Am fost in Infern, l-am ţesălat pe Scaraoţki!

  (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleşu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum,  parte din comentariile ce urmează. Nu ştiu dacă l-au influenţat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de iniţiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliştii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantaţie a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar şi asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleşu dovedeşte instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susţinerii unor adevăruri neconjuncturale în funcţie de care, ştie, va fi evaluat şi glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am ţesălat pe…
continuare...

Alina Mungiu – o lucidă nehotărâtă

  (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul “Sexul stenogramelor şi sensul moţiunii”, ce poate fi citit accesând linkul ) În situaţia deplorabilă şi exponenţial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se aşteaptă de la elite este ieşirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduţe, confortabile şi asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existenţa binelui şi răului de ambele părţi ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puţin rău. Pentru că binele şi răul suportă grade de comparaţie, au intensităţi măsurabile, pot fi puse în balanţă. Formulaţi undeva, încurajator ca diagnostic deci ca şanse de găsire a unui tratament corect, o observaţie remarcabilă în sensul aşteptărilor…
continuare...

Cotidianul ca muza

  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, , sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară, viaţă, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanşat în el arce electrice capabile a electrocuta emoţional  întregi categorii sociale. Procesul său de creaţie începea prin căutarea unui stimul care să-i declanşeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând şi părţi de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
continuare...

Complexe de travestit la V. Tismăneanu

  (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare şi aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-şi facă, de dragul veridicitatăţii, traumatizante operaţii estetice şi imprevizibile tratamente hormonale. Las’ că merge şi-aşa ... crede că dacă se ascunde în ceaţa lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce şi-o doreşte, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îţi trebuie talent şi oarecare conivenţă din partea acestora, condiţii care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorinţă a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstraţiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spaţiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
continuare...

Un articol ca o autoaccidentare

  (Comentariu postat la un articol publicat de Sorin Ioniţă în EVZ din 22 mai 20100 Un articol ca o autoaccidentare: gândit penibil, scris jalnic. Domnul Ioniţă, altfel o prezenţă PDL-istă atipică prin faptul că  reuşeşte să mai fie şi el însuşi uneori, simte nevoia sa ne anunte în stilul său nazal - academic ca a venit vacanta. Adică pauză la gândire, pauză la logică. Nu voi comenta  scriitura mai mult decât spunând că este o însăilare plină de locuri comune, cu metaforiţe de alfabetizare ilustrată (sfintele moaşte, fata morgana, cal de bătaie) lipsite, în context, de orice supliment ideatic. Adevărata nonvaloare a textului o dă conţinutul. Să începem cu chiar subtitlul bolduit: “De vreo lună încoace, tot felul de comentatori, politicieni lipsiţi de ocupaţie şi alţi oameni de bine strigă că tăierile de cheltuieli nu-s de ajuns pentru a echilibra bugetul pe termen lung; se cere urgent alături de…
continuare...

Trăgătoarea, girofarul şi ambasadorii

  (Postare la articolul publicat în EVZ din 24 sep. 2010 de M. Cărtărescu, intitulat “Ce nu merge?”. Articolul a fost scos din arhiva EVZ, singurul link găsit cu referire la el fiind ) (În limbajul şutilor, “trăgătorul” este cel care fură efectiv, “girofarul” cel care ţine de şase iar “ambasadorul” complicele) Aşa cum nemţii sunt visceral disciplinaţi iar britanicii spiritual conservatori, românii par a fi cromozomial hoţi. Adică prin genă. Ceea ce a făcut “trăgătoarea” Roberta Anastase şi “girofarul” Sever Voinescu reprezintă o tentativă de validarea implacabilă, de sub togile celei mai galonate instanţe, a acestui presupus adevăr infamator. Trăgătoarea şi girofarul nu sunt nici pe departe ţigani scoşi la ciordeală de seceta din beregăţi, nici eşuaţi decompensaţi ai epocii de tristă amintire; ei reprezintă rezultatul reformei Băsescu la nivel de cadre, noul val, speranţa României de regenerare după mortificarea comunistă. Tineri, frumoşi, şcoliţi, modelaţi în orfismul nobilelor elanuri…
continuare...