Scorul acestui articol
[Total: 46 voturi. Media: 4.6]

 

Spre deosebire de Traian Băsescu, un cabotin guraliv cu darul minciunii sub formă de reflex vital (precum respirația și bătăile inimii), Klaus Iohannis este un inhibat absolut lipsit de spontaneitate și de vocația comunicării. Între ei, diferența este ca dintre un foc de paie, ce se aprinde instantaneu, la prima scânteie, și unul de cremene, care are nevoie de multe scântei ca să inițieze un embrion de flacără într-un căuș de lemn uscat.

Ieri, în împrejurări diferite, am primit de la fiecare dintre cei doi câte o mostră de atitudine descrisă mai sus.

Pe la mijlocul zilei, a  făcut niște declarații domnul Iohannis. Cu binecunoscutu-i zâmbet crispat cu care a rostit pe vremuri și celebrul „ghinion”, zâmbet produs de crampa prinderii pe picior greșit, ne-a anunțat, referitor la scandalul despre arhiva SIPA, că ar fi vorba despre o „ciorbă reîncălzită”. Cât despre comisia parlamentară ce va investiga prezidențialele din 2009, aceasta ar fi doar o formă de a se băga în seamă a parlamentarilor majoritari care, în loc să se ocupe de treburile grave ale țării, apelează la diverse trucuri politicianiste prin care să se justifice față de cei care i-au trimis acolo.

Spre seară, a ieșit la rampă și Traian Băsescu. În emisiunea lui Ciutacu, fiind înghesuit de dezvăluirile de la Antena 3 cum că, împreună cu viitorul său ginere Radu Pricop, l-ar fi vizitat acasă, în 2013, pe patronul RCS/RDS Tesari, ca să perfecteze cu acesta detaliile distrugerii lui Dan Voiculescu, a dat un mic recital despre arta minciunii gogonate. La început, ca să-și ia timp de repliere și de potolire a respirației accelerată de surpriză, a tras un prelung hohot de râs. Apoi a negat respectivele fapte în stilul său, deja binecunoscut de la dezbaterea cu Geoană, moderată de Turcescu, „nu am lovit copilul nici în față și nici cu pumnul în burtă”. Lovitura de grație, gestul de amuțit galeria, precum un triplu axel la patinaj, a fost sunarea în direct a doamnei Maria, soția sa, pentru a-i cere ei să confirme că, la data presupusei vizite la Tesari, Radu Pricop nici nu era căsătorit cu Ioana Băsescu deci nu avea cum să-l însoțească, pe el, președintele României, la acea întâlnire. Logică beton, un beton armat pentru mai multă elocvență și cu o nouă minciună declamată printre hohote de râs: eu nu l-am cunoscut pe Radu Pricop decât la nunta lui cu Ioana. Evident că, o oră mai târziu, Mihai Gâdea  a prezentat în emisiunea sa poze și chiar un filmuleț în care Traian Băsescu petrecea cu Radu Pricop, la un botez, cu mult timp înainte ca Răducu să-i fi devenit ginere.

Dar, în fine, nu despre arta minciunii la Traian Băsescu vreau să vorbesc acum ci despre stângăciile de urs dansator ale lui Klaus Iohannis care, cu fiecare apariție cu sonor, ne arată că stă foarte prost cu urechea muzicală.

Președintele nostru actual se prezintă drept un om posedat de resentimente. Când vine vorba de probleme grave, de larg interes social, nu este în stare să se ridice în jilțul lui de privitor de deasupra, de arbitru obiectiv. De fiecare dată simte nevoia să adauge poziției oficiale pe care o adoptă elemente de ranchiună personală. De parcă ar trebui să confirme cuiva din umbră, foarte nervos și gata să se răzbune, că el e obedient, că a rămas fidel celor stabilite și că, uite, dovedește asta ori de câte ori se ivește prilejul.

Orice șef de stat onest, liber, responsabil și patriot ar recunoaște, în cele două subiecte ce învolburează opinia publică românească în aceste zile, teme cruciale pentru democrație. Aflarea adevărului despre prezidențialele din 2009, atât de controversate în latura lor atinsă de serviciile secrete, precum și extirparea tumorii SIPA, ce deja a produs o mulțime de metastaze la nivelul justiției ultimilor ani, ar trebui să devină obiective de prioritate zero pentru președintele Iohannis. Ar trebui să genereze, de la tribuna Cotrocenilor, o mobilizare excepțională a tuturor instituțiilor cu rol de diagnosticare și tratare a zonelor bolnave din societate.

