De la România curată la România curăţată

REVISTA PRESEI DE SAMBATA Mă voi referi la două iniţiative de ripostă civică mult popularizate prin presă în ultima vreme: -                          Mişcarea de Rezistenţă (MR) iniţiată de Marius Tucă şi promovată prin intermediu Jurnalului Naţional; -                          Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) gândită printe alţii de Alina Mungiu – Pippidi, care i-a dedicat şi editorialul din România Liberă din 18 noiembrie 2010 intitulat “Stimate domnule prim – ministru”. Deşi sunt preocupat în cel mai înalt grad de întrebarea “ce-aş putea face, cât nu e prea târziu, să ajut şi la a doua eliberare a ţării mele de sub dictatură”, mărturisesc că ideea de a mă afilia vreuneia dintre aceste forme de reacţie enumerate anterior nu mă atrage deloc. De ce? Pentru că mi se par lente, moralizatoare fără a fi mobilizatoare, neimperative, adecvate poate normalităţii şi reflecţiei de tip workshop dar nu şi haosului din vreme de război. MR promitea,…
continuare...

Cărtărescu şi complexele sale de epigon

(Comentariu postat la articolul din EVZ publicat de Mircea Cartarescu  pe 19 nov. 2010 si intitulat "De partea intunecata a fortei", articol ce poate fi citit accesand linkul ) De când s-a împătimit de Băsescu, cel mai ilustru dintre cititorii săi, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a transformat în pistolar cu cuvintele. Dar nu dintre aceia selectivi, acrobaţi şi epici din westernurile americane, chitind musca de pe borul lat al pălăriei rivalului şi apoi castrând-o cu o lovitură măiestrit învârtită de la şold. Nu. Domnul Cărtărescu a devenit şi este astăzi un servil pistolar năimit, identificabil doar prin numărul său de inventar, figurant cu vocaţie în plutoane de execuţie în masă. El nu face altceva decât să pastişeze modelul reducţionisto -  binar folosit de seducătorul său, adică: sau mi-eşti prieten şi atunci eşti bun (“da, Oprea, cu tine vorbesc, te-am reevaluat”), sau mi-eşti duşman şi te-am ciuruit (“da, popor român, ce te…
continuare...

Ziarişti de fond, de formă şi de coloratură

EDITORIALUL DE JOI Mulţi se vor fi mirat şi, probabil, mulţi încă se mai miră de nişte aparente paradoxuri legate de ziarişti. Cum unii pot scrie atât de prost, cum unii pot scrie atât de mincinos, cum unii pot fi atât de făţarnici, cum unii pot fi atât de slugarnici. Explicaţia stă în meseria de bază a acestora, în talentul şi inteligenţa lor, în caracterul şi vulnerabilităţile lor. Există ziariştii de fond, denumire căreia i-am subsumat  talent, forţă, viziune, foarte des credibilitate, uneori, penetrabilitate. Sunt puţini şi nu sunt perfecţi. Atunci când îi citeşti ai impresia că-ţi deschid o fereastră către o perspectivă originală, verosimilă şi incitantă. N-am spus “adevărată”, n-am spus “convenabilă”, n-am spus “profetică”, n-am spus “artistică”. Am un exemplu principal şi patru secundare. Exemplul principal este Popescu. Nu pot uita două articole ale lui care au zdruncinat inerţiala şi autosuficienta noastră clasă politică: despre Ritzi (“O fosilă…
continuare...

Mircea Marian, serviciul şi serviciile

(comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Marian intitulat " Basescu a pierdut politia. Urmeaza serviciile secrete?", care poate fi citit accesand linkul ) În articolul meu intitulat ”Ziarişti de fond, de formă şi de coloratură”, pe care il veţi putea citi doar pe acest blog, domnul Mircea Marian este încadrat la subspecia ”ziarişti de formă”. Practică deci la vedere o meserie de stilou şi  prompter doar pentru a acoperi un grad şi o misiune. Cărui serviciu special aparţine, mi-e greu să spun, deşi am o bănuială. Cert este că aproape toate producţiile sale jurnalistice din ultima vreme se referă la servicii sau sunt documentate de acestea. “Nevolnicul” Emil Constantinescu, “zaharisitul” Gavril Dejeu, sunt două răbufniri resentimentare care ne arată de unde nu se trage MM. Previzibil. Doar nu ne-am fi aşteptat să se tragă din zona profund anticomunistă a societăţii. De asemenea, “niciodată nu credeam că România…
continuare...

Ţară cardiacă, interzis cafea!

Motto: Am iubit o fecioara, Eram print peste un regat. Am iubil o fecioara, M-au incoronat si am abdicat. Am iubit o femeie superba, Toti barbatii m-au pizmuit. Am iubit o femeie superba, I-am scris un poem si am fugit. Am iubit o curvă, M-au înnebunit îmbrăţişările ei. Iubesc o curvă, Nu mai vreau alte femei. De 6 ani de când Preşedintele Băsescu îşi tratează poporul dimineaţa, la prânz şi seara cu cafeaua tare a conflictelor sale perpetue, România a devenit o ţară cardiacă. Nimeni nu mai regăseşte calmul necesar dulcilor reverii vesperale; dispoziţia aventurării în vraja unui preludiu de weekend a dispărut. Trăim pe fugă, gâfâit, impersonal, de mântuială,  între două alarme de luptă lansate de la Cotroceni. Indiferent de tabără, în rândul combatanţilor s-a instalat astenia. Cafeaua prezidenţială, neîndulcită şi pe burta goală, nu mai revigorează ci dă tahicardie. Oamenii ar avea nevoie de puţină linişte, normalitate şi…
continuare...

