Scorul acestui articol
[Total: 39 voturi. Media: 4.6]

 

Marea naționalizare din anii 1948 „“ 1950, realizată prin Legea Naționalizării din 1948 (L111/11.06.1948) vizând întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, È™i prin Decretul 92 din 12.04.1950 vizând  nationalizarea unor imobile ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti și celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale exploatatorilor de locuinte, hoteluri și alte asemenea, a reprezentat un rapt de proporții în numele ideologiei comuniste, prin care averi private (unele uriaÈ™e, altele derizorii) treceau în proprietatea statului în mod abrupt È™i fără căi de atac pentru păgubiți.

Tot un rapt de proporții s-a înregistrat È™i după prăbuÈ™irea regimului comunist din decembrie 1989, dar în sens invers: proprietăți ale statului, inclusiv bugetul, de stat, au devenit ținte preferate de devalizare pentru o categorie de grăbiți în ale înavuțirii, care au considerat că procesul firesc de acumulare de capital, acela prin muncă cinstită È™i asiduă, este prea lent pentru lăcomia lor galopantă. Umbrela sub care aceÈ™tia È™i-au camuflat ingineriile de hoție nu a mai fost una ideologică ci pură ipocrizie plecând de la invocarea folosirii noilor vehicule ale economiei de piață: noi È™tim să mirosim oportunitățile, noi È™tim să negociem, noi È™tim să facem afaceri, noi suntem pionierii atât de aÈ™teptatului capitalism românesc.

După care s-a produs revelația. Dureroasa revelație. Anume că noua burghezie s-a edificat pe o uriaÈ™a corupție. Instituțională, statală, transpartinică. Alimentată de la cea mai facilă È™i regulat alimentată sursă: bugetul de stat. Adică din banii noÈ™tri, ai tuturor contribuabililor.

Acum, în 2017, generația născută în 1989 împlineÈ™te 28 de ani. S-au strâns, deci, cam zece promoții postrevoluționare de tineri trecuți de vârsta majoratului care activează pe piața de muncă din România în viața reală, aceea a trăirii pe cont propriu.

Dacă punem la socoteală faptul că nici cei care în 1989 împlineau 10 „“ 12 ani nu prea avuseseră minte È™i timp să înțeleagă cu adevărat ororile comunismului îndurate de părinții È™i bunicii lor, ajungem la concluzia că, în prezent, forța de muncă românească cu vârste cuprinse între 18 È™i 40 de ani este nemarcată de È™i aproape indiferentă la fenomenul comunist care a schilodit țara asta din 1945 până în 1989.

Această diferență majoră de raportare la fenomenul comunist, cauzată de existența sau nu la nivelul subiecților a unei relații nemijlocite cu acesta, produce în societatea românească de azi o falie  traumatizantă. Care explică în bună măsură conflictul între generații, ruptura aproape ireconciliabilă între sistemele de valori ale acestora, ruptură identificată la nivelul vârstei de 40 „“ 45 de ani.

Andrei PleÈ™u declară (aici) că, probabil, nu a înțeles nimic din viață din moment ce tânăra generație îl ironizează că pune atâta preț pe lecția aspectelor mutilante din trecut, nefiind în stare să aprecieze la justa valoare meritele lui CeauÈ™escu „žîn materie de politică externă, despre blocuri, metrou și bilete sindicale la Sovata„.

Aici, până la un punct, consonez cu exasperarea domnului PleÈ™u. Cum e posibil ca tinerii de azi, frumoÈ™i È™i liberi, desigur, să fi devenit atât de liberi incât să nu-i mai lege nimic de istoria recentă, de suferințele părinților lor; să ajungă ca, la numai 30 de ani distanță de grozăviile torționariste ale securității roÈ™ii, ei să devină nu doar susținătorii, dar È™i apologeții instituțiilor de fortă de acum, create de Traian Băsescu È™i care îÈ™i dau adevărata măsură a ticăloÈ™iei lor în slujba lui Klaus Iohannis.

Consonez cu exasperarea domnului PleÈ™u dar nu pot muta în derizoriu, ca domnia sa, explicațiile acestei pierderi de memorie. Aici nu e vorba de stânga È™i de dreapta, de faptul că „žO tînără generație de intelectuali pare să fi decis că nu poți fi „de stînga” (ceea ce mi se pare o opțiune nu doar legitimă, dar și necesară), fără să fii împotriva „anti-comunismului”, adică ușor pro-comunist.”

Aici e vorba de o deznaționalizare prin globalizare. AceÈ™ti tineri nu se mai consideră români, cu bunele È™i relele acestei apartenențe. Nu se simt, aÈ™adar, datori să-È™i moÈ™tenească È™i să-È™i continue străbunii. Ei sunt cetățeni ai Europei, ai lumii largi, È™i-È™i pretind drepturile care decurg de aici. Vor salarii ca-n occident, vor investiții, dezvoltare È™i hoție redusă, ca acolo. Și, tot ca acolo, drepturile omului nu li se înfățiÈ™ează ca o temă de baricadă pentru că ele, acolo, există È™i sunt respectate, deci nici la noi nu ar avea cum să fie altfel.

În zadar arăți acestei tinere generații abuzurile monstruoase comise de instituțiile de forță ale anului 2017 chiar sub ochii ei. Geaba îi sunt înfățiÈ™ate derapaje oribile de la democrație care acolo, în țările model, ar incendia societatea până la revoluție. Nu vor să le recepționeze È™i, de aceea, îÈ™i astupă cum pot È™i ochii È™i urechile. Preferând să evadeze într-o lume virtuală, a like-urilor È™i cântatului în strună, în care îÈ™i regăsesc motivațiile egoiste È™i se încarcă de sentimentul justeții.

În comunism s-a furat cu ideologia. Acum, în acest capitalism canibalizat, se fură cu ipocrizia. Se fură în numele anticorupției, cu legea, cu instituțiile de făcut dreptate, cu paznicii de apărat țara. De aceea se fură revoltător, ostentativ, sfidător, din bugetul țării adică din banii fiecăruia. E de înțeles, deci, revolta justițiaristă, până la turbare, a tinerei generații (È™i nu numai).

Nu cu această revoltă sunt în dezacord. Ci cu orbirea, cu lipsa de discernământ care o acompaniază. Și care o fac atât de vulnerabilă la manipulare. Căci nu e suficient să lupți pentru o cauză bună. Depinde È™i cu cine te aliezi în această luptă È™i către ce scopuri obscure te împinge acest aliat.

Pentru că, să recunoaÈ™tem: nu poți, în acelaÈ™i timp, să pretinzi că aperi valorile fundamentale ale democrației È™i să te declari solidar cu cineva care susține că drepturile omului sunt un lux.

Pur și simplu, nu se poate!

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,apologia securitatii,coruptie,economie de piata,fenomenul comunist,globalizare,lacomie,Legea Nationalizarii,noua burghezie,rapt,tortionari  Marea naționalizare din anii 1948 '“ 1950, realizată prin Legea Naționalizării din 1948 (L111/11.06.1948) vizând întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, È™i prin Decretul 92 din 12.04.1950 vizând  nationalizarea unor imobile ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti și celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile...Blog politic si polemic