Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Astăzi musafirul meu pe blog este Piticul Prono.

Comentariile lui sunt elaborate, vii şi uneori propun unghiuri surprinzătoare care te incită la acceptarea unei noi perspective dar şi la replică.

Va supun atenţiei ultimul său text postat pe acest blog, prin care încearcă un răspuns substantial  unui critic al meu de pe forumuri, de tip “ultras de stadion”, Contele de Saint Tropez.

Nu-mi pun speranţe că CST va suferi vreo transformare în bine citind această scrisoare ce-i este adresată deoarece, categoria căreia îi aparţine şi pe care am caracterizat-o mai demult intr-un text intitulat “Despre criticii mei”, nu se lasă nici socializată, nici civilizată de texte si argumente de calitate. Ea este doar mânată de sensul unic al patimii consecvente spre huiduieli din ce în ce mai la periferia regnului.

Aşadar să urăm bun venit Piticului Prono şi să-i comentăm, dacă suntem îmboldiţi, eseul, pentru că, aşa cum a mărturisit într-o intervenţie anterioară, voturile şi mesajele noastre îi demonstrează că ”nu latră la lună”.

 

Raspuns pentru Contele de Saint Tropez

 

Artista, Dolarii si Politicienii

Autor: Piticul Prono

Aparenta obsesie a CSG asupra lui Plesu, Liiceanu, Cartarascu pe de o parte, Patriciu pe de alta parte si mitologia politica actuala poate fi interpretata ca mondenitate snoaba. Daca insa incercam sa dam persoanele la o parte si sa ajungem un pic la tipologiile/segmentele pe care la reprezinta, apare o alta perspectiva. Relatia intelectualilor cu lumea de afaceri si cu puterea politica. Si cu societatea in general.

Intelectualii definesc valorile unei natiuni. Introspectia doar pare sa ii departeze de lumea reala. Introspectia insa este necesara pentru sinteza. Rezultatul poate fi desigur si o elucubratie, dar introspectia este necesara chimiei subtile si creatoare. Nu sunt adeptul artei angajate, al realismului socialist. Insa realitatea slefuieste si sensibilitatile cele mai intime. Un artist sau scriitor bun transpune experienta sa, care necesarmente e legata si de un grup de oameni. Un scriitor sau artist te proiecteaza in alta lume. Stie pe ce pedale sa apese ca sa te influenteze. Un politician bun creaza viziuni. In afara de tesatura obiectiva a programului politic, trebuie enorm de mult talent in transmiterea lui. In cazul presedintelui, forma precumpaneste fondului: este un comunicator extraordinar, alege perfect momentul si tema, eludand aporape de fiecare data putinatatea sau inconsistenta continutului. Intelectualii furnizeaza instrumente de influenta. El delimiteaza zona imi place / nu imi place a societatii, ceea ce creaza avantaje politice. In lumea antica, copiii nobilimii invatau istorie si literatura. Apoi venea retorica si apoi demnitatile publice. Era un parcurs inevitabil si asa a si ramas. Nu s-a schimbat nimic, regulile au devenit un pic mai complicate.

In al doilea rand, artisti si scriitorii au popularitate. Prin insasi natura lor sunt cunoscuti de oameni care ii apreciaza. Cand il iubesti mult pe Andrei Plescu, vei fi luat in considerare foarte serios tot ce zice el. Are autoritate si prestanta. Prin insasi prestatia sa, este foarte vizibil publicului. Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au in mod natural air time. Si au air time pentru discutii, nu pentru dans. A monopoliza acest airtime “cultural” cu personalitatile potrivite devine critic. Asta a fost descoperit de comunisti. Cu cat vezi mai mult Liiceanu, ca atat Liiceanu e mai important. Iar cei din anturajul lui devin si ei mai importanti. Bref, intelectualul este o masinuta de voturi.

Oamenii politici se confrunta deci cu un mare hiatus: pe de o parte, rolul lor real este de mediatori ai intereselor celor mai diferite categorii ale societatii: angajati, unguri, homosexuali, artisti, sinistrati, diabetici, ce-o fi la momentul ala. Sunt destinati negocierii si compromisului. Dar o buna parte din decizii sunt fie secrete prin natura lor, fi au o argumentatie care depaseste nivelul maselor largi. Desi sunt oameni ai compromisului, obligatoriu trebuie sa avem incredere aproape orbeste in ei, in foarte multe domenii. Votul are si o componenta reptiliana, de incredere glandulara, in ochii, sprincenele, reflexele vocii omului din fata ecranului. In aceasta chimie apare sponsorizarea morala din partea diferitilor campioni ai comunitatii: artisti, sportivi, eroi, prelati, vedete. Revin, in galeria figurilor publice indragite si respectate, intelectualul e un calibru greu. Ne indignam degeaba de “Garantat Vanghelie” sau “Garantat Basescu”. Ar trebui sa ne intrebam ce inseamna “Garantat Plesu” sau “Garantat Liiceanu”, caci avem oameni politici recomandati de ei.

