Scorul acestui articol
[Total: 4 voturi. Media: 2.8]

V-ați întrebat vreodată de ce în România (dar și în multe alte țări) scriitorii sunt invitati să scrie articole politice? Oare această invitatie, pornită în cele mai multe cazuri dinspre media către ei, ascunde nevoia de adevăr sau altceva?

De ce m-aș duce, în căutarea adevărului, la un umanist și nu la un realist?  De ce aș aștepta clarviziune și soluții pentru viața mea de zi cu zi mai mult de la un romancier decât de la un fizician?

În mod normal cei care formalizează cel mai bine o stare de fapt, cei care se pricep a-i pune variabilele și constantele într-o ecuație cu sens sunt matematicienii, nu eseiștii. Și tot așa pentru aflarea soluțiilor. Atunci? De ce se apelează la Mircea Cărtărescu și nu la Solomon Marcus? De ce nu are rubrică permanentă într-un cotidian central Mircea Malița și nu Florin Iaru?

Explicația mi se pare evidentă: nici ziarele, nici televiziunile nu caută, prioritar, adevărul ci audiența. Scriitorii au două avantaje în aceste condiții: se bucură, din start, de mai multă notorietate la nivelul populației medii și se pricep să scrie, să vorbească, mai atrăgător. Altfel spus, au calități mai bune de manipulatori decât riguroșii dar plicticoșii savanți.

Vorbim adesea de „formatori de opinie” cu referire la personalități precum Andrei Pleșu ori Gabriel Liiceanu. E corectă încadrarea? Eu cred că da. Originalitatea ideilor acestora, talentul lor de a exprima aceste idei  în cuvinte proaspete și metafore memorabile aproape că anihilează liberul arbitru al cititorului. Mulți ajung să-și zică: „păi dacă așa susține Pleșu, așa trebuie să fie. Cine sunt eu să-l contrazic pe Pleșu”? Și astfel, în dosul strălucirii unor paradoxuri sau speculații, adevărul pălește, aproape că nici nu mai contează.

Dacă Andrei Pleșu a priceput  ce se așteaptă de la el când i se oferă rubrici, și pune accentul pe a scrie bine literar, adesea în dauna justeții mesajului, nu același lucru se întâmplă cu Mircea Cărtărescu. Comentariile sale politice sau, în ultima perioadă, inspirate din cotidianul social, sunt parcă deliberat aliterare. E ca și cum autorul ar avea complexul machiajelor: să nu cumva  să-l acuze cineva că încearcă să mistifice adevărul prin cosmetizare.

Dar aceasta este o greșeală. Dezbrăcându-și textele de podoabe, prezentându-ne seci reportaje de front, construcții ridate și  fraze cu pete de ficat, nu face altceva decât să renunțe la atuurile sale de artist, la forța sa de seducție. Sperând, prin folosirea unor tehnici de cine-verite (care tot opțiune stilistică înseamnă până la urmă, doar că una la care nu se pricepe), să devină mai credibil. Ceea ce nu se întâmplă, ci, dimpotrivă. Cititorul, văzând că nu regăsește în articole autorul așteptărilor sale, începe să se îndoiască și de opiniile expuse de acesta.

Când pretinzi că ești artist și trebuie să relatezi despre un domeniu la care nu te pricepi fie renunți, fie cedezi această sarcină dificilă artistului din tine. Cu alte cuvinte, încerci să transfigurezi materia  brută prin intermediul talentului tău. Altfel, compromiți și subiectul, te compromiți și pe tine.

Scriitorul Mircea Cărtărescu este de nerecunoscut în articolele sale politice și sociale din EVZ. Poate și din acest motiv a avut parte de dezamăgirile mărturisite în cel mai recent dintre acestea.

De ce oare nu incearcă să ia exemplu de la înaintași ai lui care au avut înțelepciunea, scriind despre lucruri in care nu erau specialiști, să se descurce cu strălucire?

Să citească, din arhive, savuroasele pastile pe teme sportive scrise de Fănuș Neagu ori delicioasele eseuri, tot pe teme sportive, ale lui Radu Cosașu și apoi să-și răspundă la întrebarea: în astfel de aventuri extraartistice (aparent), talentul trebuie reprimat sau pus la treabă să subjuge cu armele ce l-au consacrat?

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,EVZ,Fanus Neagu,Florin Iaru,Gabriel Liiceanu,Mircea Cartarescu,Mircea Malita,Radu Cosasu,Solomon MarcusV-ați întrebat vreodată de ce în România (dar și în multe alte țări) scriitorii sunt invitati să scrie articole politice? Oare această invitatie, pornită în cele mai multe cazuri dinspre media către ei, ascunde nevoia de adevăr sau altceva? De ce m-aș duce, în căutarea adevărului, la un umanist și...Blog politic si polemic