Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Citesc cu interes editorialele lui Cornel Nistorescu. Apreciez de fiecare dată stilul și, de cele mai multe ori, abordarea. Acum însă, am găsit în ultimul editorial, intitulat „Festivalul perchezițiilor și arestărilor”, câteva idei care mă provoacă la comentarii.
Titlul reflectă perfect ceea ce face DNA în ultima vreme: un spectacol de mare desfășurare, un festival gândit să ia ochii și să nască breaking news-uri, cu tot arsenalul montărilor grandioase din filmele cu mafioți: nume rezonante, imagini cine – verite, mascați, sirene, percheziții, cătușe, stenograme, știri pe surse, declarații de nevinovăție și consternare, procurori sumbri și muți, indicii rău prevestitoare.
Domnului Nistorescu îi place acest spectacol. Mie nu. Mie mi se pare că justiția practicată și promovată după o astfel de rețetă hollywoodiană își pierde una dintre particularitățile definitorii și anume discreția.
Așa zisa justiție independentă, al cărei elogiu îl trâmbițează tocmai cei care au priponit-o cu groase odgoane politice de interesele lor momentane, se ocupă de punerea în scenă a unor spectacole pirotehnice în loc de a încerca să facă dreptate cu adevărat.
În mod normal, singura parte publică dintr-un act de justiție instrumentat corect de către instituțiile specializate ale statului ar trebui să fie procesul din sala de tribunal. În rest, celelalte faze – urmărirea penală (incluzând culegerea de probe), punerea sub acuzare (dacă este cazul) – ar trebui călăuzite de principiul prezumției de nevinovăție. Care să protejeze imaginea și demnitatea persoanei suspectate până la pronunțarea sentinței judecătorești. O astfel de protectie ar presupune discreție, lipsă de publicitate și nu mobilizarea prealabilă a presei și defilarea aranjată a suspecților pentru a fi filmați cu cătușe la mâini.
La noi setea de spectacol și de publicitate a DNA atinge culmi ale patologicului: o bătrânică din Moldova este ridicată cu mascații și dusă sub escortă, ca un criminal periculos, tocmai la București, să fie interogată de cei mai intransigenți procurori. Å¢ăranii care au votat la referendumul de demitere a președintelui sunt scoși în cămăși de noapte pe uliță, pentru a fi puși să jure pe biblia trântită pe capota mașinii acelorași procurori de oțel.
Asta-i justiție? Mai mult aduce a ritual de lapidare.
Asta-i curățenie? Mai mult aduce a reglare de conturi.
Sigur, politicienii români au talentul de-a cere palme, dacă nu chiar zeghe. Aciuați prin partide cu unicul gând de-a da tunuri, de a-și converti găoșenia în aur, cei mai mulți dintre ei au furat de-au rupt pe vremea când modele erau escrocii, descurcăreții, aranjorii.
Dacă acțiunea îndreptată împotriva lor ar fi o inițiativă clandestină, un soi de haiducie robinhoodiană, dacă, deci, România s-ar asimila pădurii Sherwood în care tocmai s-a dat liber la vânătoarea de politicieni borfași, aș mai putea înțelege. Dar noi ne împăunăm cu performanța de a fi devenit stat de drept, cu instituții democratice și cu respect pentru drepturile omului. Asta mă enervează!
Pe de o parte afișăm principii de justiție modernă, cu instituții mature, pe de altă parte ascultăm telefoane in draci, sifonăm stenograme în presă și arestăm preventiv, la grămadă, tot ce mișcă de cealaltă parte a liniei frontului politic. Mai ceva ca-n vremuri de război.
Pe de o parte procurorii DNA se declară imparțiali, obiectivi, apolitici, pe de altă parte confiscă brutal campania electorală concentrându-și exact în luna alocată ei acțiunile cele mai spectaculoase și cu impact asupra unora dintre candidați.
Așa cum am scris și în articolul „Gruparea paramilitară DNA”, nu acțiunile în sine ale acestei instituții sunt supărătoare ci perioada în care ele au fost planificate. Un moratoriu privind lansarea în spațiul public al marilor dosare (Microsoft, privatizarea pădurilor din Moldova, EADS) astfel încât să nu fie bruiată și deturnată campania electorală (ar fi fost vorba de doar o lună de amânare) nu ar fi avut ce și cum să dăuneze actului de justiție. În schimb ar fi folosit alegătorilor, permițându-le să decidă cu capetele lor și nu sub presiunea unor evenimente cu serioasă încărcătură manipulatorie pe cine să voteze.
