Andrei Pleşu şi umbrele sale

  (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleşu în Dilema Veche din sub titlul “ Ce nu trebuie să spună un preşedinte”, ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleşu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozităţii lor. Dar în acelaşi timp şi incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de faţă dezvoltă curiozităţi din acest registru. Aplică tuşe gri pe portretul până acum solar al preşedintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar nişte cearcăne afectuos plasate sub doi ochi trişti propuşi compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleşu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deşi tentaţia există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…
continuare...

De ce procedează Andrei Pleşu astfel?

  Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleşu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul şi printr-un interviu în Ev. Z.  Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleşu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârşit în obţinerea de efecte subtile din punctuaţie sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenţie atunci când, în articolul de azi, face următoarea înşiruire după cum urmează şi nu altfel: “„Javră ordinară", „bătrîn marinar hoţ", „cancer", „porc ordinar", „derbedeu", „guzgan", „maimuţă", „linge preşuri", „ţigancă împuţită", „găozar"”. Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariţiei celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificaţii realitatea (importantă pentru orice construcţie obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu acelaşi om, a preşedintelui nostru războinic…
continuare...

Am fost in Infern, l-am ţesălat pe Scaraoţki!

  (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleşu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum,  parte din comentariile ce urmează. Nu ştiu dacă l-au influenţat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de iniţiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliştii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantaţie a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar şi asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleşu dovedeşte instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susţinerii unor adevăruri neconjuncturale în funcţie de care, ştie, va fi evaluat şi glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am ţesălat pe…
continuare...

Alina Mungiu – o lucidă nehotărâtă

  (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul “Sexul stenogramelor şi sensul moţiunii”, ce poate fi citit accesând linkul ) În situaţia deplorabilă şi exponenţial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se aşteaptă de la elite este ieşirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduţe, confortabile şi asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existenţa binelui şi răului de ambele părţi ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puţin rău. Pentru că binele şi răul suportă grade de comparaţie, au intensităţi măsurabile, pot fi puse în balanţă. Formulaţi undeva, încurajator ca diagnostic deci ca şanse de găsire a unui tratament corect, o observaţie remarcabilă în sensul aşteptărilor…
continuare...

Cotidianul ca muza

  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, , sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară, viaţă, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanşat în el arce electrice capabile a electrocuta emoţional  întregi categorii sociale. Procesul său de creaţie începea prin căutarea unui stimul care să-i declanşeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând şi părţi de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
continuare...

Complexe de travestit la V. Tismăneanu

  (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare şi aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-şi facă, de dragul veridicitatăţii, traumatizante operaţii estetice şi imprevizibile tratamente hormonale. Las’ că merge şi-aşa ... crede că dacă se ascunde în ceaţa lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce şi-o doreşte, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îţi trebuie talent şi oarecare conivenţă din partea acestora, condiţii care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorinţă a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstraţiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spaţiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
continuare...