Ce să nu facă viitorul ginere

(Comentariu la articolul lui M. Cartarescu publicat pe data de 05 nov. 2010 in EVZ sub titlul " Mica dictatura din PNL", care poate fi citit accesand linkul ) Motto: Să n-o bată, să n-o-njure, Să nu bea şi să nu fure. Iar ibovnică de-şi ia, Să n-o afle nimenea! Pentru Mircea Cărtărescu poporul român nu există decât ca un personaj colectiv amorf, fără chip, fără trăiri, fără nevoi. Se referă la el rar, cu răceală statistică,  aşa cum s-ar încrunta la o specie de buruieni ce abuzează nepermis de cernoziomul patriei, îngrăşat şi de valoroasele sale producţii copro, cum ar fi editorialul de azi. Nu aceeaşi atitudine ca faţă de figurantul popor român o are Cărtărescu atunci când vine vorba de relieful patriei. După cât de zglobiu bate câmpii în această ultimă subproducţie, e clar că nu doar a căutat etnobotanice dar le-a găsit şi chiar degustat. Cu o…
continuare...

Andrei Pleşu – cenzor de curte noua

  (Publicat la data de 27 octombrie 2010) “Dilema veche”, sub autocratica păstorire a ayatolahului Pleşu, a introdus în ultima vreme o cenzură paranoică, de-a dreptul fundamentalistă, asupra mesajelor forumiştilor. Sectarismul cu pretenţii elitiste practicat aici îşi atinge apogeul derizoriului atunci când un gângav administrator al forumului iese să răspundă nemulţumiţilor, într-o gramatică reinventată, cum că textele lor nu au valoare ideatică şi literară şi, de aceea, sunt rejectate. Să mori de râs pe mâna cui au ajuns judecăţile de valoare şi de etică. Această revistă, pe vremuri onorabilă, a ajuns azi tribună, paravan şi înălbitor pentru infractori dovediţi precum Sever Voinescu, de care nu ai voie să te atingi nici măcar cu o ironie, pentru că se află sub înalta protecţie a falangei cotrocenisto – intelectualistă girată de PLPC (Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu).
continuare...

Apel către livrele

  (Comentariu postat la articolul publicat în EVZ din 19 august 2010 de  Vlad Stoicescu şi intitulat “ Asasinul de la Cotroceni”. Puteţi citi articolul accesând linkul ) Motto Ard ofrandă pruncii ţării. Noi, ca telespectatorii. Preşedintele ce face? Preşedintele se tace! Au trecut trei zile şi patru morţi iar preşedintele nostru jucător tace. Probabil că este în concediu şi nu poate fi deranjat. Sau trebuie să promulge nişte legi importante şi nu are timp de bagatele. Ca la inundaţii. Ar fi putut să vorbească un minut, din buncărul lui securizat dacă în lume îi e frică să mai iasă. Să-şi exprime atât: compasiunea. Să ne mai arate o lacrimă, din ochiul “albastru ca un bob de piper”, ca pe vremea când îl plângea pe Stolo. Să ne dea o speranţă că încă îi mai pasă, că ceea ce se spune despre el, cum că ar fi început să urască…
continuare...

Înalta tensiune a stării de avarie

  (Comentariu postat la articolul publicat de M. Cărtărescu în EVZ din 20 aug. 2010 sub titlul “Uciderea pruncilor”, articol ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Mircea Cărtărescu este genul de scriitor care scrie bine atunci când cineva sau ceva îl scoate din echilibrul călduţ al rutinei supravieţuirii convenabile. Suferinţa îi alimentează acumularea secată de la ultima deversare, revolta îi deschide vanele. Este brusc decuplat de la meschinele baterii de 1,5V cu care funcţionează în regim normal de robot social, pentru a fi branşat la înalta tensiune a stării de avarie, adică a graţiei artistice în cazul său. Editorialul de azi o demonstrează. Am sperat să fie aşa de fiecare dată când, indignat de însăilările sale subliterare şi partizan - oportuniste din această margine de pagină, l-am comentat vehement – critic. Acum îl laud. Cu aceeaşi bună credinţă cu care l-am criticat. Această mărturie a sa reuşeşte, pe…
continuare...