În schimb, noi ce vedem? Un președinte nepermis de îngăduitor față nenumăratele abuzuri ale instituțiilor de forță și un președinte zeflemitor când vine vorba de o comisie parlamentară care să verifice corectitudinea prezidențialelor din 2009, bagatelizant când vine vorba de un instrument de poliție politică, precum SIPA, ce  prelungește până în prezentul imediat funeste practici de pe vremea securității staliniste.

La care anume dintre însușirile amintite mai sus (onest, liber, responsabil, patriot) o fi deficitar Klaus Iohannis de se comportă în acest mod subiectiv – slugarnic?

Deși, iritat de partizanatul președintelui, aș fi înclinat să le bifez pe toate patru, mă rezum la a numi, pentru moment, doar o deficiență, cea mai evidentă: lipsa libertății suficiente.

Mi se pare tot mai necamuflată, tot mai ostentativ provocată din umbră, o complicitate a președintelui Iohannis cu forțele care-l controlează. Și care nu se mulțumesc doar cu pasivitatea lui ci îi cer mai mult: să combată alături de ele.

Pe cine ar deranja clarificarea semnelor de întrebare iscate de prezidențialele din 2009?  Evident că, în primul rând, pe cei prezenți la „noaptea generalilor”. Exact pe aceștia nu vrea să-i supere domnul Iohannis.

Pe cine ar afecta aflarea adevărului despre SIPA? Plecând de la Macovei și Danileț, s-ar ajunge cam tot la aceiași din ‚Noaptea generalilor” . De fapt, la instituțiile pe care acestia le reprezintă. Și pe care nu vrea să le supere domnul Iohannis.

În lupta pentru împlinirea visului său primordial de a dobândi și al doilea mandat de președinte, Klaus Iohannis este încurcat de două obstacole majore și de o dilemă etică. Obstacolele sunt PSD și Laura Kovesi, dilema este dacă să mai folosească sau nu întru adjudecarea victoriei sale din 2019 suportul, atât de controversat, al instituțiilor de forță. Pentru că acest suport, primit sub o formă decisivă de Traian Băsescu în 2009, simțit și pe alocuri chiar demonstrat și în 2014, devine tot mai mult o armă cu două tăișuri. Mai ales acum, după ce dedesubturi urât mirositoare ale sale  au fost date la iveală și fac deliciul presei.

Se vede, și din citirea realităților cotidiene dar și din țâfna nestăpânită a președintelui la adresa PSD, că acest partid este dușmanul principal al lui Klaus Iohannis în perspectiva alegerilor din 2019. De aceea, păstrarea de partea sa a tefeliștilor, a acestui nucleu dur antipesedist ce s-a dovedit o excelentă masă de manevră pentru blitzkrieguri în momente cheie, reprezintă una dintre prioritățile domnului Iohannis. Din cauza acestui detaliu, dar, desigur, și din cauza naturii lui prudente, președintele nu se întoarce, fățiș, și impotriva celui de-al doilea său dușman, doamna Kovesi. Cu certitudine ar vrea să scape de ea, dar într-un mod prin care să nu-i ostilizeze pe „tinerii frumoși și liberi”. De aceea a ales partitura neutralității îngăduitoare față de nenumăratele gafe ale acesteia, ce ies tot mai mult la iveală. Stă la cotitură și așteaptă ca dorința să i-o împlinească presa și cedarea, într-un final, a nervilor șefei DNA.

Da, deocamdată președintele Iohannis a ales să stea la cotitură. Să lase lucrurile să curgă, căci, până la un punct, curg în favoarea sa. Și să-i zgândărească sistematic pe pesediști, atât spre satisfacția unor tifoși branșați la  Facebook ca la o narghilea de nicotina căreia sunt dependenți cât și pentru a ține caldă o amenințare mocnită pe care, la momentul potrivit, s-o metamorfozeze în flacără deschisă.

Contele de Saint GermainEditorialea sta la cotitura,arhiva SIPA,cabotin,comisia parlamentara alegeri 2009,Dan Andronic,Dan Voiculescu,Iohannis - ghinion,Macovei si Danilet,narghilea,Noaptea generalilor,Radu Pricop,RCS-RDS Tesari,tefelisti  Spre deosebire de Traian Băsescu, un cabotin guraliv cu darul minciunii sub formă de reflex vital (precum respirația și bătăile inimii), Klaus Iohannis este un inhibat absolut lipsit de spontaneitate și de vocația comunicării. Între ei, diferența este ca dintre un foc de paie, ce se aprinde instantaneu, la...Blog politic si polemic