Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Aseară, Mihai Gâdea a comis-o la română. E drept, nu la fel de grav cum o face săptămână de săptămână  în editorialele sale profesorul universitar de limbi Mircea Mihăieș, dar într-un moment în care ar fi fost mai bine să fie la înălțime. MRU a punctat ca la scrimă, cu o înțepătură precisă al cărei venin l-a urmărit pe Gâdea pe tot restul interviului, timorându-l. Învingător la impresia artistică MRU!

Ghinionul nostru este însă că MRU, de pe poziția pe care o are acum, nu este pus să ne influențeze destinele în plan artistic ci în latura lor cea mai prozaică (și, în același timp, și cea de care toată lumea este interesată), a vieții de zi cu zi, a luptei pentru supraviețuire. Or, privit prin prisma așteptărilor la acest capitol, prestația din inerviul de aseară a domnului Ungureanu a fost dezamăgitoare.

Am văzut un om căruia îi place să facă din vorbirea sa un permanent exercițiu de camuflaj. Trebuie să recunosc că, deși așteptasem cu maxim interes această emisiune, m-am surprins după doar un sfert de oră de la începutul ei decuplându-mă repetat, fără să vreau, de la discursul primului ministru, fugindu-mi gândul în altă parte,  exact așa cum mi se întâmpla când incercam să-l urmăresc pe Emil Boc.  Fraze lungi, construite mai mult pe principiul lanțului de bicicletă: să înceapă o buclă, să o închidă, apoi să o reia concentric, inerțial, până la stingerea cinetică.  Este un handicap al oamenilor care gândesc complicat și încearcă să explice simplu: mereu au impresia că au pierdut ceva din vedere și reiau 95% din expunerea deja făcută pentru un adaos, adesea neesențial, de doar 5%. Peste acest handicap, însă, la MRU se adaugă și reflexul oratoric de a-și lăsa portițe care să-i permită să cadă mereu în picioare, ceea ce, în cazul prestației de aseară, a dus la vaste emisii de ceață (ca să nu spun „abureală”).

Costumația in care a incercat cu insistență să ni se prezinte a fost aceea de manager. A abuzat de acest cuvânt, asezonându-l cu multe locuri comune și principii frumos sunătoare din cărțile pentru începători de popularizare a managementului. Impresia produsă: diletantism promovat, la alibi, pe post de competență. Mie, unul, MRU a reușit să-mi demonstreze că numai manager nu e.

Un exemplu de raționament găunos, ca o scorbură acoperită, să-ți ia ochii, cu un subțirel placaj furniruit, este teoria conform căreia o reformă temeinică nu se face pornind de la nume proprii. Să apelezi la o astfel de încropeală, existentă niciunde în teoriile înalte ale managementului, doar ca să maschezi  că nu ai liber să te atingi de Duță ori de Blejnar, este descalificant. Å¢ine de abecedarul managementului situațiilor de criză faptul că primul pas, atunci când un factor de decizie a generat prin incompetență sau neglijență sau reavoință o criză semnificativă, este înlocuirea acestuia și abia apoi construirea, în jurul noului conducător, a unui sistem îmbunătățit. Ar fi fost suficient ca domnul MRU să cunoască principiul lui Deming, ce stă la baza conceptului de „îmbunătățire continuă” din managementul tuturor subspeciilor  de activități de conducere, pentru a se feri de o atât de penibilă explicație.

Veleitar în ale managementului, TRU și-a mai înscris în meciul de aseară și alte autogoluri în tentativa sa de a părea ce nu este. Cum ar fi măreața idee cu privire la constituirea unui Consiliu Consultativ format din primii investitori privați ai țării (alde Ioan Nicolae de la Interagro ori alde Costel Căsuneanu de la PACO”¦), de la care așteaptă să culeagă idei luminoase inspirate din modul în care aceștia și-au construit imperiile. Eu zic să ne ferească Dumnezeu de preluarea în practicile de conducere a tării a ideilor acestora care, fără excepție, țin mai degrabă de tehnici specifice de devalizare a bugetului național decât de geniu antreprenorial.