Aici intervine cealalta tema a CSG: moralitatea moralistului. Oare ei, influentatorii, sunt demni de increderea noastra? Sunt oameni leali sau predispusi compromisului? Care este “minima moralia” lui Andrei Plesu? In definitiv a fost ministru de externe si conslier al presedintelui. Luarile de pozitie care dovedesc principialitate si consecvanta in apararea unui prieten sau a unui ideal se resfrang indirect si asupra vietii publice. Are resursele intelectuale sa deceleze realitatea, in numele nostru, sau este sastisit si doar reproduce in termeni bombastici “politically corectness”-ul, ceea ce insemana de fapt un prostitutie intelectual. Ca sa nu repet faptul ca Dl Plesu se stropseste la postaci, dar e “Dinu draga” cu marele magnat. Iar festinurile culturale de pe posturile publice nu rasfata doar o minoritate cultivata ci si ego-urile si portofelele intelectualilor, deci obiectivitatea e o floare rara.

In lupta pasnica pentru mai bine a natiunii noastre, trebuie sa fim constienti de multitudinea campurilor de lupta si de sofisticarea fiecarui gen de competitie. Artistii si sportivii sunt cei mai cunoscuti cetateni globali, Romania e cunoscuta penrtu Nadia Comaneci, Nastase si Hagi. Ambasadori informali sunt Armand Assante si Jean Calude Van Damme. In luarea deciziilor imediate, este complet nerelevant. Dar diplomatia este intotdeauna pe termen lung. Iar cei care sunt influentati de Nadia si jean Calude inplicit ii influenteaza pe cei care iau decizii. Pentru cei care au descoperit ca iarna nu-i ca vara, normal, asta nu conteaza. Dar planurile se fac pe termen lung. Cand Stalin a fost informat despre pozitia Bisericii Catolice, a intrebat cate divizii are Papa. 30 de ani mai tarziu, Papa semna sfarsitul epopeilor marxiste in America Latina si caderea zidului Berlinului. Puterea este o chestiune de influenta in egala masura ca si de forta.

Revenind la intelectualii nostrii din discutie, conexiunea lor cu cititorii se dilueaza. Oamenii nu mi se mai par pregatiti sa accepte orice asertiune doar pentru “brandul” Plesu sau Liiceanu. Legitimitatea publica se regaseste in mijlocul oamenilor. Obsesia pentru prostie a lui Plesu vadeste epuizare si nu forta intelctuala sau creativa. Romania se schimba, dar granzii culturii raman blocati in mod suspect in anii ’90 cu Piata Universitatii. Problemele sunt cu totul altele, dar intelectualii au tot aceleasi raspunsuri. Asta nu poate sa inspire si sa stimuleze. Misiunea politica a lui Traian Basescu, distrugerea ideii de partid unic este finalizata. Si-a incheiat-o cu succes, dar nu stie ce sa puna in loc, si tatoneaza resepctabilitatea unei oligarhii “de dreapta”. Iar ortodox-liberalii se stropsesc la noul middle class care cu timiditate isi face aparitia in zona publica si care primeste bolovani si de la “dreapta” si de la “stanga”. In definitiv, politica ideala nu este cea cinstita, nu este cea mareata, nu este cea anticomunista, ci aceea care ii face fericiti pe toti pe perioade lungi de timp.

In mod cert exista mult loc liber in spatiul public care va fi ocupat de cineva. Sa speram ca va fi ocupat de cine trebuie.

PS Ma bucura ca mai exista inca un conte!

Contele de Saint GermainMusafiri pe blogLiiceanu,Musafiri pe blog,Patriciu,Piticul Prono,PlesuAstăzi musafirul meu pe blog este Piticul Prono. Comentariile lui sunt elaborate, vii şi uneori propun unghiuri surprinzătoare care te incită la acceptarea unei noi perspective dar şi la replică. Va supun atenţiei ultimul său text postat pe acest blog, prin care încearcă un răspuns substantial  unui critic al meu de...Blog politic si polemic