Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Scris pe 13 august 2010

1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi şi sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri uşor efeminate, cu priviri tâmp – melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii şi paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducţie pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadraţi la categoria “băieţi buni”, în grija cărora ţi-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi şaua folosită.

Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea şlefuită pentru a fi şi corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.  

I-aţi recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu şi Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice revelaţii în faţa oglinzii: “Băsescu e un noroc neaşteptat pe capul, altfel vid ca al păpuşilor, al acestui politician de paie”.

2. Amândoi s-au afirmat prin contribuţii majore la desăvârşirea demagogiei în politica românească, motiv pentru care turme întregi debusolate s-au visat  viril – păstorite de ei. Amândoi sunt licenţios – zgomotoşi, iezuitic – justiţiari, visceral – conflictuali şi patologic – egocentrici.  Amândoi iubesc filial serviciile şi sunt iubiţi părinteşte de servicii, de unde o pătimaşă căutare a jubilaţiei prin denigrare şi şantaj hrănite de informări imunde.

Amândoi mint de îngheaţă apele când le foloseşte şi îşi atacă bio-chimic adversarii cu propriile dejecţii, intitulându-şi pamflet sau analiză rece practicile de vidanjori. Amândoi exploatează la maximum părţile laxe ale democraţiei cultivând mesianismul cu ei mântuitor.

I-aţi recunoscut? Sunt Băsescu şi Vadim.  

3. Acum să echivalăm prin corespondenţă: Traian Băsescu versus Crin Antonescu (politicieni la antipozi) echivalent cu  Corneliu Vadim Tudor versus Mircea Cărtărescu (scriitori la antipozi). Aplicând celui de-al doilea cuplu analiza pe care domnul Cărtărescu ne-o serveşte pentru primul cuplu nu putem concluziona decât într-un fel:

acolo unde se confruntă grobianismul cu bunul simţ, demagogia cu realismul, spectacularul patologicului cu banalul normalităţii, căştigător la puncte este întotdeauna purtătorul primelor însuşiri deoarece are snagă, domne! Intrigă, dezvoltă industrii. Şi acum pe bune, ca un corolar al triumfului LSD-ului în faţa cornului cu mac: au adunat toate volumele lui Cărtărescu cititori cât un singur număr din România Mare a anilor de glorie? Cum ar parafraza Vadim:”Cărtărescu e un noroc neaşteptat pe capul meu. Acest scriitoraş cu laţe ca paiele acoperindu-i tărtăcuţa vidă ca a păpuşilor, mă promovează mai bine decât aş fi în stare eu cu Mariana Buruiană cu tot”.

Contele de Saint GermainEditoriale  Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi şi sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri uşor efeminate, cu priviri tâmp – melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii şi paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei...Blog politic si polemic