Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
(Aceasta este o scrisoare care face parte dintr-un serial. Pentru a parcurge în ordinea cuvenită episoadele, trebuie să începeţi prin a citi postarea: “În dialog cu diaspora”)

De când l-a reînscăunat pe Traian Băsescu la Cotroceni, diaspora românească  se crede tot mai îndreptăţită să dea lecţii de viaţă celor de-acasă. Ea cunoaşte mai bine decât noi situaţia din ţară şi şi-a făcut un obicei din a utiliza forumurile deschise în media naţională  pentru a-i urechea cu ciocoiască superioritate pe neghiobii care nu au emigrat încă şi care, din frustarea generată de incapacitatea lor de dezrădăcinare, s-au pornit ca nişte bezmetici, sub îndemnurile manipulatoare ale nostalgicilor comunişti, să-l atace pe preşedinte.

În timpul ăsta, efectele noului mandat  Băsescu încununat cu perpetuarea portocaliilor la toate comenzile şi gurile de oxigen ale ţării, ne copleşesc şi ne sufocă. De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, România nu a fost în pericol mai mare ca acum de a-şi trata pauperitatea prin genocid. Este un adevăr dramatic pe care înşişi reprezentanţi ai guvernanţilor îl recunosc. Recent, domnul Pambuccian, parte a puterii actuale, prezenta  în prime time, la o televiziune naţională, o perspectivă atât de realist – sumbră  a viitorului imediat pe aceste meleaguri încât te făcea să te întrebi dacă singura soluţie de salvare individuală nu ar fi să te arunci urgent, cu ce ai pe tine,  în primul vehicul transfrontalier şi să te extrateritorializezi indiferent de destinaţie.

Simptomele pre-comatoase ale pogromului declanşat în ultimele luni de actualul regim portocaliu din România sunt resimţite plenar nu de  românul plecat ci de cel rămas. Cu salariul ciuntit cu 25%, cu preţurile încolţindu-l cu alte 10 procente, bugetarul, ca să nu mai vorbesc de şomer sau pensionar, se întreabă, îngrozit de dezastrul care l-a lovit peste noapte: unde-am greşit, ce ce-am păcătuit, cine-i de vină, ce să fac?

Un răspuns impregnat de  curaj şi simţul responsabilităţii a dat deunăzi chiar preşedintele: vinovaţi suntem toţi cei 20 de milioane.

În consonanţă, a sărit să pună umărul la efortul de solidarizare naţională în asumarea culpabilităţii comune şi prefectul judeţului diasporei româneşti. El, ca exponent statistic al românilor cu cel mai intens portocaliu  în vene, nu sesizează nicio vinovăţie în faptul că, sub puterea la instaurarea căreia a contribuit decisiv, singura industrie care înfloreşte în România actuală este cea a pompelor funebre. Dimpotrivă. Vorbeşte cu mândrie şi pilduitor în numele celor peste 150 000 de votanţi prezenţi la urne în circumscripţiile sale, dintre care 78,86% au pus ştampila pe Traian Băsescu:

“iubiţi români rezidenţi în, scuzaţi, România, ştiţi la câte procente distanţă s-a situat după noi următorul judeţ al patriei care v-a dorit binele? La 15 procente! Aradul, deşi a ocupat de departe locul I în ţară la inteligenţă politică şi patriotism,  i-a acordat preşedintelui nostru doar 63,92% din voturile sale”.

După o pauză de fixare a mesajului continuă:

“Vă întrebaţi poate cum se explică această diferenţă între noi şi ei (nemaivorbind de celelalte judeţe)? Aş răspunde simplu: lipsă de intoxicare, clarviziune.

În vreme ce voi, sărmanii mei rămaşi acasă, sunteţi, fără să vă daţi seama, manipulaţi de televiziunile de ştiri, conduse de moguli venali, odioase instrumente ale comuniştilor care încearcă să subjuge din nou ţara şi vai, nici nu bănuiţi cât de aproape sunt să reuşească, noi, de la înălţimea democraţiilor în care trăim, avem viziunea clară asupra realelor pericole ce vă pândesc.

Nu vă luaţi după aparenţe, nu fiţi laşi, nu lăsaţi comunismul să reînvie; aşa cum noi am avut curajul să sacrificăm totul pentru libertatea noastră şi pentru demnitatea de a fi români, faceţi şi voi ceva pentru ţară. Rămâneţi alături de preşedintele Băsescu, cel mai mare preşedinte pe care l-a avut România de la revoluţie încoace. Doar el poate stăvili furia revanşardă a cancerului comunist. A da ţara pe mână lui Ponta – Iliescu sau pe mână lui Antonescu – Patriciu înseamnă a ne transforma pe toţi în apatrizi. Ascultaţi glasul diasporei. Ea a fost, de-a lungul istoriei,  este şi va rămâne veşnic, avangarda progresistă în lupta de emancipare a neamului”.

Mesajul de mai sus al prefectului reprezintă o sinteză ajustată gramatical şi cu stridenţele estompate a unor idei reale,  prezente tot mai des în ultima vreme în postările de pe forumuri ale românilor din diaspora.

