Paralelism şi antiteză

  Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi şi sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri uşor efeminate, cu priviri tâmp – melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii şi paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducţie pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadraţi la categoria “băieţi buni”, în grija cărora ţi-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi şaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea şlefuită pentru a fi şi corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.   I-aţi recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu şi Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…
continuare...

Obedienţa are specii

  13 sep. 2010 Există obedienţi genuini – Boc, obedienţi fundamentalişti – Udrea şi obedienţi septici – BVB (Blaga, Videanu, Berceanu). Genuinii sunt de vocaţie, fundamentaliştii de drum lung, septicii de conjunctură. Când l-a uzurpat pe Petre Roman, Traian Băsescu a eliminat din sistemul osos al partidului doar coloanele vertebrale anchilozate în poziţia de drepţi. Pentru că BVB-iştii i-au făcut plecăciunea până la pământ, dovedind cartilaje de politicieni, au putut rămâne. Mai târziu, mefienţa preşedintelui în caractere,  exacerbată dimineaţă de dimineaţă în faţa oglinzii şi consolidată de romul dublu distilat al puterii, i-a accentuat acestuia înclinaţia spre dresură şi iluzionism în masă. Pentru performanţa de zi cu zi erau suficienţi căţei cu coada zglobie care să răspundă comenzii aport fără altă recompensă decât lins mâna stăpânului după mângâiat. Astfel au apărut Bocii.  Siguri, necostisitori, buni de trimis în misiuni periculoase, uşor de făcut să apară şi să dispară. Pentru spectaculozitate…
continuare...

Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?

  (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise şi atât de strident tendenţioase încât te întrebi dacă omul nu şi-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni fraţii Păunescu decât înfrăţiţii de către preşedinte întru păcate Vântu şi Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. şi Naşul decât cei contra, de la şi Realitatea, nominalizaţi cu iz de delaţiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneştii (vedeţi câtă obiectivitate?) menţionaţi în ultimul paragraf care, compliment retractat, “până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor” decât elitiştii lui Băsescu ce-i cauţionează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale şi sfidarea de a ne impune la conducerea ţării , împotriva tuturor evidenţelor de…
continuare...

Atenţie, vidanjor!

  (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieş din EVZ  18 oct. 2010 intitulat “ Cât costă un prânz gratuit?), ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Dacă n-aş şti cât de cronică este pauperitatea gândirii jurnalistice a dlui. Mihăieş, l-aş suspecta, după articolul de azi, că a început să scrie în chei. Scoateţi, stimaţi cititori, din primul paragraf numele proprii şi păstraţi caracterizarea: “A fost suficient ... să simtă  ... clocotul mulţimii întărâtate pentru ca derbedeul politic din el să revină la limbajul de mardeiaş şi la obrăznicia de mahala. ... a preluat de la Vadim grosolănia fără perdea şi plăcerea cuvântului deşucheat. ... el nu poate gândi politicul decât în termenii confruntării primitive şi ai violenţei maladive. El nu are adversari de idei. El are duşmani ce trebuie zdrobiţi cu talpa de fier a cizmei.” Nu vi se pare că este o descriere aproape fotografică a lui…
continuare...

Puţin respect, domnul Mihăieş se tratează

  (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieş din EVZ, 11 oct. 2010, intitulat “Învăţaţi să spuneţi mulţumesc”, ce poate fi citit accesând linkul . Acest articol nu mai poate fi accesat direct din arhiva EVZ> De ce oare ?) Pentru mine, faptul că domnul Mihăieş scrie de parcă ar fi intrat în sevraj, e un semn bun. Dacă are voinţă se poate recupera. Conştient că dependenţa iraţională de  euforizantul drog BUBA conduce, pe termen scurt, la depresie galopantă, a adoptat terapia prin autosugestie, rostind mantre de exorcizare: “Nu sunt - am spus-o de zeci de ori - un fan pedelist, n-am relaţii şi nu frecventez cercuri ale puterii.” Ii rog pe forumiştii mai impulsivi să nu se pripească în a-l acuza pe autor de minciună gogonată, pornind de la această afirmaţie, evident suprarealistă pentru profilul domniei sale. Forumiştii trebuie să înţeleagă că mantrele nu sunt exprimări ale unor adevăruri ci…
continuare...

