Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
I-am remarcat pentru prima oară prezenţa  în urmă cu vreo 4 ani, pe forumurile de la EVZ. Printre limacşii lenţi la creier ai locului, care îmbăloşau cu laude de clasă ajutătoare funduri de editorialişti portocalii, ţopăia un smintit haios, pus pe rele, hotărât să-i turbeze prin înţepături, eschive şi viteză de reacţie fără antidot. Le împleticea pur şi simplu limbile, îi făcea să dea în bâlbâială, îi pişca neîncetat ba cu sarcasmul, ba cu logica, ba cu halebarda de străpuns tovalul a imprecaţiei sale nemiloase.
Cel care se semna “Garfield, motanu” devenise, pentru cititorii antibăsişti rătăciţi  printre paginile greţos de aservite satanei pleşuve, un punct de atracţie infinit mai mare decât toţi cărtăreştii şi mihăieşii şi tismănenii la un loc. De fapt acelaşi magnetism îl dovedea şi faţă de ceilalţi cititori, care uitau de menirea lor de propagandişti năimiţi şi se năpusteau în haite decerebrate să-i combată (stupid, desigur) argumentele, să-l înjunghie cu voturi negative, să-l împroaşte cu toată spuma prostiei lor întreţinute.
Cred că la decizia mea de a începe să postez comentarii pe forumurile din EVZ ale articolelor unor oportunişti cu pana precum  Mircea Cărtărescu şi Mircea Mihăieş a contribuit, la vremea respectivă, şi nevoia de a nu-l lăsa singur pe Garfield, într-o luptă, totuşi, oribil de disproporţionată.
Am devenit, astfel, fără a ne fi văzut vreodată şi fără a ne cunoaşte personal, aliaţi. Dar nu aliaţi dintre aceia care se ignoră, care se prefac că nici n-ar şti unii de alţii ci aliaţi asumaţi şi, prin asta, mai redutabili.
Sunt convins că, în lupta cu propaganda şi dezinformarea practicate de presa băsistă, Garfield motanu a produs (şi încă produce) adversarului, prin activitatea sa de forumist, daune de credibilitate mult mai mari decât nenumăraţi politicieni cenuşii desemnaţi adesea de USL să participe la dezbaterile politice din mass media.
Sunt, de asemenea, convins, că publicul internaut al duelurilor politice prin presă îl percepe mult mai clar ca adevărat şi temut matador antibăsist pe Garfield motanu decât pe, să zicem, Ion Diniţă (deputat PC) sau Leonardo Badea (senator PSD), deseori văzuţi la televizor, rareori ţinuti minte.
Şi atunci? De ce nu l-am auzit niciodată pe Mircea Badea sau pe Victor Ciutacu (să mă refer doar la doi grei ai galelor de K1 cu Traian Băsescu) susţinându-l public măcar o secundă din timpul lor de emisie pe Garfield, de care sunt convins că au aflat? Judecând în cheia bunei credinţe, nu voi găsi nicicând un răspuns satisfăcător acestei întrebări. La câte înjurături şi blesteme şi-a luat pe cocoaşă Garfield motanu, acest Jackie Chan al luptei antibăsiste din blogosferă,  susţinându-i pe cei doi în chiar templul fanatismului portocaliu, EVZ, un semn de minimă solidaritate din partea lor chiar că s-ar fi impus.
Dar poate vă întrebaţi ce m-a apucat cu subiectul ăsta? Vă explic.
Unii dintre cititorii acestui blog au interpretat eronat finalul ultimului meu articol. L-au perceput drept o formă de lamentaţie, o jinduire după recunoaştere, după laude, după recompense. Nici vorbă de aşa ceva. Intenţia mea a fost să prezint o anomalie care afectează rezultatul unei lupte la care particip împreună cu alţii, mai importanţi, desigur, decât mine, luptă pe care vreau să o şi câştig: lupta împotriva lui Traian Băsescu. Anomalia constă în lipsa oricărei forme manifeste de solidaritate din partea acestor colegi de baricadă, un soi de grandomanie păguboasă (“cine s-or crede ăştia de vor să-i băgăm noi în seamă?”, de infatuare, de elitism aiurea-n tramvai, de protejare stridentă (prin tăcere) a unor poziţii câştigate la care nimeni nu-şi propune să atenteze.
Singurul care a încercat să mă consoleze în legătură cu observaţia mea amară a fost, în stilul său inconfundabil, Garfield motanu: “Si chiar daca ai fi avut de o suta de ori mai mult dreptate, rezultatul ar fi fost acelasi: “Ia te uita si la asta cum se da mare! Vrea si el un ciolan!”. Şi atunci am decis să fac eu, la scara mea modestă (fireşte!), gestul pe care nu-l fac alţii şi pe care, sunt sigur, Garfield nu s-ar fi gândit niciodată să îl pretindă de la mine: să-i consacru un articol prin care să-i transmit  că există cel puţin o persoană care i-a observat, îi urmăreşte şi îi preţuieşte cum se cuvine lupta.

Contele de Saint GermainEditorialeEVZ,forumuri,Garfield motanu,Ion Dinita,Jackie Chan,K1,Leonardo Badea,Mircea Badea,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Traian Basescu,Victor CiutacuI-am remarcat pentru prima oară prezenţa  în urmă cu vreo 4 ani, pe forumurile de la EVZ. Printre limacşii lenţi la creier ai locului, care îmbăloşau cu laude de clasă ajutătoare funduri de editorialişti portocalii, ţopăia un smintit haios, pus pe rele, hotărât să-i turbeze prin înţepături, eschive şi...Blog politic si polemic