Pe aceştia măsurile actuale de austeritate nu-i ating.  Nu se simt vizaţi nici de inculparea colectivă a celor 20 de milioane anunţată prin sentinţa onestă a preşedintelui. Ei sunt deasupra. România are onoarea de a fi pentru ei un poligon de încercări abstract, în care se experimentează scheme de supravieţuire. Abstract deoarece, într-o fază mult mai blândă a acestor experimente,  au ales să-l părăseasă. Împinşi de raţiuni nu neapărat condamnabile dar nici asimilabile altruismului sau patriotismului. Atunci când naţiunea ar fi avut cel mai mult nevoie de anticorpii săi  opozabili comunismului, o parte dintre aceştia a ales să emigreze. Acum, o parte a acelei părţi, cu superioritatea scolastică pe care doar infatuarea lipsei de repere morale ţi-o poate da, drapându-şi dezertarea în virtute,  invadează spaţiul virtual al ţării (că doar n-o fi sinucigaşă să se expună unui test real de supravieţuire) pentru a conferenţia despre bine şi rău pe malurile Dâmboviţei.

Iată cum îi judecă un astfel de iluminat, ascuns cu trufie sub pseudonimul AVATARIO, pe proştii rămaşi pe baricade:

Ce saracie de caracter in Romania! ce minti bolânde pe forumul asta! si ei inca se mira ca Romania este asa cum este! pai, cu asa oameni … Romania este falimentara si in inceputul articolului sta si rapsunsul: – opoziţia, adevăratul autor moral al dezastrului! dar, mocanul de rumân, are ochelari de cal ( ajustati pentru boi ) si urla la ce vede-n fatza! comunismul si-a atins scopul, o gloata de primate socialiste! cind am plecat din Romania i-am spus tatalui meu: – trebuie sa dispara generatia ta si generatia mea, copii mei poate reusesc pasul spre normalitate, dar eu nu am timp si nici nu vreau sa astept atita. la despartirea in gara, tata a plins citeva clipe. eu, daca ramineam, as fi plins toata viata!

Apoi adaugă, pentru a tranşa definitiv superioritatea opţiunii lui de a-şi fi pus coada pe spinare când a dat de greu în raport cu imobilismul gloatei de primate rămasă să aducă România la starea de azi:

“Eu sint din diaspora. intoxicati sinteti voi, nu noi … si, chiar asa, cine sint astia/aia care au adus TARA aici? iti dau eu un tip: – pericolul comunist nu exista, comunistii au totul sub control!

Ce scriu eu nu este vaicareala! de ce m-as vaicari? mie personal imi merge minunat, si ma bat singur pe umar! am o familei frumoasa, am casa mea, contul meu este un zimbet, am o masina germana care merge, merge, merge…”

Astfel de români, precum AVATARIO, ne-au decis destinul pentru un cincinal sau poate pentru tot restul vieţii.

Astfel de români, care, în găoşenia lor suficientă îşi permit să comenteze cu cinism şi nedisimulată mândrie chiar şi lacrimile lăsate în urmă pe obrajii celor ce i-au crescut, descriu jumătatea din ţară care nu l-a votat pe Băsescu în decembrie 2009 şi pe cei 85% din ţară care nu l-ar vota azi în termenii “mocanul de rumân, care are ochelari de cal ( ajustati pentru boi ) si urla la ce vede-n fatza!”.

Dacă ar fi singular, AVATARIO n-ar merita nici măcar o grimasă de greaţă. Gata să-şi justifice ipocrit egoismul şi laşitatea prin sacrificiul pentru viitorul copiilor lui,  nu se poate abţine să-şi dea arama pe faţă la primul prilej ivit,  împăunându-se cu contul lui ca un zâmbet şi cu maşina lui germană.

Din păcate forumurile arată că o generaţie spontanee de AVATARIO, ce tinde să acapareze imaginea şi mesajul diasporei, a înflorit luxuriant în ultima vreme. Ea nu a apărut întâmplător şi nu întâmplător se manifestă atât de zgomotos şi agresiv. Ea este rodul şi imaginea propagandei de învrăjbire caracteristică strategiei de conducător a lui Traian Băsescu: părinţi şi copii contra profesori, contribuabili contra pensionari, privaţi contra bugetari, români din diaspora contra români din ţară.

Îmi cer scuze faţă de compatrioţii din afara graniţelor pentru care AVATARIO nu are mandat de reprezentare. Ştiu că ei există şi îi respect. Dacă am făcut generalizări care îi lezează pe nedrept s-a datorat exclusiv  incapacităţii mele de a decupa suficient de precis excrescenţele metastazice de ţesutul sănătos.

Închei printr-o întrebare pe care aş numi-o retorică dacă nu m-aş teme că şi AVATARIO, din punctul lui de vedere, ar putea-o considera la fel :

Ce demonstrează diferenţa semnificativă dintre procentul voturilor  acordate lui Traian Băsescu în “judeţul unic al diasporei române”  şi procentele voturilor acordate acestuia în celelalte 42 de judeţele ale României teritoriale:

  1. Că poporul dintre hotare a fost manipulat;
  2. Că poporul dintre hotare cunoaşte realităţile ţării mai bine decât cei din afară sau
  3. Că reprezentantul statistic al diasporei operează cu o Românie virtuală, aceea care l-a îmbrâncit în pribegie, cu ani în urmă?
Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,diaspora,voturi(Aceasta este o scrisoare care face parte dintr-un serial. Pentru a parcurge în ordinea cuvenită episoadele, trebuie să începeţi prin a citi postarea: “În dialog cu diaspora”) De când l-a reînscăunat pe Traian Băsescu la Cotroceni, diaspora românească  se crede tot mai îndreptăţită să dea lecţii de viaţă...Blog politic si polemic