Iconograful Cărtărescu

  Scris pe 06 aug. 2010 Nivelul unei inteligenţe este dat şi de capacitatea ei de a nu se lăsa manipulată. Mircea Cărtărescu reproduce identic cronica homericei lupte a preşedintelui Băsescu cu hidra tricefală Vântu, Voiculescu, Patriciu, evident în varianta propusă de propaganda portocalie. O fi asta o formă de gândire proprie?  O fi un fund de sac? O fi un dumicat înghiţit pe nemestecate de prea multă foame de legendă? Autorul are totuşi o contribuţie originală în acest panegiric elegiac: rolul de Little Boy al bileţelului lui Tăriceanu lansat de Enola Gay Udrea. Acest bileţel i-ar fi creat preşedintelui o dilemă morală, declanşând intransigenţa acestuia, cu orice risc politic,  faţă de mafie şi mafioţi. Explicaţia ar putea fi înghiţită, la limită, cu o tăcere condescendentă, într-un forum dedicat iconografiei selectiv - ditirambice a epocii Băsescu. Drastic selectivă însă, deoarece ar presupune ignorarea unor contraexemple, celebre prin gravitate şi lipsă…
continuare...

Andrei Pleşu şi umbrele sale

  (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleşu în Dilema Veche din sub titlul “ Ce nu trebuie să spună un preşedinte”, ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleşu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozităţii lor. Dar în acelaşi timp şi incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de faţă dezvoltă curiozităţi din acest registru. Aplică tuşe gri pe portretul până acum solar al preşedintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar nişte cearcăne afectuos plasate sub doi ochi trişti propuşi compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleşu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deşi tentaţia există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…
continuare...

De ce procedează Andrei Pleşu astfel?

  Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleşu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul şi printr-un interviu în Ev. Z.  Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleşu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârşit în obţinerea de efecte subtile din punctuaţie sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenţie atunci când, în articolul de azi, face următoarea înşiruire după cum urmează şi nu altfel: “„Javră ordinară", „bătrîn marinar hoţ", „cancer", „porc ordinar", „derbedeu", „guzgan", „maimuţă", „linge preşuri", „ţigancă împuţită", „găozar"”. Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariţiei celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificaţii realitatea (importantă pentru orice construcţie obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu acelaşi om, a preşedintelui nostru războinic…
continuare...

Am fost in Infern, l-am ţesălat pe Scaraoţki!

  (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleşu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum,  parte din comentariile ce urmează. Nu ştiu dacă l-au influenţat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de iniţiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliştii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantaţie a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar şi asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleşu dovedeşte instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susţinerii unor adevăruri neconjuncturale în funcţie de care, ştie, va fi evaluat şi glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am ţesălat pe…
continuare...

Alina Mungiu – o lucidă nehotărâtă

  (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul “Sexul stenogramelor şi sensul moţiunii”, ce poate fi citit accesând linkul ) În situaţia deplorabilă şi exponenţial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se aşteaptă de la elite este ieşirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduţe, confortabile şi asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existenţa binelui şi răului de ambele părţi ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puţin rău. Pentru că binele şi răul suportă grade de comparaţie, au intensităţi măsurabile, pot fi puse în balanţă. Formulaţi undeva, încurajator ca diagnostic deci ca şanse de găsire a unui tratament corect, o observaţie remarcabilă în sensul aşteptărilor…
continuare...

Cotidianul ca muza

  (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Naţional, , sub titlul “ Scrisoare către urmaşii mei”, ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viaţa sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, ţară, viaţă, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanşat în el arce electrice capabile a electrocuta emoţional  întregi categorii sociale. Procesul său de creaţie începea prin căutarea unui stimul care să-i declanşeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând şi părţi de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
continuare...