Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cât sunt plini de energie, oamenii arată diverși și imprevizibili. Asta pentru că acțiunea lor e mult mai greu de prins în ecuații decât repausul. Când însă obosesc, se lasă uniformizați de tiparele aplatizate ale bătrâneții și devin tot mai rigizi în vitalitatea lor pe sfârșite.
Intrarea în bătrânețe nu e atât o problemă de vârstă cât de liman. Unii încetează să înnoate la primul petec de pământ cât de cât primitor întâlnit în cale, alții dau din mâini și din picioare mai departe, preferând incertitudinea frenetică a visului purtător de speranță acalmiei demobilizante a împlinirii, a capătului de drum.
De câțiva ani buni, aș zice de la infectarea cu Băsescu, Andrei Pleșu și-a văzut imaginea publică și prestigiul gazetăresc deteriorate de o anemiere galopantă a simpatiei publice, de o paloare mutilantă a credibilității sale, fenomene pe care, așa cum singur declară, nu le înțelege.
„Parcurg, uneori, rapid, comentariile de pe forum, postate la capătul cîte unui articol publicat de mine. Sunt stupefiat. … Unii, mereu aceiași, mă beștelesc crîncen, ceea ce nu duce nicăieri. Nici eu, și, sper, nici ei, nu trăim din asta”.

Mi se pare o comoditate vecină cu anchilozarea să te lași stupefiat de faptul că unu și cu unu fac doi. Stupefacția este și ea, totuși, o emoție a gândirii, un omagiu adus paradoxului, nu o poți risipi pe truisme. Andrei Pleșu nu pricepe (ca și cum asta n-ar avea nicio noimă) de ce oamenii, tot mai mulți, tot mai inteligenți, tot mai neinhibați, îl „beștelesc crâncen”. Nu-și explică (deși motivul e la îndemâna oricui) cum de s-a evaporat simpatia lor tihnită de cu vreo zece ani in urmă și azi, aceștia, îi arată, cu… stupefiantă iritare, degetul. Nu-și dă seama, privindu-se-n oglindă (deși evidența face inutil orice efort de imaginație), în ce l-a transformat pactul cu diavolul.
Domnul Pleșu este epuizat de caznele purtării duplicitare. Îl trădează lipsa de forță a articolelor sale cu tentă politică din Adevărul și Dilema Veche și, mai ales, manierismul crizei de inspirație, din ce în ce mai prăfuit și înnecăcios. Textele sale repetă aceleași cuvinte (sminteală, trăznaie, razna, taifas, terfelit, inadecvare, brambureală etc. etc. etc), partizanatul său folosește aceleași trucuri (transferuri de păcate de la favoriți spre inamici, minciuni prin omisiune), demonstrațiile sale uzează de aceleași silogisme inconsistente, oprite la jumătatea drumului.
Iată, din nou, azi (articolul „Razna”, din Adevărul): răul este căutat (și identificat) unidirecțional, doar în tabăra antibăsistă, pârjolul criticii se oprește condescendent la porțile Cotrocenilor (deși inadecvarea comportamentală și de limbaj a lui Traian Băsescu este cu cel puțin un ordin de mărime mai gravă decât cea a lui Ponta, care-l oripilează pe autor), tunurile (e drept, anemice, cu muniție de fasole nedecorticată) sunt puse pe persoane ce ar trebui să-i stârnească nu flatulență ci complexe de inferioritate morală (Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu).
Avem de-a face, din păcate, cu o nouă și tristă demonstrație de manierism al epuizării. Andrei Pleșu nu poate (nu vrea?) să se dezbare de ticurile prostirii cu cuvântul. Le poartă după el, peste tot, ca pe niște însemne de victorii trecute. Ca probe, pentru sine, că încă mai este capabil de șmenuri cu vorba.
Când realitatea urlă, domnul Pleșu nu găsește altceva mai bun decât să-i înfunde câlți pe beregată și să fredoneze dânsul marșuri electorale, cu Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu, Victor Ponta și Gherghina Ciulei aruncați peste gradene și cu Băsescu, Patapievici și Mihăieș încingând cotilionul.
Halal caracter, halal intelectual, cine râvnește la decorații trebuie să și presteze.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,andrei plesu,Cornel Nistorescu,cotiliton,Dilema Veche,Gherghina Ciulei,Iulia Hossu Longin,Mircea Mihaies,Patapievici,Vixtor PontaCât sunt plini de energie, oamenii arată diverși și imprevizibili. Asta pentru că acțiunea lor e mult mai greu de prins în ecuații decât repausul. Când însă obosesc, se lasă uniformizați de tiparele aplatizate ale bătrâneții și devin tot mai rigizi în vitalitatea lor pe sfârșite. Intrarea în bătrânețe nu...Blog politic si polemic