Forumurile – o formă de terapie a străzii

Revista Presei de sambata Peste un anumit nivel de realizare, oamenilor nu le mai place să fie confundaţi cu strada. În general strada înseamnă pentru ei procentul ăla mare, uniformizant, al celor pe care nu-i remarcă nimeni ca personalităţi. Mulţi cred că ieşirea din anonimatul străzii înseamnă decuplarea de problemele acesteia, aderarea la noi proiecte de realitate, unele extrem de exclusiviste şi chiar imorale, cu sisteme de valori şi unităţi de măsură create special. (more…)
continuare...

Mircea Cărtărescu şi sentimentul patriotic

(Acest comentariu a fost postat la editorialul lui Mircea Cartarescu din EVZ din 03 dec. 2010, intitulat " Despre ura noastra de sine", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Incredibil cum poate Mircea Cărtărescu  să-şi rateze mesajele şi să-şi compromită credibilitatea pe ultima sută de metri a articolelor sale. Aş fi fost de acord cu aproape tot ce-a scris în editorialul de azi, dacă ar fi lipsit ultimul paragraf. Care, precum o criză de isterie izbucnită din senin, ne-a luminat crispându-ne (dacă mai era nevoie) că nu avem de-a face cu un scriitor ci cu un propagandist, că nu ascultăm un povestitor obiectiv ci un pacient cu nervii corzi de ghitară bas. (more…)
continuare...

Polemici, episodul II (în loc de editorialul de joi)

Comentariul meu “Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)”, publicat sâmbăta trecută pe acest blog, a fost postat şi în forumul editorialului lui Andrei Pleşu din Dilema Veche intitulat “Politică de cadre”. Am fost surprins să constat că am iscat o polemică aprinsă, din care am prezentat episodul Radu Botta în postarea “Forumurile ca platformă de socializare”. Ulterior acestui episod a mai apărut un combatant, domnul GOE, foarte supărat că l-am atacat pe idolul său Sever Voinescu şi vituperant la adresa lui Şerban Foarţă. Deşi era clar că, după cum scrie şi cu astfel de gusturi, domnul Goe evoluează în liga a II-a, i-am dat totuşi un răspuns la care domnia sa, inevitabil, mi-a răspuns. (more…)
continuare...

Să nu confundăm spiritul de luptă cu ura

(Comentariu postat la articolul publicat de Andre Plesu in Adevarul din 01 dec. 2010 sub titlul " Ura ca mod de viata". Acest articol poate fi citit accesand linkul ) “Răutatea” arătată de Nadal înaintea şi în timpul partidelor decisive o fi ură? Ritualul Haka făcut de All Blacks în deschiderea fiecărui meci o fi ură? Cărarea de pumni adversarului într-o gală de box  o fi ură? Apăsarea pe trăgaci a războinicului, în timpul asaltului, o fi ură? Trebuie să acceptăm că există oameni, mulţi puţini în funcţie de vremuri şi cromozomi, care-şi trăiesc viaţa ca pe o permanentă luptă. Pentru că aşa aleg ei sau obligaţi. Cum au fost unii dintre noi, neîmpăcaţii,  pe vremea comunismului, cum sunt părinţii de copii handicapaţi sau canceroşii ce nu acceptă să se resemneze cu o sentinţă dată la beţie de destin. Cum sunt marii performeri din arenele talentului. Domnul Pleşu, sedus de…
continuare...

Forumurile ca platformă de socializare

Trăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităţilor noastre curente (învăţatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înşine nepermis de mult pentru sănătatea funcţiei noastre sociale. Chiar şi vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucişează sterp, emise cu univocă şi frenetică disperare, fără confirmare de recepţie şi fără răspuns. Sunt insă situaţii când din deşertul destinaţiilor mesajelor noastre vane se întrupează interlocutorul.  Atunci parcă îţi ieşi din pielea izolării tale ermetice şi, pe durata unei conversaţii, guşti din nou  bucuria exteriorului populat. Mi se întâmplă asta ori de câte ori primesc răspunsuri care mă incită la răspuns. În Revista Presei de sâmbătă am comentat, cu o nostalgie amară pe alocuri, evoluţia unei publicaţii postrevoluţionare de care am fost extrem de ataşat mulţi ani. Articolul meu, intitulat “ Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)” a fost postat şi…
continuare...

Un lider pentru un partid malformat

(Acest comentariu a fost postat la articolul din EVZ al Ioanei Lupea, intitulat “ Cine-l va înlocui pe Boc la şefia PDL?”, articol ce poate fi citit accesând linkul ) Istoria ne învaţă că partidele care au născut dictatori au dispărut odată cu aceştia. E de aşteptat să fie şi soarta PDL, după ce bateriile lui Traian Băsescu se vor fi descărcat complet. Până atunci însă TB este încă la butoane, jucăuş, aşa că nu ar fi realist să ne inchipuim că se va ţine sau va putea fi ţinut departe de decizia privind alegerea noului şef al PDL. Deşi nu pare a fi evident tuturor, miza acestor alegeri este una crucială pentru TB. Cei care cred în povestioarele sale cu o retragere completă din viaţa politică după terminarea celui de-al doilea mandat, ar trebui întărcaţi. La câţi duşmani şi-a făcut, la câte amprente a lăsat pe clanţele gri ale…
continuare...

