Scorul acestui articol
[Total: 74 voturi. Media: 4.7]

 

Un lucru pe care l-am observat de îndată ce am privit mai atent la acest personaj, adică imediat după ce a devenit preşedinte, este că domnul Klaus Iohannis nu are relief. Aduce a paralelipiped din erzaţuri presate, cu feţele ca o vastă şi descurajantă întindere deşertică. Pe ici pe colo câte o palidă pată de culoare, în tonurile, asortate cu nisipul, ale ficatului şi fierii lui, erupând mânii şi parti-pris-uri şi răzbunări.

De-asta poporul l-a şi botezat, atât de prompt, dulapul.

Spun că este alcătuit din erzaţuri, adică din înlocuitori, pentru că nimic nu pare autentic la domnia sa. Se mişcă ca un robot, râde ca un desen animat, vorbeşte ca un ventriloc şi este uman, empatic, ca un cyborg.

Doar un aspect pare a-i reflecta, cu autenticitate, personalitatea: patima posesiunii.

O casă, hai, două, nu i-au fost de ajuns. A vrut şase! Ca atunci când strigi “şase, hoţii”! Şi s-au găsit acte să fie falsificate şi hoţi care să beneficieze!

Cea mai înaltă poziţie în stat, cea de preşedinte, nu i-a potolit setea de putere. “Vreau guvernul meu” – a răbufnit din străfundurile lăcomiei sale. Şi s-au găsit slugi să i-l servească.

Mai recent, acum două zile, s-a referit la protestatarii din România cu sintagma “români de-ai mei”. O declaraţie de şef de bandă în devenire, care vrea să-şi demonstreze măiestria de şuţ prin buzunărirea chiar a celora pe care crede / speră că îi conduce. Despre care crede / speră că îl vor accepta ca lider. Vană amăgire!

O replică admirabilă, la această neobrăzare a unui preşedinte dominat de un lexic posesiv şi de verbul “a avea”, a venit din partea demonstrantului Liviu Antonesei. Care, într-un articol (aici) pentru care îl felicit, scrie: “Nu, Domnule Iohannis, eu nu sînt un român de-al Dumneavoastră. Nu am ieșit în stradă ca să apăr fundul Doamnei Kovesi de atacurile lui Sebi și ale tonomatelor și de limbile fanilor Domniei Sale, nici ca să vă ridic Dumneavoastră popularitatea în cădere liberă…”!

Cred şi sper că pe falnicul nostru preşedinte l-a durut puţin burta după aceste cuvinte dure, rostite, repet, de unul dintre manifestanţii marcanţi ai pieţei.

Mă alătur şi eu titlului folosit de Liviu Antonesei, dar interogativ, fiind în tabăra celor ce nu participă la aceste proteste de stradă:

“Domnule Iohannis, eu nu sînt un român de-al dumneavoastră”?

Nu că mi-aş dori să aparţin unui astfel de tătuc-fantoşă, dar trebuie subliniat cumva că, această construcţie artificială, cu aparenţe umane, făcută de nişte oculţi şi botezată Klaus Iohannis, îşi permite să lase în afara protecţiei instituţiei prezidenţiale, deci a statului, pe cei care nu ies în stradă în aceste zile.

Odată descoperită iresponsabilitatea acestui om, numit preşedintele României, suport mai uşor manipularea străzii. Când un întreg sistem subversiv (care ia ostatic pe chiar şeful ţării, pentru a-l folosi ca acoperire) îşi pune tot arsenalul, toată muniţia grea, în slujba manipulării unor oameni care nu se uită la televizor, care au fost dresaţi să-şi ia informaţia doar de pe Internet (adică din palma dresorului), nu te poţi aştepta ca naivii şi cei lipsiţi de experienţa vieţii sub securitate să reziste.

Ceea ce nu înţelege Klaus Iohannis, sau nu are curajul a recunoaşte, este că prin această imensă masă a manevraţilor prin Internet, securitatea, sistemul, pe el îl controlează, pe el îl ia în stăpânire şi îl foloseşte.

Să ne amintim de trucul cu cele 400 000 de like-uri retrase preşedintelui în doar două zile de către simpatizanţii lui din mediul virtual. Atunci s-au văzut cel mai bine aţele păpuşarilor.

Acum, manifestanţii se folosesc de Iohannis. De-asta nu-l contestă. Dar, extrem de elocvent, nici nu-l asumă. Pentru că e fals. Pentru că nu-l iubesc şi sunt gata ca, la primul gest neconvenabil, să se debaraseze de el.

***

Aceste manifestaţii mă obosesc foarte tare. Nu pentru că nu ar avea un dram de îndreptăţire ci pentru că sunt expresia atotputerniciei securităţii. Am încercat să răspund cu argumente solide unora care îmi contestă această percepţie. Zadarnic! Mă lovesc de două ziduri de beton armat: ura fanatică faţă de PSD şi refuzul recunoaşterii manipulării. Care manipulare apare, inevitabil, în manifestaţii de asemenea amploare. Şi nu doar că apare, dar, de la un moment încolo, preia total controlul.

Klaus Iohannis a intrat, imediat după instalarea guvernului Grindeanu, într-o frenezie distructivă.  Gângav cum e, a început să transmită mesaje de tip mitralieră. Lent cum e, a început să se zbată ca sub şocuri electrice. Iresponsabil cum e, a decis să ducă dezbinarea românilor la paroxism.

Nu mă aştept la lucruri bune. Ba, dimpotrivă, prevăd dificultăţi foarte greu de surmontat.

Le spun, însă, celor care se simt pe aceeaşi lungime de undă cu mine: nu disperaţi! În astfel de momente trebuie gândit şi sperat pe termen lung.

Tot ceea ce Klaus Iohannis are impresia că are, azi, de partea sa, lumea din stradă, instituţiile de forţă, anumite cancelarii externe, i se va întoarce mâine împotrivă, cu o vehemenţă mult mai demolatoare decât vehemenţa sa împotriva majorităţii pe care o dispreţuieşte acum.

Şi ştiţi de ce? Pentru că nu e autentic. Nu e un om credibil, cu bunele şi relele sale. E doar o marionetă.

Iar istoria, întotdeauna, a sancţionat genul acesta de imposturtă.

Contele de Saint GermainEditorialeatele papusarilor,atotputernicia securitatii,dulapul,guvernul Grindeanu,guvernul meu,Klaus Iohannis nu are relief,Liviu Antonesei,manipularea strazii,nu sunt roman de-al dumneavoastra,patima posesiunii,romanii mei,sase hotii,sef de banda  Un lucru pe care l-am observat de îndată ce am privit mai atent la acest personaj, adică imediat după ce a devenit preşedinte, este că domnul Klaus Iohannis nu are relief. Aduce a paralelipiped din erzaţuri presate, cu feţele ca o vastă şi descurajantă întindere deşertică. Pe ici pe...Blog politic si polemic