Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

După atâtea gutui luate pe scăfârlie în numele lui Iohannis (deși nici germană nu știu și nici campanie nu i-am făcut) simt nevoia unui aparteu. Să explic unora (cei care cred în onestitatea mea dar sunt nedumeriți) fără să audă alții (cei care au doar certitudini și televizor alb – negru de privit realitatea) cam ce e în capul meu în aceste zile.

„Eu cred că pământul e plat, asemeni unei scânduri groase,
Că rădăcinile arborilor il străbat, atârnând de ele-n jos cranii și oase”.

Altfel spus, „eu rămân ce-am fost, romantic”. Pun binele înainte. E congenital. Iar dacă se întâmplă să-mi întoarcă un dos de labă peste avanposturi, înțeleg morala din prima și fac imediat rocada pe podium. Așa am pățit cu Traian Băsescu în 2004. În câteva luni m-am lămurit. Arhiva acestui blog este doar fața văzută a icebergului, dacă e să mă refer la lupta pe care am declanșat-o după aceea cu acest flagel de port.

Eu nu-l văd pe Johannis punând mâna pe telefon și ordonându-i doamnei Kovesi clemență la portocaliu. Nici întâlnindu-se la una mică, cu Băsescu, pentru a negocia interpretarea pe excepții a codului de procedură penală.

Eu cred că este posibil, chiar probabil, ca din zona fostului PDL să se încerce presiuni la președinte pentru asigurare de protecție juridică. Chiar nu am destulă imaginație însă pentru a mi-l închipui pe rigidul Johannis răspunzând acestor presiuni cu o plecăciune: „sigur, domnule Blaga, am să vă servesc”.

Este pe zi ce trece mai clar că DNA a devenit o instituție americană. Și cum americanii nu debordează de subtilitate și imaginație, planul lor cu DNA e tot mai străveziu: cât a fost Băsescu președinte au atacat, cu susținerea totală a acestuia și cu motoarele ambalate la maximum, jumătatea mai puțin protejată, corupția din fostul USL. Feuda politică a lui Băsescu, cealaltă jumătate, a fost lăsată în așteptare, pentru a nu-l deranja prea tare pe președinte și pentru a nu pierde sprijinul acestuia (srijin important pentru menținerea aparențelor că DNA nu ar răspunde la comenzi externe).

Acum, după ce Băsescu va fi plecat de la Cotroceni, vor urma la rând corupții lui. Lotul Udrea – Cocoș – Bica va petrece Paștele lui 2015 într-o locație insolită, pariu? Lui Blejnar i se vor coace termenele de judecată și vor cădea din pom, sfidând anotimpurile, chiar înainte de vacanța de vară a elevilor și studenților. Pe Blaga și ai lui vameși de pradă îi pândește la cotitură dosarul EADS. Iar pe alde Videanu, cuscrul Ionescu, Ginerică și alți Băsescu – dependenți, îi va lua în primire sevrajul lipsei de tătuc.

Evoluția descrisă mai sus nu are nimic de-a face cu o eventuală nevoie de intervenție din partea lui Johannis. Ceea ce, cred eu, îi cer americanii pe linie de luptă anti-corupție, este să nu se bage. Adică să respecte Constituția. Convenabil. Ei știu foarte bine ce au de făcut, le trebuie, din când în când, doar câte o încuviințare discretă. Și asta sub formă de reverență, Fără prea multe vorbe, ceea ce lui Johannis i se potrivește de minune.

Nu mi-e foarte clar însă ce se va întâmpla cu Băsescu. Oamenilor plantați de el prin parchete și la instanțele înalte nu trebuie să le spună nimeni cum să-l ocrotească. O fac singuri, dintr-un imbold lăuntric, să-i zicem, pe șleau, instinct de conservare. Nu cred că se iluzionează cineva că năravul definitoriu al lui Traian Băsescu, predilecția pentru șantaj, va dispărea odată cu încetarea mandatului de președinte. Cred că și-a construit o arhivă de secrete compromițătoare pentru toți inamicii săi politici (activi sau potențiali) la care ține mai mult chiar decât ține la copii, la nepoți sau la coana Joițica.

În legătură cu el cred că și americanii au motive să tacă. Subiecte precum închisorile secrete ale CIA din România sau înarmarea pe șest a insurgențior din diverse teatre de război, cred că au fost foarte bine documentate și arhivate de acest geniu al răului care este Traian Băsescu.

Singura speranță pe care o intrevăd pentru judecarea dreaptă și pedepsirea după merit a acestui funest personaj este legată de răbufniri compromițătoare ce pot apărea din interiorul sistemului. Doar pusă în fața unor probe zdrobitoare, justiția română va consimți să își devore tătucul. Iar la cât rău a făcut acesta, sunt mari șanse ca astfel de probe zdrobitoare să transpire.

După cum mi s-a înfățișat mie, Klaus Johannis va fi consecvent și în această situație. Cum nu cred că va interveni în favoarea celor care l-au ajutat să ajungă președinte nu cred o va face nici pentru a cere justiției să-l judece și să-l pedepsească, binemeritat de altfel, pe Traian Băsescu.

Justiția va fi turnesolul lui Klaus Johannis. Dacă va lua și din cealaltă tabără decât până acum, dacă va consimți să echilibreze balanța, înseamnă că încet – încet, după planul american pe care l-am descris, ea se va ajusta spre o independență și imparțialitate reale. Dacă, în schimb, protecția de până acum privindu-i pe infractorii băsiști se va prelungi, înseamnă că e mâna părtinitoare a noului președinte. Și atunci mă voi prezenta în fața dumneavoastră cu capul plecat, cerându-mi scuze că m-am înșelat încă o dată și că v-am supărat nemeritat.

„Eu cred că soarele nu răsare din același loc, și nici nu răsare același soare,
Ci mereu altul, după noroc, mai mic sau mai mare!”

Contele de Saint GermainEditorialeCIA,DNA,Dorin Cocos,Elena Biva,Elena Udrea,Ginerica,Ionescu - Sida,Klaus Johannis,Laura Codruta Kovesi,Paste,PDL,sevraj,Sorin Blejnar,Vasile Blaga,VideanuDupă atâtea gutui luate pe scăfârlie în numele lui Iohannis (deși nici germană nu știu și nici campanie nu i-am făcut) simt nevoia unui aparteu. Să explic unora (cei care cred în onestitatea mea dar sunt nedumeriți) fără să audă alții (cei care au doar certitudini și televizor alb...Blog politic si polemic