Scorul acestui articol
[Total: 80 voturi. Media: 4.7]

 

Participam odată la o înmormântare decentă de provincie. Lume multă, tăcută și tristă, urma spre groapă sicriul purtat de dricul orașului tras de doi cai negri. Mortul era omagiat, în felul acesta, pentru faptele bune pe care le făcuse în viață dar și pentru rolul important pe care îl avusese în urbe. La un moment dat au apărut, de pe o stradă laterală, niște bocitoare. Vreo 5-6. Le angajase unul dintre posibilii moștenitori care trăia în străinătate și care venise acum, special pentru eveniment,  să-și etaleze potența și să-și impună primordialitatea la succesiune.

Bocitoarele, ca bocitoarele. Gălăgioase, stridente, false, ditirambice, agresive, tulburând atmosfera de reculegere și transformând pioșenia în spectacol stânjenitor. Până la cimitir trei sferturi dintre însoțitorii mortului au plecat, dezamăgiți, la casele lor. Impresia generală a fost una de fiasco.

 

Ieri țara a fost amenințată de o adevărată răscoală populară. Într-o horă fără precedent, s-au strâns sindicate, partide politice, ONG-uri, pentru a pune în mișcare tăvălugul strivirii, nici mai mult nici mai puțin, a alianței PSD – ALDE și, firește, a nevolnicului guvern Tudose. Era anunțată, ce mai, a doua apocalipsă socială a anului, după cea din ianuarie, ne dusă până la capăt. Iar efectele urmărite ar fi trebuit să fie cel puțin egale cu cele obținute după Colectiv.

Rezultatul acestei mobilizări de război total a fost însă un mare fâs! Și aici deschid o paranteză. Cum se deconspiră și se fac de râs marii propagandiști micinoși. Deși imaginile panoramice, întâi din Piața Victoriei, apoi din Piața Universității (două zone de manifestații bine cunoscute, deci ușor  de evaluat ca număr de protestatari) arătau clar sub 10 000 de participanți în București,  DIGI24 anunța 20 000 iar Realitatea TV 35 000!!! În fine… Halucinogene pentru cine înghite orice, doar lopata să fie plină! Închid paranteza.

A fost un mare fâs pentru că, la câte eforturi și compromisuri (ca să nu le zic fărădelegi) s-au pretat incitatorii ca să scoată, copleșitor, poporul în stradă, rezultatul obținut a reprezentat, de fapt, un sceptic ridicat din umeri a lehamite și un pilduitor rămas în casă de veto.

Să recapitulăm:

  • Laura Kovesi se duce la o televiziune obscură de propagandă și asistă plină de satisfacție, de fapt complice cu premeditare, la modul în care moderatorul își permite să incite lumea să iasă în stradă pentru a protesta față de proiectele noilor legi ale justiției aflate în dezbatere parlamentară;
  • Laura Kovesi își ridiculizează propriile declarații de principii (de a nu se întâlni în alt cadru decât cel strict oficial cu politicieni și cu „penali”) și se duce la secta fascistoidă GDS pentru a socializa exact cu politicieni și cu penali (știți prea bine la cine mă refer), căci știa dinainte că aceștia vor interpreta aria plecăciunii în fața condurilor ei ( tot mai scâlciați) și aria turbării cu spume față de tot ce intenționează să facă PSD, perfidul PSD;
  • Gabriel Liiceanu, în veșnicul său travesti de reper moral al nației și de purtător de coloană vertebrală a speciei (vă mai amintiți cum se moluștea, în unghi drept spre ascuțit, în fața lui Băsescu, atunci când acela batjocorea școala românească?) atinge culmile coprofagiei și îi declară uleios doamnei Kovesi, aflată la două scaune de el, că s-ar lăsa dus de ea la pușcărie doar ca să salveze țara de acele blestemate legi ale justiției;
  • O directoare de la editura Humanitas (Liiceanu e-n toate…) își dă demisia din asociația profesională a editorilor, în semn de protest că editura RAO a publicat o carte a „penalului” Dan Voiculescu. Ați auzit idioțenie mai mare? Sunt edituri care au publicat, după război, Mein Kampf. În toate țările și limbile civilizate. În Germania, în Italia, char și în România. Nu a protestat nimeni zdravăn la cap. Nu a cerut nimeni închiderea acelor edituri  care au cutezat să publice cartea de căpătâi a celui mai mare criminal de război al istoriei moderne;
  • În același cor al papagalilor cu creastă (plete), a simțit nevoia să se alinieze și să se mai facă o dată de râs și veșnic rătăcitul nostru în labirintul căutării, fără succes, a maturității, Mircea Cărtărescu. El le cere cititorilor săi (pe care îi crede la fel de sărăcuți în substanță ca și cărțile pe care le preferă), să boicoteze editura RAO, ca pedeapsă că l-a publicat pe Dan Voiculescu. Nu vi se pare pur și simplu un sindrom ischemic tocmai bun de semnalat la 112? Să fii scriitor și să îndemni cititorii de cărți (și așa pe cale de dispariție) să boicoteze o editură? Și asta doar pentru că te-ai simțit tu lovit în ura ta neîmpărtășită (dar mistuitoare) pentru un personaj politic ori pentru un partid care se poziționează altfel decât tine?