Managementul schimbării unei puteri nereprezentative

CROCHIUL DE MARŢI Recomand vizitatorilor acestui blog două cărţi revoluţionare, legate prin autor, Marcus Buckingham şi prin Organizaţia Gallup sub egida căreia au apărut. “Manager contra curentului. Ce fac marii manageri altfel decât ceilalţi”. Cartea se bazează pe interviuri aprofundate, iniţiate de Gallup Organisation cu mai mult de 80 000 de manageri din peste 400 de companii – cel mai extins studiu de gen realizat vreodată. “Descoperă-ţi punctele forte cu Testul Clifton”. Un program revoluţionar rezultat în urma cercetării interviurilor realizate de Gallup cu peste două milioane de persoane. Ambele cărţi au fost publicate în România, la Editura Alfa, în 2005. Se pleacă de la realitatea incontestabilă că orice fiinţă, organizaţie, produs, structură are, în raport cu mediul in care se manifestă, puncte slabe şi puncte tari. Faţă de acest adevăr axiomatic, s-au dezvoltat două curente de gândire privind soluţii de progres în managementul actual. Curentul tradiţionalist insistă pe reducerea…
continuare...

Ete d-aia, să-ntrebe proştii!

Mircea Mihăieş este azi confuz.  I-a trecut o pietricică prin jambieră şi i s-a aşezat exact pe bătătura cauzată de pasul de defilare. El găzduieşte două tipuri de bătături în cizmele sale lucioase de Sturmbannführer: cele mai multe de la călcatul în picioare a adversarilor politici şi una de la onorul la preşedinte. Ei, tocmai în asta şi-a găsit să se proptească acum al dracului şist. “Nu înţeleg însă de ce şi actuala putere perpetuează ura. Dacă un asistent universitar e plasat în noua grilă de salarizare la nivelul unui răcan, iar profesorul universitar se menţine, gâfâind, la vârful treimii de jos, la ce să te mai aştepţi?” Observaţi? Alertă kaki de încălcare a zonei de maximă protecţie, interesul propriu! Trebuie să vă reamintesc că, oricât de incredibil ar părea, dl. Mihăieş este profesor universitar. Şi, ca şi în cazul dlui. Cărtărescu, atunci când reforma bravului guvern Boc a căzut…
continuare...

Aşteptându-l pe … Mihăieş

Samuel Beckett ne propune aşteptarea lui Godot. Este o aşteptare generoasă, pentru că Godot reprezintă iluzie, speranţă, schimbare, o posibilitate mereu deschisă de “a mi se întâmpla şi mie ceva bun” , atâta vreme cât Godot nu apare. În contrast, EVZ în coproducţie cu ICR şi Universal Studios Cotroceni, ne propune aşteptarea, în fiecare luni, a lui Mircea Mihăieş. Aşteptare chinuitoare, pentru că Mihăieş reprezintă kitsch, mânie şi ură, pentru că nu te poţi aştepta niciodată la ceva bun de la el şi pentru că, inevitabil, apare. Eu aştept editorialul de luni al lui Mihăieş ca pe inundaţia hebdomadară a vecinului de deasupra. Ca pe o jalnică fatalitate de la care nu poţi întoarce privirea dacă nu vrei ca igrasia şi mucegaiul să te năpădească. Mă mai consolez cu citate din clasici, dar asta ţine până mâine când, Mihăieş – bomba cu biogas (aşa am apucat să-l alint), va lovi…
continuare...

Concursul 2 – Saptamana 14 – 21 Noiembrie

Tema concursului: Înălbitul şi înălbitorul Indicaţi o persoană publică, “înălbitul” (politician, om de afaceri, vedetă de orice fel etc.) care a comis o faptă reprobabilă, fapta care i-a pătat imaginea şi ”înălbitorul” (partid, om politic, organ de presă, ziarist, justiţie etc.) care a încercat şi a reuşit, total sau parţial, să-i cureţe imaginea de consecinţele acestei fapte. Răspunsul va conţine minimum următoarele elemente: - Numele “înălbitului”; - Fapta reprobabilă; - Numele” înălbitorului”; - Tehnica de înălbire utilizată. Succes! Şi nu uitaţi nota de umor! E duminică, ne jucăm, vrem să ne distrăm!
continuare...

Materia primă şi plus-minusurile ei

REVISTA PRESEI DE SAMBATA 8 – 13 noiembrie 2010 Foarte rar şi doar din motive punctuale, citesc alte ziare decât următoarele (în ordine alfabetică):  Adevărul (A), Cotidianul (C), Evenimentul Zilei (EVZ), Gândul (G), Jurnalul Naţional (JN), România Liberă (RL) şi Dilema Veche (DV). Preferatul meu pentru conţinut, dar mai ales pentru editoriale, este Gândul. Găsesc aici şi corozivitatea băilor de acid ale lui CTP, şi umorul suprarealist, mereu proaspăt, al Leliei Munteanu, şi analizele pline de materie activă ale lui Florin Negruţiu. Există însă şi ceva care mă agasează la acest ziar, altfel bine decupat în peisajul cu multe locuri comune al presei de la noi: forumurile. Nu pot pricepe cum administratorii G se încăpăţânează a păstra o ordine a postărilor cu prima postare mereu în deschiderea forumului, când, din o mie de motive,  ar trebui să adopte metoda ultimul postat primul publicat. Le-am scris, le-am explicat, n-au înţeles, nu…
continuare...