Războiul UDMR – cu copiii în prima linie

Intr-un articol scris săptămâna trecută (pe care îl puteti citi integral pe acest blog) şi intitulat “Gulaş picant cu mămăligă românească” subliniam, apropo de luptele pe marginea Legii Educaţiei: “S-a întâlnit perfidia cu lăcomia. Pe de o parte aroganţa graseiată şi zâmbetele subţiri ale UDMR-iştilor, pe de alta disponibilitatea pentru orice potlogărie şi privirile hulpave ale PDL-iştilor”. Iar, mai departe, sugeram: “Opoziţia, dacă nu vrea să se livreze pe post de gaj în acest ruşinos troc, are obligaţia de a face un gest net de delimitare. Care gest, după părerea mea, ar trebui să fie anunţul ferm al deciziei de eliminare imediată a UDMR din orice proiect de alianţă sau parteneriat politic pentru următoarea “stagiune”, post – PDL”. Cu un tupeu fără margini, cei care se reped să-mi preia ideea sunt UDMR-iştii care, prin vocea lui Marko Bela, atacă primii opoziţia: “nu mai colaborăm fără Legea Educaţiei!”. Şi continuă, cu…
continuare...

Multumesc Serban Foarta!

Sunt gesturi care recladesc speranta. Nu am aflat de exemplara  fronda pentru normalitate a lui Serban Foarta decat azi, in urma unei reactii la comentariul meu despre pactizarea Dilemei Vechi cu diavolul intruchipat vremelnic de Sever Voinescu. Actorii luminati ai acestei conivente cu o putere satanizata ar trebui sa se dezbare de infamantul calificativ "intelectualii lui Basescu" luand urgent pilda de la acest OM, desprins dintre ei, care nu le da doar o lectie de demnitate pe gratis dar le ofera si o solutie de salvare morala. Plesu, Liiceanu, Patapievici, Cartarescu, iesiti pentru o clipa din lumea voastra mica si dovediti doar atat, ca va pare rau ca ati aplaudat. Extrageti-va, cat mai e timp, din complicitatea cu Scaraotschi. Deveniti demni, credibili si ai poporului, nu ai slabiciunilor voastre omenesti. Multumesc Serban Foarta! 
continuare...

Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)

REVISTA PRESEI DE SAMBATA Nu pot să renunţ a frunzări Dilema Veche doar pentru că a devenit cea mai cenzurată publicaţie din România. Mă cheamă înspre numele ei nostalgii aproape voluptuoase, de pe vremea apariţiei dilematicilor. Erau timpuri vii, în care tot ce mortificase comunismul în noi renăştea. O dimineaţă pe săptămână mă trezeam cu fiorul iminenţei unui randez-vous mult aşteptat, peste rangul şi meritele mele. Godot sosea punctual, mă însoţea în intimitatea fotoliului de lectură şi, pentru o zi, deveneam partenerul său morganatic. Ne lega, pe vremea aceea, o nelinişte fecundă, lupta disproporţionată cu puterea.  Aveam nu doar dreptatea de partea noastră dar şi sentimentul nobleţei unui sacrificiu prelungit până la sperata regăsire a demnităţii ca popor. N-a fost să fie! Dilema Veche de azi este o publicaţie împăcată. Şi cu adaosul ei onomastic şi cu puterea. Nu doar că şi-a pierdut orice elan combativ dar a devenit un…
continuare...

Confuziile domnului Cărtărescu

(Comentariu postat la articolul lui M. Cartarescu, publicat in EVZ din 26 nov. 2010 si intitulat "Domnul cu ". Acest articol poate fi citit accesand linkul ) Cu vreo 2 luni în urmă, într-un editorial scris sub imperiul iritării generate de declaraţiile doamnei Herta Muller, domnul Cărtărescu ne surprindea cu naturalizarea lui Vaclav Havel în Polonia. Eroarea, semnalată şi speculată imediat de forumişti necondescendenţi, a fost la scurt timp eliminată de administratorii forumului, fără însă vreo explicaţie sau scuză din partea autorului. Apoi s-a întâmplat o reacţie pe deplin caracterizantă a fanilor săi, aceiaşi cu fanii preşedintelui (după vorbă, după faptă): ca şi în cazul “pixelului albastru”, când indubitabila palmă încasată de un copil a fost cu seninătate expediată la capitolul trucaje, a apărut şi în acest caz, al “polonezului” Havel, aria postacilor înălbitori, interpretată pe mai multe voci, negând evidenţa şi acuzându-i pe acuzatori de malversaţiune. La momentul respectiv…
continuare...