Farsa cu Boc prim-ministru

(Comentariu postat la articolul Alinei Mungiu Pippidi publicat în RL din 18 nov. 2010 şi intitulat “Stimate domnule prim – ministru”, articol ce poate fi citit accesând linkul ) Atâta vreme cât ne vom adresa stafiilor pentru a rezolva treburile ţării, nu vom putea fi cu mult mai credibili decât Roberta Anastase numărând voturile spiritelor portocalii bântuind Casa Poporului. Doamnă Pippidi, vă complaceţi într-o convenţie contraproductivă: acea de a vă adresa unei ficţiuni, unei funcţii cu titular virtual, Emil Boc, dând astfel senzaţia că acceptaţi, chiar cauţionaţi, impostura. Ştiţi bine că prim – ministrul Emil Boc nu există. Stiţi bine care este personajul ubicuu ce se ascunde în dosul acestei holograme. Înţeleg că abordarea dv., fiind una instituţională, care încearcă să dea fond formelor înmatriculate, nu poate opera cu substituenţi având cartea de munca la altă adresă decât cea oficial declarată. Totuşi ar trebui să găsiţi o formă de direcţionare…
continuare...

De la România curată la România curăţată

REVISTA PRESEI DE SAMBATA Mă voi referi la două iniţiative de ripostă civică mult popularizate prin presă în ultima vreme: -                          Mişcarea de Rezistenţă (MR) iniţiată de Marius Tucă şi promovată prin intermediu Jurnalului Naţional; -                          Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) gândită printe alţii de Alina Mungiu – Pippidi, care i-a dedicat şi editorialul din România Liberă din 18 noiembrie 2010 intitulat “Stimate domnule prim – ministru”. Deşi sunt preocupat în cel mai înalt grad de întrebarea “ce-aş putea face, cât nu e prea târziu, să ajut şi la a doua eliberare a ţării mele de sub dictatură”, mărturisesc că ideea de a mă afilia vreuneia dintre aceste forme de reacţie enumerate anterior nu mă atrage deloc. De ce? Pentru că mi se par lente, moralizatoare fără a fi mobilizatoare, neimperative, adecvate poate normalităţii şi reflecţiei de tip workshop dar nu şi haosului din vreme de război. MR promitea,…
continuare...

Cărtărescu şi complexele sale de epigon

(Comentariu postat la articolul din EVZ publicat de Mircea Cartarescu  pe 19 nov. 2010 si intitulat "De partea intunecata a fortei", articol ce poate fi citit accesand linkul ) De când s-a împătimit de Băsescu, cel mai ilustru dintre cititorii săi, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a transformat în pistolar cu cuvintele. Dar nu dintre aceia selectivi, acrobaţi şi epici din westernurile americane, chitind musca de pe borul lat al pălăriei rivalului şi apoi castrând-o cu o lovitură măiestrit învârtită de la şold. Nu. Domnul Cărtărescu a devenit şi este astăzi un servil pistolar năimit, identificabil doar prin numărul său de inventar, figurant cu vocaţie în plutoane de execuţie în masă. El nu face altceva decât să pastişeze modelul reducţionisto -  binar folosit de seducătorul său, adică: sau mi-eşti prieten şi atunci eşti bun (“da, Oprea, cu tine vorbesc, te-am reevaluat”), sau mi-eşti duşman şi te-am ciuruit (“da, popor român, ce te…
continuare...

Ziarişti de fond, de formă şi de coloratură

EDITORIALUL DE JOI Mulţi se vor fi mirat şi, probabil, mulţi încă se mai miră de nişte aparente paradoxuri legate de ziarişti. Cum unii pot scrie atât de prost, cum unii pot scrie atât de mincinos, cum unii pot fi atât de făţarnici, cum unii pot fi atât de slugarnici. Explicaţia stă în meseria de bază a acestora, în talentul şi inteligenţa lor, în caracterul şi vulnerabilităţile lor. Există ziariştii de fond, denumire căreia i-am subsumat  talent, forţă, viziune, foarte des credibilitate, uneori, penetrabilitate. Sunt puţini şi nu sunt perfecţi. Atunci când îi citeşti ai impresia că-ţi deschid o fereastră către o perspectivă originală, verosimilă şi incitantă. N-am spus “adevărată”, n-am spus “convenabilă”, n-am spus “profetică”, n-am spus “artistică”. Am un exemplu principal şi patru secundare. Exemplul principal este Popescu. Nu pot uita două articole ale lui care au zdruncinat inerţiala şi autosuficienta noastră clasă politică: despre Ritzi (“O fosilă…
continuare...

Mircea Marian, serviciul şi serviciile

(comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Marian intitulat " Basescu a pierdut politia. Urmeaza serviciile secrete?", care poate fi citit accesand linkul ) În articolul meu intitulat ”Ziarişti de fond, de formă şi de coloratură”, pe care il veţi putea citi doar pe acest blog, domnul Mircea Marian este încadrat la subspecia ”ziarişti de formă”. Practică deci la vedere o meserie de stilou şi  prompter doar pentru a acoperi un grad şi o misiune. Cărui serviciu special aparţine, mi-e greu să spun, deşi am o bănuială. Cert este că aproape toate producţiile sale jurnalistice din ultima vreme se referă la servicii sau sunt documentate de acestea. “Nevolnicul” Emil Constantinescu, “zaharisitul” Gavril Dejeu, sunt două răbufniri resentimentare care ne arată de unde nu se trage MM. Previzibil. Doar nu ne-am fi aşteptat să se tragă din zona profund anticomunistă a societăţii. De asemenea, “niciodată nu credeam că România…
continuare...

Ţară cardiacă, interzis cafea!

Motto: Am iubit o fecioara, Eram print peste un regat. Am iubil o fecioara, M-au incoronat si am abdicat. Am iubit o femeie superba, Toti barbatii m-au pizmuit. Am iubit o femeie superba, I-am scris un poem si am fugit. Am iubit o curvă, M-au înnebunit îmbrăţişările ei. Iubesc o curvă, Nu mai vreau alte femei. De 6 ani de când Preşedintele Băsescu îşi tratează poporul dimineaţa, la prânz şi seara cu cafeaua tare a conflictelor sale perpetue, România a devenit o ţară cardiacă. Nimeni nu mai regăseşte calmul necesar dulcilor reverii vesperale; dispoziţia aventurării în vraja unui preludiu de weekend a dispărut. Trăim pe fugă, gâfâit, impersonal, de mântuială,  între două alarme de luptă lansate de la Cotroceni. Indiferent de tabără, în rândul combatanţilor s-a instalat astenia. Cafeaua prezidenţială, neîndulcită şi pe burta goală, nu mai revigorează ci dă tahicardie. Oamenii ar avea nevoie de puţină linişte, normalitate şi…
continuare...