine pentru stabilitatea politică a României, el este cel care a semnat acordul instituțional. Prin urmare tot el va trebui, și asta în regim de urgență, să avertizeze aceste cancelarii că președintele TB încalcă sistematic acordul, sabotează inițiativele guvernului (vezi episodul CFR Marfă) și pune astfel în pericol exact stabilitatea dorită.
3. Victor Ponta va trebui să ceară în mod explicit marilor parteneri străini semne publice de sprijin pentru guvernarea responsabilă pe care încearcă să o realizeze și, în paralel, luări de poziție critice la adresa încălcărilor de către Traian Băsescu ale protocolului de coabitare.
4. USL trebuie să se trezească din toropeala în care a căzut după câștigarea alegerilor din decembrie 2012. O mobilizare urgentă de luptă este imperios necesară, la toate eșaloanele, de la reprezentanții și structurile din Parlament până la organizațiile din teritoriu. Inițiativa acestei mobilizări ar trebui asumată de toți cei trei co-președinți, mai solidari ca oricând, într-o conferință de presă comună, cu încărcătură motivațională maximă. Coordonarea ar trebui încredințată lui Crin Antonescu. Greutatea demersului va transmite fără echivoc, atât populației interne dezamăgite cât și partenerilor străini indiferenți la derapajele președintelui Traian Băsescu, o determinare maximă a USL de a sancționa cu vehemență provocările iresponsabile ale acestui președinte ilegitim.
5. USL va organiza un miting gigantic cu temă unică: justiția. I se va cere imperativ justiției să-și facă treaba pornind de la interesul național și nu de la interese politice partizane. Să dea curs, în regim de urgență, sesizărilor depuse încă de acum un an de Corpul de Control al Guvernului privind marile fraude, de zeci și sute de milioane de euro, care au ca autori demnitari protejați de regimul Băsescu precum Udrea, Blejnar, Videanu etc. Acest miting nu va cere să fie stopate acțiuni judiciare începute ci va insista să se instrumenteze și dosarele de adevărată corupție ce, din motive partizane, sunt în prezent ignorate.
Desigur că sunt și multe alte inițiative ce ar putea fi adăugate acestei liste. Ideea de bază a prezentului comentariu este însă că trebuie deșteptat fără întârziere, până când nu va fi prea târziu, ursul USL-ist. El va trebui să-și arate colții (dacă îi mai are) de la toate tribunele pe care democrația i le permite. Iar mesajul lui să fie indeajuns de puternic și hotărât încât să-i facă și pe părtinitorii lideri internaționali care ni l-au indesat pe gât acum un an pe Traian Băsescu, să înțeleagă că între coabitare și libertate poporul român nu este dispus, nu mai este dispus, să aleagă compromisul.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Blejnar,CSM,Dan Voiculescu,DNA,Liviu Dragnea,LSD,Oana Haineala,Philip Gordon,Ponta,PPE,Sebastian Lazaroiu,SUA,tartar,Udrea,USL,Videanu,Viviane RedingTraian Băsescu știe că Victor Ponta și USL joacă la trecerea timpului. Aceștia, după ce au reușit cât de cât să calmeze bufeurile isteroid - egoiste ale unor parteneri străini cinici dar, din păcate, de neînvins și de neignorat, își închipuie că dacă stau cuminți și lasă în pace...Blog politic si polemic