M-au criticat unii, după articolul anterior, că aș ține cu infractorii, că atacând practicile DNA lovesc, de fapt, în actul de justiție. Le răspund cu tot calmul pe care mi-l dă conștiința curată: vă înșelați!
Eu chiar doresc să avem o justiție în care să cred. Care să-mi inspire incredere. Din păcate, ceea ce numim azi „justiție independentă” în România este un organism care are, în loc de cap, un computer cu tastatura la Cotroceni.
Am fost unul dintre cei mai acizi critici ai lui Adrian Năstase pentru corupția din timpul regimului său. Nu pot însă, în virtutea unor resentimente și a dorinței de dreptate, să-i felicit pe procurorii și judecătorii care l-au condamnat fără probe. Ei nu au făcut justiție ci poliție politică.
La fel în cazul Dan Voiculescu. Fără a fi deloc un admirator al acestuia, susțin cu toată convingerea și buna credință că procesul în care el a fost condamnat este cel mai rușinos și descalificant proces politic din România post-comunistă.
Mai face Cornel Nistorescu o afirmație pe care n-o pot lăsa necomentată: „Din fericire, cei de afară și câteva instituții ale statului încearcă să stopeze fenomenul (fenomenul corupției generalizate a politicienilor din România (n.a.))”.
Cred că am putea spune „din fericire” doar dacă metodele folosite în această tentativă de stopare a fenomenului ar fi corecte. Din păcate, multe dintre metode sunt abuzive (arestările preventive care din excepție au devenit regulă, rechizitoriile întocmite aproape exclusiv pe interceptări, timorarea judecătorilor care își permit să aibă alte păreri decât procurorii DNA, refuzul dreptului la apărare prin neacceptare de martori, probe, expertize etc.) sau aplicate cu dublă măsură (Dan Radu Rușanu judecat în stare de arest, Sorin Blejnar judecat în libertate, dosarul ALRO ținut la sertar, dosarul Microsoft lansat ca armă de campanie, cu surle și trâmbițe etc. etc. etc.).
Mă întristează că mulți compatrioți onești, bine intenționați, cu sete de dreptate cad în capcana de a considera că justiția din România este pe cale de a se însănătoși doar pentru că în ultima vreme s-au înmulțit dosarele penale și condamnările cu executare în lumea îmbogățiților peste noapte.
Putem oare uita că „părinții” acestei justiții „renăscute” sunt Traian Băsescu, Monica Macovei și Daniel Morar? Putem nesocoti înțelepciunea populară care spune „ce naște din pisică șoareci mănâncă”? Putem ignora faptul că vârfurile de lance ale aceste redutabile arme băsiste sunt Laura Kovesi și Livia Stanciu, care pun înaintea profesiei de magistrat fanatismul de a face pe plac, cu prețul oricărui compromis, unui președinte dominator și resentimentar?
„Peștele de la cap se-mpute” nu-i deloc o vorbă goală. Degeaba corpul magistraților, la nivel bazal, este compus majoritar din justițiari probi. Atâta vreme cât în fruntea lor sunt niște niște funcționari eșuați în compromis, pentru care nu aflarea dreptății ci găsirea șefului potrivit reprezintă obiectivul major al profesiei, nimic bun nu putem aștepta de la această breaslă.
Va pleca Băsescu, va veni Ponta – o simplă predare de ștafetă, un banal transfer de viciu instituțional.
Voi fi de acord cu afirmația lui Cornel Nistorescu („din fericire câteva instituții ale statului incearcă să stopeze fenomenul”) abia după ce voi vedea eliberate respectivele instituții de povara pietrelor de moară ce le conduc în prezent și după ce acestea vor primi dreptul legal de a-și alege singure, pe criterii strict prosesionale și morale, liderii.
Tare mi-e teamă însă că președintele care va veni după 21 decembrie, oricare va fi acesta, va prefera să continue, în beneficiul său, practicile de până acum și nicidecum să reformeze sistemul.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Cornel Nistorescu,Dan Radu Rusanu,Dan Voiculescu,Daniel Morar,DNA,dosarul ALRO,dosarul EADS,dosarul Microsoft,Laura Kovesi,Livia Stanciu,Monica Macovei,padurea Shervood,Robin Hood,Sorin BlejnarCitesc cu interes editorialele lui Cornel Nistorescu. Apreciez de fiecare dată stilul și, de cele mai multe ori, abordarea. Acum însă, am găsit în ultimul editorial, intitulat 'Festivalul perchezițiilor și arestărilor', câteva idei care mă provoacă la comentarii. Titlul reflectă perfect ceea ce face DNA în ultima vreme: un spectacol...Blog politic si polemic