Cu domnul Mihăieş la psihiatru

  (Comentariu scris la articolul lui M. Mihăieş din EVZ, 25 oct. 2010, intitulat “ Jurnalism, numele tău e nemernicie”, ce poate fi citit accesând linkul ) (Freud: “tendinţele sau dorinţele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale şi sunt alungate în subconştient, de unde tind să reapară sub o formă travestită”.) Dl. Mihăieş, prin ce şi cum scrie în aşa zisele sale editoriale, ne transmite tot mai des simptome in loc de idei.  De aceea voi apela şi la puţină psihanaliză în completarea  analizei pe text. Temele alese de MM par a avea, în ultima vreme, profunde explicaţii freudiene. Dotat de la natură cu un viguros caracter cameleonic, a încercat cu obstinaţie, mai ales de când unii interesaţi i-au dat iluzia că ar putea fi confundat cu un intelectual subţire, să-şi alunge în subconştient  toate atributele  rele venite la pachet cu caracterul: superficialitatea, oportunismul, geometria variabilă…
continuare...

Mitlauferul Liiceanu

  (Scris pe 2010) Când una dintre temele propuse de dna. Muller este “raportul dintre intelectualitate şi dictatură”, când, spune dânsa, “intelectualii în loc să fie vocea naţiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeş, devenind "tovarăşi de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist”, cum de tocmai dl. Liiceanu este îndreptăţitul de a o intervieva la Ateneu? Nu este asta o cinică ironie? Nu i-o fi fost măcar un pic de ruşine? Ceea ce se întâmplă azi în România reprezintă o tentativă clară de instaurare a unui regim dictatorial. Sigur, nu unul comunist, dar ce importanţă mai are culoarea dictaturii, dacă este roşie sau portocalie, atunci când toate puterile statului sunt om cu om, dosar cu dosar, şantaj cu şantaj, acaparate de un lider şi camarila sa: Parlamentul, Serviciile Secrete, Guvernul, Curtea Constituţională, Televiziunea Naţională – într-o singură mână. În aceste condiţii, apropo de tema doamnei Muller,…
continuare...

Intelectualii alibiurilor

  ( Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ, 29 oct. 2010, intitulat “Un costum gol în fruntea mulţimii”, ce poate fi citit accesând linkul  ) (“Aceştia sunt românii „obiectivi", care aleg întotdeauna să nu se lupte cu răul pentru că binele are şi el defectele lui, dacă stai să le cauţi atent” – Alina Mungiu Pippidi) Ţara e bolnavă în fază terminală. După un cancer iniţiat la Cotroceni, metastazele s-au generalizat: la Interne, la Finanţe, la Apărare, la Învăţământ, la Sănătate, la Dezvoltare, la Parlament, la toate Consiliile Judeţene, oriunde mai e ceva de furat. Anticorpii, câţi au mai rămas (opoziţie politică, sindicate, societate civilă), bâjbâie bezmetic printre ruine, unii mai încercând un rânjet de luptă, ca nişte câini în lanţ încolţiţi de hoţi cu bâte, cei mai mulţi căutând disperaţi un pat de veci cu acces la perfuzii. Buletin medical. Românii mor de-a-n picioarelea, palizi şi…
continuare...

Cărtărescu: între vorbe şi fapte

  (Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  “O nedreptate”, ce poate fi citit accesând linkul ) “Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulţi optzecişti n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere . Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-şi cărţile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori şi cântăreţi ai regimului.” Din acest citat rezultă mesajul subliminal al articolului dlui. Cărtărescu: “n-am făcut mai mult pentru că mi-era frică”. Domnia sa nu spune: “ei au preferat să LUPTE în felul lor specific” ci “ei au preferat sa REZISTE în felul lor specific”. Deci în mentalitatea sa de atunci, ca şi de acum, miza era una personală şi nicidecum una naţională. Asta cred că-i reproşează şi Herta Muller: că nu a ieşit la luptă, că…
continuare...

Inadaptatul (?) Liiceanu

  Scris pe data de De când lumea, curvele de vocaţie s-au bucurat de mai multă înţelegere decât cele de conjunctură. Reversul armonizator este insă că, pentru rafinaţi, delicatese au fost mereu considerate ultimele. Nu l-aş suspecta  pe dl. Băsescu de prea mult rafinament dar, performanţa sa de a strange într-un buchet spectaculos câţiva intelectuali “delicatese” şi de a le induce acestora, prin abile pase iluzionistice, elanul de a se metamorfoza liber consimţit din buchet artistic în pămătuf domestic pentru toaletarea părţilor sale intime, mai ales pe vremuri de deranjamente stomacale, merită semnalată. Alături de Patapievici şi Cărtărescu, în buchetul pămătuf s-a evidenţiat prin efectele sale dulceag - dezodorizante şi Gabriel Liiceanu, în scene antologice precum aceea a acceptării cu un zâmbet oleaginos a înaltei autocritici prezidenţiale cum că şcoala românească produce tâmpiţi. Când un “filozof”, un “gânditor”, “nu înţelege să-şi cauterizeze simţul etic” (ci şi-l extirpează, de-a dreptul, pentru…
continuare...