Mă opresc aici cu exemplele de stângăcii ale „managerului” MRU (deși ar mai fi cel puțin alte două, îngrijorătoare, de comentat) pentru a consacra un paragraf și  „independentului” MRU.

Expunând poziția sa față de șantajul UDMR cu Universitatea de la Tg. Mureș, domnul MRU se spală pe mâini astfel: decizia de înființare a unei facultăți în limba maghiară a luat-o, prin negocieri politice, alianța de la putere. Guvernului nu-i revine decât sarcina de a crea cadrul tehnic legal pentru  aplicarea acestei decizii. Adică el, personal, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.  Altfel spus, în probleme care țin clar de competențele și autoritatea guvernului nu primul ministru decide ci alianța. Dacă alianța vine mâine și-i ordonă ca toate programele de investiții să fie dirijate doar către reprezentanții ei din teritoriu (ceea ce chiar se cam întâmplă în prezent), domnul MRU devine instrumentul docil de implementare tehnică a acestui ordin, lipsindu-se cu conștiința împăcată de liberul său arbitru.  Convingătoare independență, nu?

Un ultim cuvând despre mult lăudatele talente diplomatice ale domnului MRU.  Acestea se dovedesc atât de mari incât nu au putut evita 3 gafe de calibru în doar 2 ore.

Prima, cea cu trimiterea în derizoriu a comentariilor veninoase ale Elenei Udrea.  A abordat-o savuros aseară Mircea Badea, nu mai insist.

A doua, cea cu referirea la cuvintele greșit folosite de români.  În loc să se rezume la „salutar”-ul cu care l-a băgat în corzi pe Mihai Gâdea, a simțit nevoia să adauge un al doilea exemplu: fortuit. Să nu fi știut MRU că unul dintre utilizatorii consecvenți ai acestui cuvânt în accepțiunea sa eronată este chiar Traian Băsescu? Sigur, poate nu chiar la frecvența de 5-6 ori pe interviu a lui Gyorgy Frunda, dar destul de des ca să poată fi găsit un exemplu la o căutare sumară pe net.

În fine, a treia gafă, cea descriind procedura de dezbatere publică a propunerii de hotărâre de guvern privind Universitatea din Tg. Mureș. Mesajul subliminal a fost că dracu”™ nu-i așa de negru, că e mult până departe, că, la orizont, s-ar putea să scoată capul și Curtea Constituțională că, ce mai la deal la vale, resursele de tras de timp și de fraierit UDMR-ul in continuare sunt suficiente ca toată povestea asta să nu ajungă niciodată să coboare de pe hârtie în practică. Să-ți trădezi într-un mod atât de pueril machiavelismele, aproape să te lauzi cu ele ca să nu decazi de tot din condiția de bun român, nu mi se pare cel mai prudent mod de a te juca cu tăciunii iredentismului maghiar.

Cât despre referirea la discuția telefonică din acea după-amiază cu Victor Ponta, asta nu o consider gafă ci cu totul și cu totul altceva.

Vă las să puneți singuri calificativul, pentru că eu nu vreau să stric muzicalitatea acestei relatări cu un cuvânt strident, din altă gamă.

Contele de Saint GermainEditorialeBlejnar,Deming,Duta,Elena Udrea,Emil Boc,Gyorgy Frunda,management,manager,Mihai Gadea,Mihai Razvan Ungureanu,Mircea Badea,Mircea Mihaies,UDMR,Victor PontaAseară, Mihai Gâdea a comis-o la română. E drept, nu la fel de grav cum o face săptămână de săptămână  în editorialele sale profesorul universitar de limbi Mircea Mihăieș, dar într-un moment în care ar fi fost mai bine să fie la înălțime. MRU a punctat ca la scrimă,...Blog politic si polemic