Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Aseară, Mihai Gâdea a comis-o la română. E drept, nu la fel de grav cum o face săptămână de săptămână  în editorialele sale profesorul universitar de limbi Mircea Mihăieş, dar într-un moment în care ar fi fost mai bine să fie la înălţime. MRU a punctat ca la scrimă, cu o înţepătură precisă al cărei venin l-a urmărit pe Gâdea pe tot restul interviului, timorându-l. Învingător la impresia artistică MRU!

Ghinionul nostru este însă că MRU, de pe poziţia pe care o are acum, nu este pus să ne influenţeze destinele în plan artistic ci în latura lor cea mai prozaică (şi, în acelaşi timp, şi cea de care toată lumea este interesată), a vieţii de zi cu zi, a luptei pentru supravieţuire. Or, privit prin prisma aşteptărilor la acest capitol, prestaţia din inerviul de aseară a domnului Ungureanu a fost dezamăgitoare.

Am văzut un om căruia îi place să facă din vorbirea sa un permanent exerciţiu de camuflaj. Trebuie să recunosc că, deşi aşteptasem cu maxim interes această emisiune, m-am surprins după doar un sfert de oră de la începutul ei decuplându-mă repetat, fără să vreau, de la discursul primului ministru, fugindu-mi gândul în altă parte,  exact aşa cum mi se întâmpla când incercam să-l urmăresc pe Emil Boc.  Fraze lungi, construite mai mult pe principiul lanţului de bicicletă: să înceapă o buclă, să o închidă, apoi să o reia concentric, inerţial, până la stingerea cinetică.  Este un handicap al oamenilor care gândesc complicat şi încearcă să explice simplu: mereu au impresia că au pierdut ceva din vedere şi reiau 95% din expunerea deja făcută pentru un adaos, adesea neesenţial, de doar 5%. Peste acest handicap, însă, la MRU se adaugă şi reflexul oratoric de a-şi lăsa portiţe care să-i permită să cadă mereu în picioare, ceea ce, în cazul prestaţiei de aseară, a dus la vaste emisii de ceaţă (ca să nu spun “abureală”).

Costumaţia in care a incercat cu insistenţă să ni se prezinte a fost aceea de manager. A abuzat de acest cuvânt, asezonându-l cu multe locuri comune şi principii frumos sunătoare din cărţile pentru începători de popularizare a managementului. Impresia produsă: diletantism promovat, la alibi, pe post de competenţă. Mie, unul, MRU a reuşit să-mi demonstreze că numai manager nu e.

Un exemplu de raţionament găunos, ca o scorbură acoperită, să-ţi ia ochii, cu un subţirel placaj furniruit, este teoria conform căreia o reformă temeinică nu se face pornind de la nume proprii. Să apelezi la o astfel de încropeală, existentă niciunde în teoriile înalte ale managementului, doar ca să maschezi  că nu ai liber să te atingi de Duţă ori de Blejnar, este descalificant. Ţine de abecedarul managementului situaţiilor de criză faptul că primul pas, atunci când un factor de decizie a generat prin incompetenţă sau neglijenţă sau reavoinţă o criză semnificativă, este înlocuirea acestuia şi abia apoi construirea, în jurul noului conducător, a unui sistem îmbunătăţit. Ar fi fost suficient ca domnul MRU să cunoască principiul lui Deming, ce stă la baza conceptului de “îmbunătăţire continuă” din managementul tuturor subspeciilor  de activităţi de conducere, pentru a se feri de o atât de penibilă explicaţie.

Veleitar în ale managementului, TRU şi-a mai înscris în meciul de aseară şi alte autogoluri în tentativa sa de a părea ce nu este. Cum ar fi măreaţa idee cu privire la constituirea unui Consiliu Consultativ format din primii investitori privaţi ai ţării (alde Ioan Nicolae de la Interagro ori alde Costel Căsuneanu de la PACO…), de la care aşteaptă să culeagă idei luminoase inspirate din modul în care aceştia şi-au construit imperiile. Eu zic să ne ferească Dumnezeu de preluarea în practicile de conducere a tării a ideilor acestora care, fără excepţie, ţin mai degrabă de tehnici specifice de devalizare a bugetului naţional decât de geniu antreprenorial.

