Scorul acestui articol
[Total: 59 voturi. Media: 4.4]

 

Asistăm neputincioși la o gravă manevră subversivă. Prin intermediul unei binefaceri tehnologice transformată în armă, și mă refer la PC și la Internet, o minoritate înstărită și instruită fură puterea dobândită de majoritatea pauperă prin vot și instaurează, abuziv și nedemocratic, o putere ocultă care să-i reprezinte interesele egoiste.

Nebunia despre care vorbea ultimul meu oaspete de pe blog (aici), atacul online cu efect de avalanșă, este în plină desfășurare. L-am observat și prin documentare, îl simt și aici, în mica noastră lume de dezbatere, crește ca un lapte care dă în clocot și, în curând, va conduce la instaurarea celui de-al doilea „guvern al meu”.

Mi se pare inevitabil. Precum capitularea japonezilor după Hiroșima și Nagasaki. Nu contează numărul, contează arma.

2000, 5000, 10000 de captivi ai virtualului, care se mobilizează și se contaminează instantaneu prin mesaje manipulatorii de care nici măcar nu sunt conștienți, dărâmă un guvern într-o seară. Profitând de faptul că la sărăcia din România ceilalți, majoritarii, milioanele, nu că nu-și pot permite un laptop dar nici măcar n-au haine suficient de groase ca să înfrunte frigul de-afară.

Doar printr-un miracol (în care nu cred în acest moment) precara noastră democrație ar putea rezista acestui atac.

Vorbeam cu amărăciune, într-un articol recent, despre solidaritatea românilor ca despre un dar de care ne-a lipsit Dumnezeu. Geaba trag eu, aici, cu 1000 de cititori, semnale de alarmă despre manipulările de pe Internet, dacă aceia care ar putea duce avertismentul meu mai departe, spre milioane, și ar putea genera o prevenție eficientă, mă ignoră.

Așa că încerc să proiectez ce se va întâmpla după. După ce manevrele subversive ale președintelui Iohannis, susținut de „sistem”, vor reuși.

Va urma guvernul Cioloș 2, cu tinerii frumoși și liberi satisfăcuți și comutați pe orice alte probleme decât problemele reale ale țării și ale românului statistic. Va urma Dragnea la pușcărie, Ponta la pușcărie, Tăriceanu la pușcărie, dreptate și anticorupție la superlativ.

Va urma austeritate, minciună, poliție politică și o propagandă pe atât de deșănțată pe cât de mult vor fi călcați în picioare proștii majoritari care au crezut în vot.

Până la un moment de fierbere. Căci deja mămăliga face bulbuci.

Klaus Iohannis își inchipuie că „ai lui” pot totul. Și că, EL, cu EI alături, își poate încăleca poporul după toate fantasmele ce-l bântuie.

Se înșală! Se înșală amarnic!

În primul rând că nu EI sunt ai lui ci el al Lor.

În al doilea rând că EI  au un instinct teribil de conservare și știu mereu să cadă în picioare.

Când ursul român va ieși din hibernare și va lansa aburii primelor sale mugete de enervare, EI, aceia, vor trece cu onor, în pas de defilare, de partea ursului. Uitând și de Klaus Iohannis și de tinerii frumoși și liberi pe care, conjunctural, i-au folosit ca să se mențină la putere.

S-ar putea, însă, ca înainte de restabilirea armoniei, impetuozitatea ursului  să facă niscaiva pagube.

Asta văd la orizont. Cum iresponsabilitatea lui Klaus Iohannis împinge țara spre război civil.

Contele de Saint GermainEditorialecaptivii virtualului,Dragnea la puscarie,guvernul Ciolos 2,guvernul meu,Hirosima si Nagasaki,iresponsabilitatea lui Klaus Iohannis,Klaus Iohannis,majoritatea paupera,manipulari pe Internet,PC si Internet ca arme,Ponta la puscarie,razboi civil,solidaritatea romanilor,Tariceanu la puscarie  Asistăm neputincioși la o gravă manevră subversivă. Prin intermediul unei binefaceri tehnologice transformată în armă, și mă refer la PC și la Internet, o minoritate înstărită și instruită fură puterea dobândită de majoritatea pauperă prin vot și instaurează, abuziv și nedemocratic, o putere ocultă care să-i reprezinte interesele egoiste. Nebunia...Blog politic si polemic