Aș putea continua cu exemplele de comportamente absolut deviante prin care, în ultima săptămână, fanatici ai statului paralel, evident surescitați până la limita iraționalului, au încercat, prin orice mijloace și compromisuri, să scoată masiv românii la proteste. Priveam la dezlănțuirea lor de vulpi încolțite (am ales vulpea pentru această comparație pentru că este, deopotrivă, șireată dar și adesea purtătoare de rabie) și mă gândeam că trebuie să fie ceva extrem de grav pentru ei, o miză care le anihilează prudențele, dacă au ajuns să se preteze la astfel de „vulpării” fără perdea. Am ajuns la concluzia că toți, dar absolut toți cei menționați mai sus, au foarte mult de pierdut în plan personal. Patriotismul, legile justiției, codurile fiscale sunt pentru ei doar niște pretexte onorabile pe care le invocă pentru a-și camufla profundele interese egoiste.

Nu vreau însă să nedreptățesc, prin această analiză, pe cei care au ieșit în stradă să protesteze cu bună credință; gândindu-se cu adevărat nu la ei în primul rând ci la țară, la oameni, la mai binele general.

Există dintre aceștia, nu puțini (cam câți am văzut la manifestațiile de ieri), și încă oameni de calitate. Cum ar fi, după părerea mea, Victor Rebengiuc, Oana Pelea și, chiar, cu oarecari clătinări de ultimă oră, Tudor Chirilă.

Oana Pelea m-a întristat printr-o declarație recentă în care mărturisește că se gândește să plece din țară pentru că au fost colegi care au criticat-o dur pentru opțiunile ei politice exprimate pe Facebook. Eu o rog, deși judec altfel decât domnia sa problemele de actualitate politică românească ce ne dezbină azi societatea, să încerce a se pune, măcar puțin, și în pielea celorlalți. Pentru un actor nu ar trebui să fie foarte greu. Să se întrebe, de pildă, dacă răul pe care îl reprezintă combinația otrăvită SRI – DNA, ororile ei, devoalate recent cu asupra de măsură, amintind dureros de mult de cele ale securității comuniste, nu sunt cel puțin la fel de nocive pentru români ca răul reprezentat  de PSD și Liviu Dragnea?

Mă întorc, pentru a încheia, la amintirea evocată la începutul acestui articol.

Acel alai mortuar era și el o bucățică de societate civilă. Cu rostul și reprezentativitatea sa. Precum, să zicem, o mișcare sindicală. În momentul în care in el, în alai, a pătruns un corp străin, bocitoarele, încercând să-i modifice caracteristicile sale intrinseci (armonia, convergența, unitatea, compatibilitatea), rostul său a fost distrus.

La fel și cu mitingurile de ieri: cum să amesteci sindicatele (cu revendicările lor inspirate de codurile fiscale) cu ONG-urile sorosiste în război cu legile justiției? Cum să amesteci „proletariatul sindical” masiv votant de PSD cu o parte a elitelor oengiste orbite de ura față de „ciuma roșie”?

Ceea ce au încercat să facă ieri acești ciocli ai democrației, care iubesc din rărunchi statul paralel și ocult, fiind gata, de dragul lui, să renunțe și la drepturile omului și la compasiunea pentru cei pe nedrept distruși de procurori, este un atentat la adresa societății civile, a menirii și credibilității ei.

Liiceanu și Cărtărescu s-au legitimat, prin ieșirile lor fascistoide din ultima vreme, drept niște autentici boți. Se închipuie urmați de societatea civilă autentică dar, în spatele lor, se aliniază doar niște triste cortegii extremiste.

Gropari, bocitoare și mult, uriaș, egoism. Și multă, uriașă, ipocrizie.

Le-a ieșit, însă, un mare fâs. Hai să zicem, dublând, 50 000. Asta este dimensiunea lor reală, dacă nu intervine „fermentul” Coldea, după rețeta folosită în ianuarie cu încinsul rețelelor de socializare.

Deocamdată, spre cinstea lui, Eduard Hellvig rezistă tentației de a umbla la jucăriile interzise.  Să sperăm că o să-l țină până la capăt.

Contele de Saint GermainEditorialebocitoare,cartarescu,ciocli,ciuma rosie,Dan Voiculescu,Editura Humanitas,Editura RAO,fiasco,gropari,Liiceanu,Mein Kampf,noile legi ale justitiei,Oana Pellea,Piata Universitatii,Piata Victoriei,propagandisti,societate civila  Participam odată la o înmormântare decentă de provincie. Lume multă, tăcută și tristă, urma spre groapă sicriul purtat de dricul orașului tras de doi cai negri. Mortul era omagiat, în felul acesta, pentru faptele bune pe care le făcuse în viață dar și pentru rolul important pe care îl...Blog politic si polemic