Mă opresc aici cu exemplele de stângăcii ale “managerului” MRU (deşi ar mai fi cel puţin alte două, îngrijorătoare, de comentat) pentru a consacra un paragraf şi  “independentului” MRU.

Expunând poziţia sa faţă de şantajul UDMR cu Universitatea de la Tg. Mureş, domnul MRU se spală pe mâini astfel: decizia de înfiinţare a unei facultăţi în limba maghiară a luat-o, prin negocieri politice, alianţa de la putere. Guvernului nu-i revine decât sarcina de a crea cadrul tehnic legal pentru  aplicarea acestei decizii. Adică el, personal, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.  Altfel spus, în probleme care ţin clar de competenţele şi autoritatea guvernului nu primul ministru decide ci alianţa. Dacă alianţa vine mâine şi-i ordonă ca toate programele de investiţii să fie dirijate doar către reprezentanţii ei din teritoriu (ceea ce chiar se cam întâmplă în prezent), domnul MRU devine instrumentul docil de implementare tehnică a acestui ordin, lipsindu-se cu conştiinţa împăcată de liberul său arbitru.  Convingătoare independenţă, nu?

Un ultim cuvând despre mult lăudatele talente diplomatice ale domnului MRU.  Acestea se dovedesc atât de mari incât nu au putut evita 3 gafe de calibru în doar 2 ore.

Prima, cea cu trimiterea în derizoriu a comentariilor veninoase ale Elenei Udrea.  A abordat-o savuros aseară Mircea Badea, nu mai insist.

A doua, cea cu referirea la cuvintele greşit folosite de români.  În loc să se rezume la “salutar”-ul cu care l-a băgat în corzi pe Mihai Gâdea, a simţit nevoia să adauge un al doilea exemplu: fortuit. Să nu fi ştiut MRU că unul dintre utilizatorii consecvenţi ai acestui cuvânt în accepţiunea sa eronată este chiar Traian Băsescu? Sigur, poate nu chiar la frecvenţa de 5-6 ori pe interviu a lui Gyorgy Frunda, dar destul de des ca să poată fi găsit un exemplu la o căutare sumară pe net.

În fine, a treia gafă, cea descriind procedura de dezbatere publică a propunerii de hotărâre de guvern privind Universitatea din Tg. Mureş. Mesajul subliminal a fost că dracu’ nu-i aşa de negru, că e mult până departe, că, la orizont, s-ar putea să scoată capul şi Curtea Constituţională că, ce mai la deal la vale, resursele de tras de timp şi de fraierit UDMR-ul in continuare sunt suficiente ca toată povestea asta să nu ajungă niciodată să coboare de pe hârtie în practică. Să-ţi trădezi într-un mod atât de pueril machiavelismele, aproape să te lauzi cu ele ca să nu decazi de tot din condiţia de bun român, nu mi se pare cel mai prudent mod de a te juca cu tăciunii iredentismului maghiar.

Cât despre referirea la discuţia telefonică din acea după-amiază cu Victor Ponta, asta nu o consider gafă ci cu totul şi cu totul altceva.

Vă las să puneţi singuri calificativul, pentru că eu nu vreau să stric muzicalitatea acestei relatări cu un cuvânt strident, din altă gamă.

Contele de Saint GermainEditorialeBlejnar,Deming,Duta,Elena Udrea,Emil Boc,Gyorgy Frunda,management,manager,Mihai Gadea,Mihai Razvan Ungureanu,Mircea Badea,Mircea Mihaies,UDMR,Victor PontaAseară, Mihai Gâdea a comis-o la română. E drept, nu la fel de grav cum o face săptămână de săptămână  în editorialele sale profesorul universitar de limbi Mircea Mihăieş, dar într-un moment în care ar fi fost mai bine să fie la înălţime. MRU a punctat ca la scrimă,...Blog politic si polemic